O femeie de serviciu din New York a avut parte de surpriza vieții ei! Ce a pățit în plină pandemie?

O femeie de serviciu din New York a avut parte de surpriza vieții ei! Ce a pățit în plină pandemie?

Pandemia de SARS-Cov2 a lovit în plin milioane și milioane de oameni, iar patea cea mai dureroasă a fost atunci când mulți și-au pierdut locul de muncă.

Printre cei care au avut de suferit din punct de vedere financiar se numără și Rosa, o femeie de serviciu, care lucra de 20 de ani într-un bloc de apartamente de lux din New York.

Din cauza pandemiei, Rosa și-a pierdut job-ul și a fost nevoită să se mute la surorile sale deoarece nu își mai putea permite să locuiască cu chirie.

În cele două decenii în care a lucrat în respectivul imobil Rosa a fost foarte atentă și grijulie cu locatarii, devenind foarte îndrăgită în rândul acestora.

Pentru a-i arăta cât de mult înseamnă pentru ei, aceștia i-au pregătit o super surpriză la care nici măcar nu ar fi îndrăznit să viseze.

Într-un filmuleț postat pe rețeaua de socializare Reddit, Rosa apare însoțită de proprietarul clădirii, care o conduce cu liftul spre un apartament în care ea credea că urmează să facă curățenie, având, chiar, asupra sa ustensilele necesare.

După ce i-a fost făcută o prezentare a apartamentului cu 4 camere, 3 băi și o terasă imensă, Rosa a fost anunțată de cel care deține imobilul că locuința este a ei pentru următorii doi ani, moment în care femeia a izbucnit în plâns și nu a mai putut să spună decât 'Dumnezeule, nu pot să cred! Este ireal!…'.

„Nu trebuie decât să semnezi contracul, să primești cheile și acest apartament este al tău. Totul este al tău, însă va trebui să ne lași mai întâi să facem curat', i-a transmis râzând patronul clădirii. „Este amuzant, dar astfel vrem să-ți arătăm cât de mult te iubim și cât de mult apreciem tot ceea ce ai făcut în acești 20 de ani'.

Foto: Reddit

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri