Nunți, botezuri, parastase, cununii și petreceri de majorat întrerupte de Poliție

Nunți, botezuri, parastase, cununii și petreceri de majorat întrerupte de Poliție

În ultimele zile Poliția a întocmit 22 de dosare penale, iar un număr de 5.536 persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurilor privind carantina ori izolarea. Nunți, botezuri, parastase, cumetrii întrerupte de Poliție:

  • În jud. Alba, la o pensiune din Blaj polițiștii au constatat că în interior urma să aibă loc o petrecere aniversară cu 15 persoane. Petrecerea nu a mai avut loc, iar polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale: una administratorului localului și una bărbatului care invitase persoanele la aniversare.
  • În Argeș polițiștii au constatat desfășurarea unui eveniment privat la o pensiune din Rucăr, cu participarea a 20 de persoane. Organizatorul,  un bărbat, de 50 de ani, din Rucăr, a fost sancționat cu 3.000 de lei, evenimentul fiind sistat.
  • Într-un restaurant fast food din Pitești existau clienți în incintă la oea 00.30.
  • În Brăila într-un restaurant, poliția a oprit un eveniment privat, respectiv o nuntă, la care participau aproximativ 65 de persoane. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, de 3.000 de lei fiecare, atât organizatorului evenimentului, cât și administratorului societății comerciale.
  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș s-au autosesizat cu privire la o petrecere organizată în cursul nopții, în interiorul unui club. Polițiștii au întrerupt petrecerea, evacuând cele 15 persoane găsite în interiorul localului.
  • În orașul Căzănești, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 de lei, în urma unei logodne ce a fost organizată în curtea unei familii.
  • La Căzănești, într-un local de evenimente, polițiștii au intervenit și au oprit organizarea unui botez, la care erau invitate 40 de persoane.
  • În municipiul Fetești, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unei logodne în curtea unei familii.
  • În comuna Ograda, o cununie civilă, ce avea loc într-un cort amenajat în curtea unei familii, a fost întreruptă de polițiști, organizatorul fiind sancționat contravențional.
  • Un botez, a fost întrerupt de polițiști, în localitatea Malu Roșu, 25 de persoane fiind sancționate contravențional.
  • În comuna Ciortești, jud. Iași,  la o cununie civilă care se desfășura în spațiu închis, cu participarea a aproximativ 45 de persoane, organizatorii evenimentului, doi bărbați, au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei fiecare.
  • Două saloane de evenimente din Balotești jud. Ilfov au fost sancționate pentru organizarea unei cununii și a unui botez.
  • Un restaurant din Voluntari, a fost sancționat pentru organizarea unui eveniment privat (parastas), la care participau 29 de persoane.
  • Pe 18.10 în jurul orei 15.30, în curtea unui imobil din Mogoșoaia, era în desfășurare un eveniment (nuntă), la care participau aproximativ 20 de persoane. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și, în urma celor constatate, au întrerupt evenimentul și au aplicat sancțiuni contravenționale.
  • Polițiștii vasluieni au sistat derularea unui eveniment privat (cununie), organizat la un local de alimentație publică din  Vaslui, într-un spațiu închis (sală de evenimente).  Organizatorul și administratorul localului au fost sancționați contravențional, cu amendă în cuantum de 3.000 de lei fiecare.

Sursa: politiaromana.ro

Citeste și:

Reguli noi în București: Masca devine obligatorie peste tot în aer liber iar școlile, restaurantele, teatrele și cinematografele se închid

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri