Nuami Dinescu, mărturisiri despre meseria de dinainte de a deveni actriță

Nuami Dinescu, mesaj de suflet pentru toți românii – Actrița s-a luptat cu depresia

Acum mai bine de un deceniu, publicul telespectator a cunoscut-o pe Nuami Dinescu ca fiind „Tanța lui Teo', însă actriței îi displace acest apelativ, motiv pentru care a și scris o carte „Eu nu sunt Tanța'.

Nuami a participat la emisiunea „Chefi la cuțite' unde a dat detalii surprinzătoare despre viața ei dinainte de a deveni actriță. Ea le-a pregătit juraților emisiunii un preparat personal, un tort de pateu. Delicatesa i-a surprins pe cei trei Chefi, însă au rămas și mai uimiți de povestea vieții ei.

Imediat ce a ieșit în fața acestora, Nuami Dinescu le-a mărturisit cum a ajuns să facă parte din lumea actoriei. Imediat după ce a terminat liceul de construcții, a venit în București și s-a angajat timp de patru ani la un atelier de geamuri și schelă. O dată cu trecerea timpului, simpatica Nuami a simțit nevoia să schimbe macazul, iar un coleg i-a spus că la ansamblul artistic al UTC există și o grupă de teatru.

A mers acolo, a dat o probă citind un text scris de Caragiale, stârnind râsul celor din jur și așa a reușit să intre în această lume. Pentru că situația financiară era destul de precară, în timp ce mergea la teatru, mai lucra și 12 ore pe șantier.

„Am simțit nevoia să fac altceva și m-am întâlnit cu un coleg, eu stăteam la un cămin de nefamiliști pe atunci. Mi-a spus că el cântă într-un cor, la ansamblul artistic al UTC. Mi-a zis că oamenii ăia au și trupă de teatru și i-am zis că vreau și eu să mă duc. A doua zi m-am dus și le-am zis că vreau să intru în trupă.

Mi-au dat un text de Caragiale, la prima vedere. Am citit și au început toți să râdă, ei s-au prins că am ceva cu meseria asta. Repetam la spectacolul ăsta și între timp făceam și meditații și munceam și 12 ore pe șantier. Ăsta a fost începutul, am tras ca un câine turbat până am intrat la facultatea de teatru', a mărturisit Nuami juraților emisiunii „Chefi la cuțite'.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
CSID
Descopera.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete