Dr. Florin Ioan Bălănică este specialist în nutriție, medicină specializată și nutrigenomică. Experiența medicală, dar și cea personală, a unui fost obez care a slăbit 100 kg în 8 luni, îl face să empatizeze ușor cu pacienții săi, pentru care este un model foarte credibil.
Învață fiecare pacient cum să mănânce, cum să se miște, cum să își corecteze postura și cum să facă managementul stresului. Dar mai ales pune accent pe 'DE CE' mănânci, nu neapărat pe CE mănânci.
Detoxul nu există. Pentru acest lucru s-au inventat plămânii, pielea, ficatul și rinichii. Sigur că organismul uman este supus poluării, stresului și unui mod de viață nesănătos. Până la urmă, modul de viață este o alegere personală care ține de educație și obișnuințe.
Dar nu funcționează metoda extremelor, adică trăiesc nesănătos aproape tot anul și câteva săptămâni din an fac detox. Sau, mai rău, mănânc toate prostiile gen fast food, sau mănânc rar și la ore nepotrivite ori neatent și mai apoi fac și cure de sucuri din fructe. Adică, apă cu zahăr.
Totodată nu iau suplimente doar pentru că nu mănânc sănătos, mai întâi adaptez modul de viață ritmului alert care ne înconjoară și, mai apoi, mă pot gândi și la suplimente. Obiceiul de a consuma vitamine fără sens și fără a avea nevoie, doar pentru ca și alții iau, este cel puțin nepotrivit.
Soluția sănătoasă este modul de viață constant sănătos, care include alimentație corectă, mișcare, postură și managementul stresului. De toate acestea se ocupă Medicina Stilului de Viață.
Citește și Plan de slăbire cu răsfăț culinar
Colonul, adică intestinul gros are un rol important în sănătatea generală a organismului. Este organul răspunzător de evacuarea deșeurilor și trebuie să își facă treaba foarte bine pentru că de buna lui funcționare depinde imunitatea generală. Întotdeauna sfătuiesc pacienții să aibă o digestie corectă, care depinde de ce mâncăm, cât, cum și cât de repede, de încărcarea cu grăsime a organelor interne și de câtă mișcare facem zilnic.
Constipația, întâlnită în special în rândul femeilor, din cauza constelației endocrine și a unei funcționări mai lente a tractului digestiv, nu este o stare fiziologică și poate duce la disconfort, dureri abdominale și chiar la manifestări cutanate, adică pe piele.
Hidrocolonoterapia este o terapie de curățare a colonului, care poate fi folosită cu o anumită periodicitate, dar care trebuie să fie precedată de o nutriție adaptată modului de viață și structurii fiecăruia dintre noi.
Citește continuarea pe pagina următoare
Majoritatea pacienților mei a încercat diete găsite pe internet sau au apelat în trecut la serviciile unui nutriționist cu rezultate mai mult sau mai puțin așteptate. Cu cât sunt mai multe dietele urmate, cu atât este mai dificil, pentru că oamenii sunt demotivați de insuccese, cred că nu se poate sau că pentru ei este foarte greu, iar metabolismul este în dezechilibru evident.
Insuccesul este cauzat de faptul că dietele de pe internet nu sunt adaptate fiecăruia dintre noi, nu sunt personalizate și nu au bine structurată partea de stabilizare. Multe persoane slăbesc, dar mai apoi iau în greutate mult mai mult decât au scăzut, uneori cu peste 30% din greutate.
Totodată, eu nu sunt nutriționist și nici nu vreau sa fiu confundat cu vreunul. Sunt medic și practic o specialitate mai puțin cunoscută în România, dar care se extinde rapid prin rezultatele așteptate de pacienți, Medicina Stilului de Viață. Practic, noi evaluăm foarte bine fiecare persoană, evaluăm motivele fizice și emoționale ale dezechilibrului metabolic și învățăm fiecare pacient cum să mănânce, cum să se miște, cum să își corecteze postura și cum să facă managementul stresului. Aceștia sunt cei 4 piloni ai 'MetodeiDrBălănică'.
Eu nu pot să împart oamenii în grași și slabi, dar, în mod cert, o persoană supraponderală are șanse mari de a face o boală cronică: diabet, hipertensiune arterială, boală de reflux, boli vasculare și chiar cancer.
Nicio dietă din lume nu funcționează pe termen lung, statistica demonstrând că numai 2 persoane din 100 reușesc să mențină rezultatele la 2 ani. Nici un pacient care și-a schimbat modul de viață și obiceiurile nesănătoase, prin MetodaDrBălănică nu a mai luat în greutate, deoarece au învățat cum să trăiască sănătos pe tot timpul anului, indiferent dacă au trecut prin sărbători sau alte evenimente, pentru că fiecare program este personalizat.
Nu încurajez consumul de astfel de suplimente, dar este greu să fie oprite. Reprezintă o soluție simplă și la îndemână, iar noi dorim soluții ușoare. Ne doare capul, luăm o bulină, nu încercăm să găsim cauza și s-o corectăm. Așa este și cu slăbitul. Durează și nu avem timp! Timpul este singura resursă neregenerabilă și suntem din ce în ce mai ocupați cu orice altceva decat sănătatea noastră.
Suplimentele pentru slăbit nu sunt personalizate, nu pot funcționa pe termen lung și folosesc metode agresive pentru metabolism. Aceste suplimente au la bază stimulente gen cofeină, extracte cu efect în arderea grăsimilor, energizante, scad pofta de mâncare și cresc metabolismul.
Totodată, unele suplimente conțin aminoacizi, care pot fi administrați în condițiile în care persoana respectivă face mișcare adaptat administrării de aminoacizi și pentru acest lucru este nevoie de un specialist.
Suplimentele alimentare pentru slăbit nu reprezintă o soluție pe termen lung și, în niciun caz, nu sunt personalizate. Și încă ceva, suplimentele în general trebuie să fie din surse naturale și trebuie să verificăm cu atenție acest lucru. Nu putem asimila vitaminele și mineralele decât din surse naturale.
Sunt adeptul echilibrului în orice, iar în alimentație echilibrul este cheia. Orice extremă este mai simplu de urmat decât echilibrul. Un adult sănătos poate fi vegetarian, poate chiar și vegan, dar un copil aflat în creștere categoric nu. Omul este omnivor și poate să consume din toți nutrienții. Aminoacizii din proteinele animale sunt aminoacizi esențiali pentru dezvoltarea creierului, hormonilor și a sistemului imunitar.
Totodată, trecerea de la un meniu omnivor la unul vegetarian sau vegan trebuie făcut cu îndrumarea unui specialist. Întâlnesc frecvent în practică persoane care s-au îngrășat sau au făcut diabet din cauza excesului de glucide din fructe și legume și grăsimi din uleiuri și sâmburi. Excesul de carbohidrați sau uleiuri din surse vegetale este la fel de nepotrivit ca și excesul de carne roșie.
Și încă ceva, am întâlnit omnivori sănătoși de peste 100 de ani, dar până acum nici un vegetarian sau vegan atat de longevivi.
Citește și Cum îți prepari propriile capsule de slăbit
Familia mea are un mod de viață pe care îl recomand și persoanelor care îmi solicită ajutorul. Ținem post miercurea și vinerea, în cea mai mare parte a timpului, iar în rest respectăm un mod de viață cu 5 mese/zi, 3 principale și 2 gustări și multă mișcare. Mergem pe jos și facem sport zilnic. Eu merg la clinică numai pe jos și fac aproximativ 14 km în fiecare zi, iar seara, oricât de târziu ar fi, alerg și fac mișcare în parc.
În rest, postul ținut corect este foarte sănătos. Mulți pacienți îmi solicită ajutorul privitor la mâncarea de post. Problema constă în consumul excesiv de grăsimi și carbohidrati din surse vegetale și mai puțin proteine. Diferența dintre aminoacizii din surse vegetale și cei din surse animale este ca aminoacizii din surse animale conțin toți aminoacizii esențiali, pe când cei din sursă vegetală, nu.
Nu este ușor să găsim echilibrul între nutrienții din surse vegetale și tocmai de aceea este nevoie de ajutorul unui specialist. Altfel, în post, cei mai mulți pacienți iau în greutate și în special grăsime, iar puțini scad în greutate prin subalimentare. Să nu uităm ca postul este mai întâi de toate o stare mentală, spirituală, și mai apoi un model alimentar.
Citește continuarea pe pagina următoare
Sigur, puțini se îngrașă numai pentru că mănâncă, cei mai mulți se îngrașă din cauza unui dezechilibru emoțional. Tocmai de aceea, trebuie acordată maximă atenție nevoilor pacientului și cauzei dezechilibrului metabolic. Tratez pacienții holistic, adică fizic și emoțional. Prima întâlnire, anamneza, durează 45-60 de minute pentru a avea timp să descoperim cauza și nu efectul.
Fiecare sedință are o parte motivațională, pe lângă motivația rezultatelor. Iar atunci când este cazul, lucrez cu mai mulți psihologi, în funcție de nevoile pacienților. Din păcate acest lucru nu se întâmplă frecvent, din cauza lipsei de integrare în actul medical. Noi construim echipe terapeutice adaptate fiecărui pacient în parte, întrucât lucrăm cu peste 550 de specialiști din diverse specialități.
Mai mult, am fost obez, am avut aproape 200 kg și am slăbit 100 kg în 8 luni. Știu foarte bine prin ce trece o persoană pentru a-și regăsi sănătatea și echilibrul metabolic.
Corpul uman are un ph de 7,32 și mecanisme care îl țin acolo. Este bine să consumăm alimente preponderent alcaline, cum ar fi legumele de culoare verde sau sâmburii, dar să nu uităm ca și aici echilibrul este cheia. Adică, echilibrul acid/alcalin, urina, pielea și interiorul stomacului sunt și trebuie să fie acide, altfel nu putem supraviețui.
Procesul de oxidare continuă și procesele metabolice eliberează radicali liberi, fără de care nu se poate. Antioxidanții sunt cei care ne ajută în lupta cu radicalii liberi și este bine să-i consumăm preponderent. Apa alcalină este o apă terapeutică și nu poate fi folosită sau recomandată la întâmplare. Eu folosesc apa alcalină în terapie, dar adaptat fiecărei persoane în parte.
Nu, nu există alimente sau nutrienți minune. Echilibrul și modul de viață sunt cheia pentru a avea o greutate în echilibru. Tocmai de aceea nu este ușor să găsim calea spre echilibru.
Da, în special testele de intoleranțe alimentare. Sunt disponibile în România și eu le folosesc. Prețul nu este unul mic și de aceea pacienții apelează numai dacă acest test devine fundamental în stabilirea modelului alimentar. Totodată, reprezintă un mod științific și personalizat de stabilire a modelului alimentar potrivit.
Citește continuarea pe pagina următoare
Nu. Sunt tată și am 3 băieți. Anturajul și conjuncturile ne fac sa intrăm în contact cu mâncarea de tip junk food. Soluția stă în limitarea accesului și educația timpurie a copiilor. Copiii mănâncă ceea ce recunosc prin văz, miros și gust și au la îndemână în casă sau la școală.
Dacă copilul este invitat la Mac de ziua unui coleg, nu poți să nu mergi, pentru ca nici colegul nu o să vină la ziua lui. Dar, îl poți duce după ce a mâncat acasă, acolo merge doar pentru socializare, și poți limita consumul de mâncare nesănătoasă. Adică, jumătate de porție de cartofi, mai puțină pâine și mai multă salată etc.
Noi implicăm copiii în cumpărarea alimentelor și îi învățăm care sunt sănătoase și care nu. Este un proces continuu și care necesită multă răbdare. În primii 7 ani se formează numărul de celule grase și atunci formăm structura viitorului adult.
Nu este ușor, astăzi găsim nutritioniști pe toate drumurile. Mai întâi de toate, unii sunt medici și altii au facut un curs de nutriție. Cu toții pot să fie utili oamenilor în limita competențelor. Nutriția este știință, nu este o modă. Sugerez oamenilor să ia decizia colaborării cu un specialist în nutriție după ce s-au gândit foarte bine și au evaluat metoda prin care lucrează acel specialist.
Acesta trebuie să se bazeze pe fiziologia organismului și pe cauza care a determinat dezechilibrul. Totodată, experiența mea personală de om care a slăbit 100 de kg în 8 luni și cea de tată sunt folosite în relația cu pacientul. Întotdeauna există și o componentă emoțională pe lângă cea fizică. Urmăresc să previn boli sau să le tratez, o persoană obeză are toate șansele de a dezvolta o boală cronică cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială, sindrom X metabolic, boala de reflux, boli vasculare și cancer.
Totodată, atunci când o persoană dorește să scadă în greutate trebuie luat în calcul, pe lângă corectarea proporțiilor corporale, adică raportul dintre mușchi, oase și grăsime, și managementul pielii și al articulațiilor. Cheia o reprezintă abordarea integratoare, holistică și rezultatele pe termen lung fără a măsura porții și calorii.
A consemnat Daniela Palade Teodorescu