Nu ai chef să faci sex? Iată de ce…

Untitled-1Sigur că ți s-a întâmplat să nu ai cea mai mică dispoziție pentru o partidă de amor, fie el sălbatic, tandru sau… casnic?! Iată motivele pentru care nu ai chef să faci sex și află cum trebuie să acționezi.

Aproape că nu există film romantic în care protagonista să nu se bucure de o experiență sexuală incredibilă. În realitate, această ficțiune nu se găsește și în așternuturile noastre. Specialiștii spun că dorința sexuală este strâns legată de partea mentală: te gândești la sex, îți creezi propriul scenariu, te simți atrăgătoare și plină de sex-appeal. Dorința este esențială dacă vrei să experimentezi senzații nebănuite alături de pertener. Dispoziția sexuală este, din punct de vedere biologic, ceva absolut normal și firesc. Așa cum este și pofta de mâncare. Problemele intervin atunci când nu există niciun fel de chemare în acest sens.

Desigur fiecare femeie a simțit la un moment dat că dorința sexuală nu se află printre punctele ei forte, dar acest lucru poate fi rezultatul unor factori precum stresul, boala, o sarcină, sau orice fel de probleme ce pot apărea în relația de cuplu. Dacă relația cu partenerul funcționează perfect, iar starea sănătății este absolut normală, și cu toate acestea nu ai chef să faci sex, iată de ce se întâmplă acest lucru:

  1. Nu ai suficientă încredere în tine. Ești timorată, inhibată, temătoare, nu-ți asumi riscuri și nu ieși din zona de confort.
  2. Nu ai suficientă grijă de tine. Nimic nu inhibă mai mult libidoul unei femei ca lipsa somnului, dietele drastice sau stilul de viață sedentar.
  3. Iei anumite medicamente care au ca efect secundar scăderea libidoului. Unele dintre ele sunt pilulele anticoncepționale. Vorbește cu medicul tău despre această chestiune.
  4. Suferi de o depresie ascunsă pe care nu vrei s-o recunoști sau s-o scoți la suprafață. Acesta este unul dintre cele mai sensibile puncte de pe harta vieții unei femei. Depresia afectează de două ori mai multe femei decât bărbați, iar una din patru femei va face la un moment dat în viață un episod de depresie acută. Așadar, tristețea nu face casă bună cu dorința de a face sex…

foto: 123rf

Citește și:

Contrariile NU se atrag! Știința dezminte acest dicton, demonstrează un profesor de la Harvard

Nu ți-ai găsit încă alesul? Profită de beneficiile singurătății

Ce poți face pentru a nu pica în capcana aventurilor online? 4 sfaturi prețioase

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro