Motivul pentru care Jojo și Paul Ipate nu s-au căsătorit. Ce le-au spus copiilor: „Relația va funcționa și cu, și fără acte”

Cătălina Grama, cunoscută de fani ca și Jojo, este împreună cu Paul Ipate de 8 ani, însă nu sunt căsătoriți. Cei doi nici nu au de gând să facă nuntă prea curând.

În cadrul unui interviu pentru Revista VIVA!, Jojo a explicat care este motivul pentru care nu s-a căsătorit cu Paul Ipate, deși sunt împreună de 8 ani și au și un copil. „Opt ani cu Paul nici nu îmi dau seama când au trecut. Au fost atât de puțin plictisitori, am avut atât de multe lucruri de făcut, am trecut prin atât de multe etape, încât nu știu unde au zburat anii. Cert este că, atunci când mă uit la prima noastră fotografie împreună, făcută pe un platou de filmare al unui lungmetraj care încă nu a apărut, cred că a fost menit ca noi doi să ne întâlnim, îmi dau seama cât eram de tineri totuși. Îmi dau seama că ne-am maturizat, ne-am descoperit, am învățat mult unul de la celălalt, ne-am echilibrat, ne-am completat. Și când am fost mai supărați, tot am revenit unul la celălalt, am rămas împreună la bine și la rău, chiar dacă nu suntem căsătoriți. Pentru mine, aceste lucruri sunt mult mai importante decât factorul căsătorie. Au fost opt ani fantastici, cu de toate. Am trecut prin foarte multe împreună și ne-am descoperit măsura, am știut cine suntem de fapt și cât de mult însemnăm unul pentru celălalt', a explicat actrița.

Partenera lui Paul Ipate a recunoscut că și în relația lor au mai existat neînțelegeri, însă de fiecare dată au reușit să treace peste. „Ca în orice cuplu care funcționează, trebuie să fii obișnuit și cu defectele celui de lângă tine, să-l apreciezi cu tot ce este. Dar există defecte și defecte. Cu unele ne putem obișnui și putem trăi, iar cu unele nu putem trăi. Aici trebuie să facem diferența și să ne dăm seama lângă ce persoană ne dorim să rămânem și dacă putem trăi pe termen lung lângă o persoană cu acea serie de defecte mai mici sau mai mari. Noi suntem OK cu defectele noastre, avem și simțul umorului, și ne și amuzăm să le scoatem în evidență, și facem și autoironie pe tema asta', a mai spus ea pentru VIVA!.

Jojo-si-Paul-Ipate-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

„Noi suntem foarte cinstiți cu copiii noștri și le spunem exact cum stau lucrurile'

Jojo și Paul Ipate nu au de gând să se căsătorească și au explicat acest lucru și copiilor. Actrița mai are un copil dintr-o căsnicie anterioară. „Noi suntem foarte cinstiți cu copiii noștri și le spunem exact cum stau lucrurile. Au înțeles perfect diferența. Pentru noi, primordial este să fii căsătorit cu sufletul și apoi decizi dacă vrei să fii și în acte. Dacă ești căsătorit cu sufletul, relația va funcționa și cu, și fără acte. Sunt oameni care nu cred în acte și fug de ele și sunt oameni care fug după ele. Eu sunt cumva la mijloc, nu cred nici într-o variantă, nici în alta. Consider că cel mai important este ce ți se potrivește și că, de fapt, cea mai importantă este conexiunea sufletelor', a încheiat ea.

Cătălina Gramă a mai fost căsătorită. Actrița, în vârstă de 41 de ani, a format un cuplu cu Ionuț Grama timp de 3 ani. Cei doi s-au despărțit în anul 2013, iar anul următor Jojo a început o relație cu Paul Ipate.


Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete