Pentru anumite cupluri, dorința de a deveni părinți este atât de mare încât ar face aproape orice pentru ca visul lor să devină realitate, iar atunci când problemele medicale îi împiedică să facă acest lucru, totul se transformă într-o adevărată dramă. La polul opus se află doi tineri care au stârnit o mulțime de discuții în mediul online atunci când au făcut public motivul bizar pentru care nu își doresc un copil.
Vedem adesea pe rețelele de socializare cupluri fericite care postează mesaje emoționante prin care anunță că urmează să devină părinți, unele dintre ele fiind însoțite chiar de ecografia bebelușului. De această dată, doi tineri au reușit să șocheze pe toată lumea. Cei doi au anunțat public că nu vor face niciodată un copil și pentru a fi și mai credibili, aceștia au postat un bilet pe care era trecută o procedură numită vasectomie, intervenție prin care bărbatul este sterilizat, potrivit mirror.co.uk.
Motivul bizar pentru care acești tineri nu își doresc un copil
Nathalie Guzman și Andrés Flu sunt fericiți împreună, dar nu își doresc să devină niciodată părinți, motivul fiind unul bizar. Într-o postare pe facebook, bărbatul a explicat totul. Cei doi își doresc să contribuie la conservarea planetei, care este suprapopulată și deteriorată.
“Vrem să împărtășim cu voi vestea cea mare: Nu vom fi niciodată părinți. Acceptăm o viață în care ne vom cumpăra întotdeauna jucării pentru noi, vom putea călătorii fără bariere, vom putea merge dezbrăcați prin casă și multe alte lucruri. În orice caz, principalul motiv nu este acesta. Cel mai important este că ne dorim să contribuim la conservarea planetei care este suprapopulată și deteriorată. Nu vom aduce pe lume încă o persoană care să o contamineze.”, a scris Andrés Flu pe facebook.
Postarea tânărului a stârnit o mulțime de reacții pe facebook. În timp ce unele persoane au considerat că gestul este unul egoist, altele au lăudat inițiativa celor doi tineri, afirmând că decizia lor ar trebui să inspire și alte cupluri.
Nathalie Guzman, iubita tânărului, a dorit să clarifice că deși iubește copiii, nu își dorește ca aceștia să trăiască într-o lume în care există suferință, violență, cruzime și poluare.
Foto: facebook
Citește și:
O fetiță de 11 ani s-a sinucis din cauza unor imagini de pe Instagram