Mirabela Dauer a vorbit deschis despre depresia ei: „Pe mine m-au amărât oamenii pe care i-am iubit”

Vezi pozele

Mirabela Dauer (72 de ani) a fost și încă este una dintre cele mai apreciate și iubite artiste din țara noastră.

Fiind mereu cu zâmbetul pe buze și într-o formă de invidiat, puțini sunt cei care cunosc dramele pe care le ascunde.

Depresia prin care a trecut în anul 2019 a fost foarte grea, însă Mirabela Dauer a reuşit să depăşească perioada neagră, iar acum a vorbit în premieră despre cum a făcut-o.

Artista a povestit, conform website-ului Spynews, citat de Libertatea, că depresia a apărut din cauza dezamăgirii față de cei pe care îi considera prieteni.

Mirabela Dauer a vorbit deschis despre depresia ei: „Pe mine m-au amărât oamenii pe care i-am iubit”

Chiar dacă sunt mulţi oameni pe care îi iubeşte şi pe care i-a sprijinit de-a lungul anilor, Mirabela Dauer nu a primit înapoi aceeaşi dragoste, lucru care a întristat-o.

„Am avut şi o depresie înfiorătoare în 2019. Este o chestie oribilă, că tu spui mereu «sunt bine, sunt bine».

Anul trecut am avut dezamăgiri. Până acum o lună, eu am trăit din amintiri şi din gânduri. Am trăit prin oamenii pe care îi iubeam foarte tare.

Pe mine m-au amărât oamenii pe care i-am iubit toată viaţa. Viaţa e atât de scurtă şi de frumoasă. Am ajuns la o înţelepciune sufletească.

Când eram în depresie, mergeam acasă, dar nu plângeam, pentru că nu pot”, a spus Mirabela Dauer, în emisiunea TV Star Matinal de Weekend, de la Antena Stars, potrivit VIVA!.

Mirabela Dauer, ținută departe de propriul fiu

Mirabela Dauer s-a căsătorit pentru prima dată la doar 18 ani, cu Willi Dauer, de care s-a despărțit după o scurtă perioadă de timp. Apoi, artista s-a căsătorit cu Dan Traian Popovici.

Din mariajul lor a rezultat un fiu, Dan Alexandru Popovici, zis Nanu. Acesta s-a născut la doar câteva zile după cutremurul din 1977.

Căsnicia dintre cei doi nu a durat, iar, înaintea separării, artista mărturisea că a trecut prin clipe cumplite.

La vremea aceea, Traian Popovici a susținut că soția sa nu i-a fost fidelă, în timp ce Mirabela a susținut că soacra ei nu a acceptat-o, iar că soțul o bătea frecvent.

După divorț, Nanu, atunci în vârstă de doi ani, a rămas în grija tatălui. Lucrul acesta a avut un impact covârșitor asupra cântăreței și familiei acesteia.

Mirabela Dauer s-a reîntâlnit cu Nanu când acesta avea 12 ani și spune că i-a plătit acestuia pensie alimentară până când a împlinit vârsta majoratului.

„Tatăl meu a paralizat din cauza asta”

Mirabela Dauer a trecut prin clipe grele, însă atunci când copilul i-a fost luat, viața ei s-a schimbat total.

„Tatăl meu a paralizat din cauza asta. El îl adora pe Nanu. Când mi-au luat copilul și a văzut ce tristă eram, atâta tristețe a adunat în el … S-a întors cu fața la perete și a murit”, a spus Mirabela Dauer, potrivit Click!, citat de Libertatea.

Potrivit Huff.ro, la un moment dat, într-un interviu oferit televiziunii Antena Stars, fiul artistei a declarat că nu o consideră pe Mirabela mama lui.

„Eu nu o consider pe Mirabela mama mea, ci o solistă de muzică uşoară care îmi este datoare cu nişte bani”, spunea Alexandru atunci.

Foto: Facebook

Citește și:

Motivul pentru care Christopher Plummer urăște filmul care i-a adus celebritatea. Marele actor i-a dat un nume ironic peliculei Sunetul muzicii

De ce a lipsit iubitul Shakirei, Gerard Piqué, de la concertul artistei din cadrul Super Bowlului?

Dana Războiu, despre relația pe care o are cu primul ei soț: Nimeni nu se căsătorește cu intenția de a divorța peste 3, 5 sau 15 ani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete