Mira Loghin: „Copiii ne trag de mână și ne fac atenți că prezentul este acum și aici”

Mira Loghin este consilier parental, trainer în Comunicare Nonviolentă, Solution Focus Coach, fondator al Centrului de Educație Alternativă Lumea lui MOMO și autoare a cărții Grădinița pentru totdeauna, apărută la Editura Univers.

Mira Loghin reușește să-i înțeleagă foarte bine pe copii. Să le înțeleagă nevoile, reacțiile, trăirile. Și, mai mult decât atât, să-i facă pe părinți să se privească și să-și privească propriii copii cu mai multă deschidere și iubire.

$image_altSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Dintre toate provocările pe care o persoană le trăiește, odată ce devine părinte, gestionarea emoțiilor propriilor copii este printre cele mai dificile…

Când ne este greu să stăm cu emoțiile noastre, devine și mai greu să le auzim pe ale copiilor noștri, ale căror comportamente, gesturi ne apasă fel de fel de butoane. Emoțiile copiilor, de cele mai multe ori, declanșează în noi gânduri și judecăți de tipul, copilul acesta nu înțelege ce îi spun, ce îi cer, copilul acesta nu înțelege că nu este doar el pe lume, mai sunt și eu, oare cât pot să duc? Copilul acesta nu înțelege de vorbă bună, oricât de blând i-aș vorbi, nu aude și pace! Educația cu blândețe e o prostie, nu funcționează deloc sau nu sunt un părinte ca toți ceilalți!

Toți oamenii au sentimente, însă nu toți oamenii își trăiesc sentimentele. În perioada copilăriei timpurii copiii își trăiesc plenar emoțiile. Emoțiile sunt în continuă mișcare, acum poți să te simți bucuros, iar peste 15 minute, dacă ai primit o veste neplăcută sau te-ai lovit, să devii furios, îndurerat sau trist. Așadar, sunt strâns legate de nevoi, de ceea ce prețuim. Lumea exterioară, adica ce fac sau spun ceilalți stimulează emoțiile, dar nu sunt cauza emoțiilor. Atunci când simțim emoții plăcute înseamna că nevoile noastre sunt împlinite, când simțim emoții dificile, nevoile noastre sunt neîmplinite. Iar de regulă, când nu știm să ne exprimăm verbal emoțiile și sentimentele, tindem să le arătăm prin acțiuni, iar unele dintre acestea pot fi distructive, îi pot răni pe ceilalți.

De regulă, reacțiile noastre sunt să corectăm comportamentul, să atragem atenția că nu este în regulă să aibă asemenea reacții – Te rog ridică-te de pe jos, se uită toată lumea la noi, nu e frumos să te tăvălești în mijlocul magazinului și să urli atât de tare, să îi arătăm copilului că a greșit, să îi distragem atenția către altceva, să îi oprim plânsul prin celebra expresie, gata hai, nu mai plânge, să demonstrăm că noi avem dreptate – Vezi dacă mă ascultai, acum te-ai fi putut juca mai departe cu balonul, nu ți-am spus eu că se sparge dacă îl arunci pe jos? Acum de ce plângi? Hai gata, liniștește-te, că ești fată mare, e doar un balon.

Am observat că acest mod de comunicare nu aduce o rezolvare pe termen lung, uneori nici pe termen scurt, mai ales dacă situațiile pe care le trăim se repetă. Reacțiile copilului sunt de regulă opuse cu ceea ce ne dorim să obținem. Intensitatea emoțiilor crește de ambele părți, iar șansa de cooperare devine inexistentă. Părintele își pierde răbdarea pentru că se simte deznădăjduit. Și atunci recurge la metode pe care ulterior le regretă și începe să simtă rușine și vinovăție.

Ce ar putea ajuta?

De exemplu, când copilul spune sau are o criză plină de emoții, refuză un lucru, avem patru opțiuni. Primele două vă sunt cunoscute, pentru că acesta este modelul în care și noi am crescut. Dăm vina pe noi înșine Sunt un părinte rău, este vina mea că este așa sau Dăm vina pe el Ești atât de neînțelegător, ești atât de egoist; Ne conectăm la sentimentele și nevoile noastre Mă simt dezamăgită, pentru că am nevoie de recunoaștere pentru efortul făcut, am stat 2 ore în bucatarie să gătesc prânzul sau Mă simt copleșită pentru că am nevoie de cooperare atunci când este timpul să ne întoarcem acasă din parc; Le ghicim sentimentele și nevoile Te simți reticent la ideea mea pentru că dorești să faci propriile alegeri? . Ești supărat pentru că fratele tău nu te-a întrebat înainte să ia mașinuțele tale preferate? Ești furios pentru că eu am decis să mergem acum acasă, oare aveai nevoie să decizi tu când să faci acest lucru? (autonomie).

Cum poate un părinte să gestioneze cu calm accesele de supărare/furie care uneori capătă proporții neașteptate?

Atunci când trecem prin emoții dificile, atunci când observăm accesele de furie ale copilului nostru, să ne propunem să înțelegem ce se întâmplă cu el. Însă a înțelege nu este similar cu a agrea un comportament, ci mai degrabă a întelege ce se întâmplă cu adevărat în interiorul copilului nostru. De exemplu, să ne propunem să ne auzim copilul, oare trece prin furie? Oare simte iritare și frustrare? Sau poate îi este frică? Sau e dezamăgit? Cum îl pot face să se simtă în siguranță în astfel de momente?

Uneori este suficient doar să ne așezam lângă el, fără să verbalizăm. Și să așteptăm să îi treacă valul de emoții dificile. Și ne ajută să tragem aer în piept, să creăm o distanță, un spațiu pentru noi înșine. Și să îi oferim copilului spațiu de ascultare, fie că plânge sau urlă. Fără să îi dăm sfaturi, să îl judecăm sau să îi punem etichete. Doar să fim acolo pentru emoțiile lui dificile. Să știe că nu este singur. Așa simte empatia, așa se va simți înțeles și conținut, protejat și iubit. Abia după ce emoțiile s-au potolit și focul nu mai arde, putem să verbalizam, putem discuta despre ce s-a întâmplat și putem găsi împreună soluții care să servească nevoilor tuturor.

Copilul mic își poate regla stresul dacă și părintele îl reglează pe al său. Autoreglarea noastră emotionala este baza interactiunii cu copilul. Chiar dacă nu ne iese tot procesul pe loc, este suficient să ne oprim și să respirăm înainte de a acționa. Și să continuăm cu identificarea propriilor sentimente si nevoi, de îndată ce avem un spațiu de 5-10 minute doar pentru noi.

Când vorbim despre emoțiile copiilor, sunt atâtea care îi ghidează. Mă gândesc aici la copiii introvertiți și la bagajul de emoții pe care îl acumulează. În același timp, mă gândesc și la cei extrovertiți, care par de neoprit…

Oricare ar fi temperamentul copiilor noștri, felul în care noi reacționăm este important să fie plin de înțelegere față de lumea lor interioară. Tendința unui copil sangvinic sau coleric este să se manifeste total în exterior, pe când al unuia melancolic sau introvertit este să păstreze tot ce simte în interior.

Copiii învață să vorbească despre emoții, vorbindu-le noi despre emoțiile noastre. Cum se simt aceste emoții dificile în corpul nostru… Știi, Matei, când simt furie, uneori îmi vine să izbesc un lucru, sau să țip. Uneori chiar să și lovesc. Ție ce îți vine să faci când ești furios sau foarte supărat? De asemenea, ajută să le arăt ce am învățat noi să facem cu emoțiile și sentimentele pe care le trăim, de exemplu, când sunt furioasă respir și inspir profund, beau un pahar de apă, ies afară să mă plimb sau să alerg, fac un duș, îmi sun o prietenă.

Și aleg aceste modalități de liniștire pentru a-i proteja pe ceilalți de efectele emoțiilor mele atunci când nu sunt conștiente, când nu sunt controlate. Ori de câte ori copilul nostru este într-o stare emoțională intensă, el caută să fie auzit, înțeles și sprijinit să ajungă la starea inițială. Mă așez lângă el și stau acolo, de preferat în tăcere. Îl pot întreba dacă vrea să îl țin în brate.

Uneori copilul nu vrea să fie ținut în brațe sau mângâiat în astfel de momente și nu are sens să insistăm. Însă dacă doar rămânem calmi, încercând să ne întâlnim sufletește cu emoția copilului și tot ce trăiește el în interior în acel moment și mai puțin cu comportamentul, atunci se produce o reglare emoțională la care am contribuit și noi. Se întâmplă inclusiv o schimbare la nivel fizic.

Sistemul lui nervos îl va oglindi pe al nostru. Se va autoregla dupa starea pe care noi i-o vom oferi. Doar să așteptăm să se stingă focul. Acceptarea vine cu mai multă ușurință când și noi îl acceptăm așa cum este și îl putem vedea dincolo de temperament.

Aveți o experiență bogată în lucrul cu copiii de grădiniță. Spre ce ar trebui să-și canalizeze părinții atenția când cei mici trec prin etape mai dificile?

Mira Loghin În primele 18 luni de la naştere, copilul este total dependent de părinţii lui. În această perioadă şi până la 36 de luni, copilul are nevoie de un ataşament sigur, adică să ştie că părinţii lui vor fi acolo să răspundă prompt nevoilor sale, să îi ofere siguranţă şi sprijin, afecţiune şi iubire necondiţionată.

Copiii au nevoie de acest ataşament emoţional până când sunt suficient de mari să stea pe picioarele lor, să îşi decidă singuri direcţia. Grădiniţa este un mediu cu totul nou pentru copii, chiar dacă îl vizităm de cel puţin trei-patru ori, ne place cum este decorat sau observăm grija şi preocuparea echipei pentru binele copiilor. Primele zile sunt pline de gânduri, de o stare de foială. Părintele este reperul de siguranţă.

Atunci când îl însoţeşte în zona de noutate, îi oferă copilului o părticică de siguranţă să o ia cu el. A fi prezent lângă copilul tău înseamnă inclusiv să te judeci mai puțin, să te învinovățești și să înțelegi că dificultatea lui de adaptare este un proces firesc și natural care cere timp. Lacrimile lui cer să fie auzite și îmbrățișate, iar el are nevoie să audă încurajarea că dacă acum e greu, ai încredere că într-o zi se va putea desprinde și va merge cu bucurie dincolo de ușă. Fiecare copil creşte în propriul ritm natural şi în timpul său.

E important să privim la ritmul de dezvoltare al copilului, la nevoile sale, să nu-l împingem înainte de a fi pregătit. Formarea independenței începe de acasă, aici copilul capătă mai multă încredere în resursele proprii, că poate face față provocărilor și fără mama. Și chiar dacă nu se va descurca tot timpul, va fi sprijinit.

Sunteți mama lui Zoran, cel care v-a făcutdați un restart carierei, schimbându-i traiectoria. Ce anume din experiența de parinte a declanșat această schimbare?

Abia când am devenit mamă, iubirea a căpatat un sens pentru mine. A crește un copil este precum intrarea într-o lume nouă, poate fi asemănătoare cu învățarea unei noi limbi. Un mod nou de a te apropia, de a asculta, de a observa, de a procesa și relaționa. De a experimenta iubirea.

Îmi amintesc și acum dimineața în care m-a întrebat cu ce plec la serviciu, cu mașina sau avionul. Avea 2 ani și un pic. Știa că atunci când plec cu avionul lipsesc minimum 3 zile. Întrebarea lui m-a zdruncinat atât de tare, încat m-a readus în prezent, conștientizând că nu trăiam ceea ce prețuiam, respectiv conectarea cu mine însămi și cu el. Parcă trăiam o existență care nu era a mea. Zoran mi-a fost oglinda prin care am putut să îmi revăd visurile, să îmi amintesc de mine, să reînvăț să fiu în contact cu mine și valorile vieții mele.

De când mă știu îmi place să scriu, să am timp pentru a face lucrurile pe îndelete, să învăț și să mă joc cu copiii. Așadar, de 10 ani asta fac. Și am început cu copilul meu. Acesta este angajamentul meu de om, de părinte pe viață. Și îmi cere dedicație, îmi cere timp, imi cere prezență. Îmi cere adevăr și autenticitate. Îmi cere conștientizarea că lângă mine crește un boț de om care vrea doar să își acceseze la infinit inocența si puritatea. Așa cum o făceam și eu, pe vremea când nu știam că voi deveni un adult. Nu mi-a fost ușor, iar transformarea nu s-a produs peste noapte. Și îmi place că pot recunoaște asta, că am avut momentele mele de judecată interioară și vinovăție.

Ați fost supranumită „Miracolina' de la Lumea lui Momo. Care este definiția pe care ați da-o miracolelor, în ceea ce-i privește pe copii?

Aparent, miracolul este ceva care se întâmplă peste puterile noastre. Ceea ce am învățat eu de la copii este că suntem bine așa cum suntem. Important este să aflăm cine suntem. Iar miracolele pe care le fac copiii ne deschid nouă, adulților, o poartă de reîntoarcere la copilăria noastră, la inocență, la frumusețea pură, la simplitate și să ne continuăm viața din punctul în care eram de-o vârstă cu copilul ei. Atunci priveam viața cu bunătate, deschidere, încredere, egalitate. Copiii ne trag de mână și ne fac atenți că prezentul este acum și aici. De exemplu, în timp ce citești acest text.

Și apropo de asta, ce presupune dobândirea siguranței emoționale?

Siguranța emoțională înseamnă pentru mine nu un mediu protejat si lipsit de limite sau provocări. O celulă prin pereții căreia nu pătrunde nimic din afară. Acest lucru este greu de dobândit într-o existență pământeană. În plus, evolutia noastră, ca oameni, s-a produs mereu în condiții în care limitele noastre au fost stimulate.

Înseamnă că orice s-ar întâmpla în jurul meu, eu mă simt în siguranță pentru că am încredere în resursele mele și în cei care mă pot sprijini. Atunci când ne propunem ca adulți să creăm un mediu de siguranță emoțională pentru copiii noștri, să începem cu noi înșine. Să ne transformăm lumea interioară astfel încât să ne simțim iubiți și acceptați așa cum suntem.

Când încetăm a ne mai judeca și biciui pentru greșelile pe care le facem sau pentru că nu împlinim așteptarile celorlalți, devenim liberi, deschiși și începem să înflorim. Copiii își doresc părinți fericiți. Lucrul acesta le aduce liniște și încredere. Ei caută în permanență sprijinul nostru emoțional, caută să știe că se pot baza oricând pe adulții care îl îngrijesc, pentru că nu au încă resurse să se descurce singuri.

Chiar și atunci când cad și se lovesc, atunci când refuză categoric să meargă la culcare, atunci când plâng mult, atunci când le refuzi un obiect de pe raftul de la supermarket, atunci când se tăvălesc și urlă în mijlocul centrului comercial, când sunt loviți de un alt copil din parc sau chiar ei lovesc etc. De aceea este important să învățăm când să ascultăm și când să vorbim. Într-adevăr, acest proces necesită mult efort din partea noastră, pentru că presupune lucrul cu sinele.

Cum arată Lumea Mirei?

Viața mea este o curgere firească, nu are nimic spectaculos. Ador simplitatea și o caut în toate experiențele mele, începând cu felul în care îmi petrec timpul, hrana pe care o prefer și oamenii din jurul meu. Ador să merg cu cortul la mare, dar și la munte, să petrec multe ore în natură, să adun plante medicinale, să îmi fac propriile amestecuri de ceaiuri, să fac mișcare, să ating pământul desculță, să merg pe bicicletă.

Prețuiesc mult relațiile pe care le am, sunt o hrana de suflet și minte greu de egalat cu alte experiențe, iar unele dintre ele sunt chiar prietenii de sprijin. Relațiile pe care le am sau le-am avut m-au sprijinit să introduc practica recunoștinței și aprecierii. Aceasta m-a ajutat în multe momentele dificile să îmi cultiv optimismul, bunătatea și blândețea, constientizând că am puterea să îmi fac viața mai frumoasă și bogată. M-a ajutat înclusiv să mă uit către oamenii care la un anumit moment m-au făcut să simt durere.

Pentru că încerc să las colțul de lume în care am venit mai bine decât l-am găsit, atenția mea se concentrează pe propria mea creștere și evoluție, în timp ce dăruiesc celorlalți timp și atenție pentru nevoile lor. Dăruiesc ceea ce sunt, altceva nu am. Atunci când nu sunt acasă cu familia mea, de regulă mă găsești citind și studiind, în mijlocul copiilor, părinților sau naturii. Iar lângă ei tot acasa mă simt. Îmi place să gătesc și să îmi umplu casa de prieteni, la fel de mult să stau singură departe de lume, cu cartea, stiloul și caietul.

Mă bucur de relația pe care o am cu fiul meu de 13 ani încoace, din ce în ce mai matură, apropiată, închegată. Este la o vârstă fabuloasă, creativă, independentă și care îmi aduce aminte de mine. Îmi plac comunitățile mici în care oamenii se simt apropiați și dăruiesc din inimă, dar mai ales au timp pentru ei și ceilalți. Visul meu este să mă mut într-un sat la mare.

Mai iubesc scrisul și spusul poveștilor, cum ziceam la un moment dat, că îmi plac atât de mult poveștile, că aș putea locui pentru totdeauna în lumea lor. Atunci când scriu, ofer un sâmbure din inima mea, care ar putea răsări și crește într-o altă inimă.

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș

Foto: Arhiva personală

Citește și: „Scopul meu este ca toți copiii din țara asta să crească fără bătaie și fără umilințe' (Prințesa Urbană)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Educatie