Mihai Morar este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de radio din România. În ultima perioadă a avut foarte multe motive de sărbătorit, însă acum a venit momentul ca el să fie în prim-plan.
Mihai Morar este născut într-o zi de sărbătoare mare, Sfânta Parascheva. Pe 14 octombrie, matinalul de la radio împlinește 41 de ani. Dincolo de petrecerea organizată de colegii săi, familia i-a fost alături pentru a marca ziua sa de naștere. Fanii știu că este un familist convins, motiv pentru care a postat pe contul său personal de Instagram un mesaj emoționant în dreptul unei imagini cu toți cei dragi lui.
„Azi, la 41 de ani, nu-mi doresc neapărat La mulți ani
, ci doar să repet poza asta cât mai mulți ani! Vă mulțumesc. ❤️ #familiaMorar', a scris omul de radio.
Mihai Morar este căsătorit cu Gabriela din 2006. Doi ani mai târziu s-au născut fetele lor gemene, Cezara și Mara, iar în urmă cu trei ani au simțit din nou mirosul de bebeluș pentru că s-a născut Roua, mezina familiei. Anul acesta cei doi au împlinit 16 ani de căsnicie, iar într-un interviu acordat celor de la Fanatik, Mihai Morar a dezvăluit cum au reușit să mențină vie iubirea lor.
„Secretul este să îți vezi de drumul tău. Cum să spun, fiecare dintre noi avem o cale. Asta nu înseamnă că nu mai sunt drumuri stânga-dreapta, pe unde să o iei. Uneori și GPS-ul te duce pe alt drum, dar, dacă îți vezi de drumul tău și nu complici viața foarte, foarte mult, eu cred că.. acesta e secretul. Bine, părerea mea e că trebuie să vezi până la urmă care este scopul, în tot ce faci’, a mărturisit el.
Foto: Instagram