Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai cunoscute femei din România și nu mai are nevoie de nici o prezentare. Toată lumea știe cine este și care a fost parcursul său profesional, dar și evenimentele din viața sa personală.
Mihaela Rădulescu se poate declara o femeie împlinită pe toate planurile. Are o carieră de succes, duce o viață de vis de mai bine de 15 ani în Monaco, se bucură de reușitele fiului său și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Felix Baumgartner, devenit cunoscut după uriașul său salt din stratosferă.
Invitată în urmă cu ceva timp la emisiunea „Vorbește lumea, Mihaela Rădulescu a vorbit cât se poate de deschis despre relația pe care o are cu Felix și dacă va ajunge din nou la altar. Ea a mărturisit că nu s-a mai gândit la acest lucru și că n-ar mai vrea să sufere, mai ales că le este foarte bine așa cum sunt.
„Nu ne-am pus problema asta, suntem de aceeaşi vârstă, oameni maturi care ştiu ce vor de la viaţă. E altfel, nu e ca în familia tradiţională românească. Nu vreau să-mi fac planuri care să nu-mi iasă! Nu vreau să sufăr! Nu știu ce ne rezervă viața. Eu cu Felix ne-am despărțit de vreo mie de ori în presa din România. În tot acest timp, noi ne-am văzut fericiți de viața noastră!', a spus Mihaela Rădulescu la „Vorbește lumea'.
Mihaela Rădulescu traversează o perioadă extrem de emoționantă ca mamă. Fiul său, Ayan, a plecat de acasă pentru a studia în America și a recunoscut că i-a fost extrem de grea acomodarea fără el și gândul că va trebui să se „retragă' din drumul pe care a început să și-l construiască singur. La începutul lunii acesteia, unicul său fiu a împlinit 18 ani, iar vedeta a postat câteva imagini și un mesaj emoționant în mediul online.
„Partea mea favorită din viața asta pe Pământ @ayanschwartzenberg #neverloseyourgrip #thankyou #mybaby #18 ♾. Nu am cuvinte suficiente pentru a forma cea mai bună propoziție pentru ceea ce simt cu adevărat acum. O, băiete..,tu ai devenit bărbat acum. #unnoucapitol', a scris Mihaela pe Instagram în ziua în care fiul ei a împlinit 18 ani.