Mesaje și urări frumoase de Paște 2018. Trimite-le celor dragi un gând bun în această zi de sărbătoare

Mesaje Paște 2018

Paștele este sărbătoarea în care ne amintim să fim mai buni, mai cumpătați și mai iertători. În această zi specială, cei dragi trebuie să se bucure de toată atenția noastră și chiar dacă nu le putem fi aproape fizic, un mesaj sau o urare trimisă din suflet le poate face ziua mai frumoasă. 

Mesaje și urări frumoase de Paște 2018

Învierea Mântuitorului trebuie întâmpinată cu bucurie și liniște în suflet. Pe lângă deja clasicele urări “Paște fericit!” sau “Hristos a înviat!”, le poți trimite prietenilor, rudelor și apropiaților cele mai frumoase mesaje, iar prin intermediul acestor cuvinte, ei vor știi cât de mult îi prețuiești. Dacă nu ai găsit urarea potrivită, noi ne-am gândit să îți venim în ajutor și am selectat câteva dintre cele mai frumoase mesaje de Paște.

Mesaje de Paște haioase

“Un iepuraş tare drăgălaş a iesit în cale cu viteză mare şi-ţi urează neîncetat să ai Paşte Minunat…si Hristos a Înviat!”

“Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!”

“Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE. Hristos a înviat!”

“Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!”

Mesaje de Paște pentru prieteni

“Sfintele Sărbători de Paște să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi liniște în suflet. Paște Fericit!”

“Sunt zile când trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă şi mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele şi în inimile noastre. Paşte Fericit!”

“Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţa şi iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!”

“Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului sa vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Un Paste Fericit!”

Mesaje de Paște pentru familie

“Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!”

“Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa îmbelşugată. Învierea Mântuitorului să ne aducă lumină, căldură şi iubire în suflet. “

“E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.”

“Noaptea Sfântă a Învierii să vă lumineze sufletele pentru a fi mai buni, mai curaţi, mai înţelegători şi mai apropiaţi de Dumnezeu! Un Paşte fericit alături de cei dragi!”

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și: 

Motivul uimitor pentru care este bine să aprinzi lumânarea de botez în Săptămâna Luminată

Care este adevărul despre Lumina Sfântă de la Ierusalim? Un preot a dezvăluit ce se întâmplă în Sâmbăta Mare

Rugăciunea care te ajută să scapi de blesteme și de spiritele rele

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse