Mesaje de Dragobete. Trimite-i persoanei iubite cele mai frumoase urări

Mesaje de Dragobete

Se spune că dragostea nu ar trebui să se bazeze doar pe declarații emoționante, ci trebuie demonstrată prin gesturi tandre, însă de foarte multe ori, câteva cuvinte rostite la momentul potrivit pot fi mai valoroase decât orice dar. 24 februarie este ziua dedicată iubirii și pentru că este un moment special, trebuie să îi trimiți persoanei iubite cele mai frumoase mesaje de Dragobete.

Fie că aveți o relație la distanță, fie că sunteți împreună de Dragobete, această zi trebuie sărbătorită așa cum se cuvine. Pentru norocoșii care au aproape persoana iubită pe 24 februarie, pe lângă gândurile frumoase, o cină romantică sau un film de dragoste pot transforma această zi într-un moment cu adevărat special. Dacă faci parte din categoria persoanelor care sărbătoresc iubirea departe de partenerul de viață, atunci un mesaj frumos poate face diferența.

Mesaje de Dragobete

Fiecare persoană are propria modalitate de a-și exprima iubirea, iar dacă unii își găsesc inspirația rapid și compun cele mai frumoase mesaje, alții nu se descurcă deloc la acest capitol. Dacă vrei să îți surprinzi jumătatea, noi am pregătit pentru tine cele mai frumoase mesaje de Dragobete.

“Eu n-am fost în stare să-ți scriu nici măcar o poezie de dragoste, dar asta nu înseamnă că nu exista dragoste în inima mea cât să inspire toți poeții dintr-o carte. Unii știu să scrie frumos, unii știu să cânte frumos, unii sunt pur și simplu frumoși, eu sunt doar îndrăgostit de tine. Te iubesc!”

“Dragostea nu are nevoie de multe cuvinte, ea vorbește prin priviri și atitudini. Te iubesc azi, mâine și pentru tot restul vieții!”

“Să iubești înseamnă să trăiești prin celălalt, să simți nevoia de a-i povesti, de a-i cere un sfat, de a-i dărui tot ce ai. Să iubești înseamnă să te completezi prin celălalt, iar tu ești persoana care mă completează perfect. Te iubesc!”

“Ne cunoaștem de-o viață, dar încă am fluturi în stomac atunci când te văd, chiar dacă te-am mai văzut de un milion de ori! Te iubesc!”

“Jur să te iubesc în toate formele, acum și întotdeauna. Promit să nu uit niciodată că aceasta este o iubire pe care o simți o singură dată în viata. Te iubesc!”

“Datorită ție am învățat ce înseamnă iubirea adevărată și de multe ori îmi e greu să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru a-ți arăta cât de mult însemni pentru mine. Ești tot ce mi-am dorit, iar viața mea a căpătat un sens atunci când te-am întâlnit. Te ador!”

“Te iubesc! Te iubesc pentru că fără tine e greu și nu mă pot regăsi. Te iubesc pentru liniștea pe care mi-o oferi, te iubesc pentru că îmi zâmbești, pentru că mă alinți. Te iubesc!”

“Dragostea înseamnă să respiri, să speri, să ierți, să dăruiești. Te iubesc și îmi doresc ca acest lucru să nu se schimbe niciodată!”

“Ce e dragostea? Nu știu să răspund la o întrebare atât de complexă. Știu doar că te iubesc și că ești cea mai importantă persoană pentru mine.”

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Tradiții de Dragobete. Ce trebuie să faci pe 24 februarie?

Mai știu românii să iubească?

Zodiile care se vor îndrăgosti în luna iubirii. Își pot găsi sufletul pereche în februarie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Diverse