Marte în Scorpion vine cu transformări importante și favorizează evoluția personală. Previziunile Uraniei

Marte în Scorpion

Pe 19 noiembrie 2019, Marte își începe tranzitul prin semnul Scorpionului, tranzit care se va încheia pe 3 ianuarie 2020. Marte în Scorpion favorizează lupta interioară, care înseamnă transformare profundă, evoluție. Cu alte cuvinte, nativii vor avea posibilitatea să coboare în adâncurile subconștientului, unde se vor confrunta cu propriile frici și temeri, traume și deziluzii.

Urania ne spune cum va fi influențată fiecare zodie de acest aspect astral.

BERBEC

În perioada 19 noiembrie 2019-3 ianuarie 2020, Marte va traversa zodia Scorpionului. În această perioadă, veți manifesta un interes crescut pentru bunuri materiale sau pentru diverse avantaje. Vestea mai ăuțin bună este că veți avea și o oarecare disponibilitate spre a accepta strategii ilegale sau imorale. În această perioadă, nu sunt excluse răsturnări de situație rezultate din păcăliri și înșelătorii.

TAUR

Marte în Scorpion introduce, în cazul vostru, argumente incorecte, imorale, provocatoare în planul relațiilor parteneriale. Dialogurile, negocierile,  tentativele de împăcare vor fi îngreunate de presiunile care se vor exercita asupra voastră mai direct, mai agresiv sau mai subtil și mai greu de sesizat. Primele tulburări se pot manifesta în perioada 21-25/26 noiembrie, provocate de dezvăluirile sau de descoperirile care vizează partenerul de viață.

GEMENI

Marte în Scorpion introduce factori de stres la locul de muncă privind relațiile interumane, care vor fi marcate de animozități, șicane, rivalitate, invidie. Contextul astral poate afecta statutul vostru salarial, mai cu seamă în perspectiva care se conturează pentru anul viitor. Acest tranzit pune la încercare și casa sănătății, patronând posibile tulburări endocrine și infecții.

RAC

Marte în semnul Scorpionului influențează, în cazul vostru, relațiile sentimentale, în sensul în care intensifică dorințele și reacțiile. Până pe 3 ianuarie 2020, Marte “va ascuți” percepțiile și emoțiile, transformând unele trăiri în adevărate frământări interioare.

LEU

Tranzitul lui Marte prin Scorpion influențează sectorul casei, al familiei și al legăturilor cu trecutul. Acest tranzit poate răscoli și scoate la suprafață amintiri neplăcute, resentimente, neîncredere, bănuială, obligându-vă să aveți reacții dure, aparent disproporționate față de situația care le stârnește, dar motivate din perspectiva experiențelor anterioare.

FECIOARĂ

Contextul astral al perioadei 19 noiembrie 2019-3 ianuarie 2020 introduce provocări legate de sectorul comunicare, învățare, relații cu persoanele întâlnite ocazional. De menționat că există riscul unei provocări importante între 21-25/26 noiembrie. Totodată, există riscul să vă înșelați într-o privință,să cădeți victima unor dezinformări, provocări sau atacuri nedemne.

BALANȚĂ

Marte în Scorpion afectează casa banilor câștigați din muncă proprie. Nu se va pune problema unei pagube, ci doar a unei frustrări sau a unei revolte, mai ales dacă veți constata că, la o pregătire și la o responsabilitate egale cu ale voastre, alții sunt favorizați.

SCORPION

Marte în semnul vostru zodiacal reprezintă un mare avantaj. Veți câștiga un important aliat din astral, care vă va da energie, tenacitate, capacitatea de a rezista la stres, de a rămâne fermi pe poziție, fără să vă pierdeți cumpătul sau luciditatea. Contextul astral al acestei perioade vă ajută să elaborați cea mai adecvată strategie pentru interesul vostru. Până pe 3 ianuarie 2020, veți fi rivali de temut și personaje redutabile în orice confruntare.

SĂGETĂTOR

Marte în Scorpion tranzitează, până pe 3 ianuarie 2020, sectorul bolilor lungi și cronice, al psihismului, al subconștientului, dar și sectoarele marcate de umbră și penumbră, de taină, de mister din existența voastră. În plus, acest tranzit își va pune amprenta pe axa sănătății, influențând fiziologia sistemului endocrin.

CAPRICORN

Marte în Scorpion influențează puternic, în perioada 19 noiembrie 2019-3 ianuarie 2020, sectorul relațiilor de prietenie. Se pune, acum, problema dezvăluirii unor intenții necurate, unor manevre sau unor acțiuni de care nu ați știut. Descoperirea acestora vă va irita, vă va revolta. Unii dintre voi vor reacționa imediat și pe față', în timp ce alții vor alege să pună la cale un adevărat plan de răzbunare.

VĂRSĂTOR

Marte în zodia Scorpionului tranzitează, în cazul vostru, sectorul carierei, aducând un mesaj astral dificil și riscant dacă nu este gestionat cum se cuvine. Marte va intensifica ostilitățile, invidia, rivalitatea și vă va împinge la cele mai surprinzătoare inițiative din dorința de a vă apăra sau de a respinge ipostazele neplăcute în care vă veți afla. Moment al implicării în lupte pentru putere în cazul acelora dintre voi care visează la o funcție.

PEȘTI

Aspectul format de planeta Marte influențează sectorul aspirațiilor înalte, al studiilor de specialitate, al progresului prin cunoaștere. Pentru voi, urmează o perioadă profitabilă pentru acumularea de informații, de experiență, dar și pentru o descoperire de sine. În plus, pe perioada acestui tranzit, vă veți dedica activităților menite să vă permită o îmbogățire a experienței culturale și artistice, religioase sau spirituale.

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop