Marilyn Monroe de România? Cornelia Rednic arată spectaculos!

Cornelia Rednic este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară de la noi. Jumătatea feminină a familiei Rednic a luat acum ceva timp decizia de a slăbi, însă metoda a fost drastică și nu o recomandă. Recomandă, în schimb, câteva schimbări de bun-simț în stilul de viață.

Cornelia Rednic, așa cum însăși a mărturisit, a fost dintotdeauna o persoană „rotunjoară'. Însă la un moment dat, a simțit că numărul kilogramelor în plus o incomodau, așa încât s-a ambiționat să slăbească într-o perioadă scurtă de timp. Și a reușit! A pierdut circa 30 de kilograme în 3 luni de zile. Însă, odată cu numărul kilogramelor a început să-i cadă și părul foarte tare. Iar artistei i-a luat un an să rezolve această problemă.

Metoda postului intermitent

În cadrul unei emisiuni de la Antena Stars, de la începutul acestui an, aceasta a mărturisit: „acum nu sunt la dietă, mi-am schimbat modul de a mânca, stilul de viață.' Artista a pus în aplicare metoda postului intermitent. Conform acesteia, în funcție de ora cinei, calculezi distanța la care ar trebui să fie următoarea masă, adică după 12-14 ore. „Timp de o lună am slăbit încet 5 kilograme, fără să mă înfometez nici măcar o clipă. Mi se pare extraordinar!', a povestit artista, care acum arată foarte bine. În plus, artista a renunțat complet la zahărul alb, făina, cartofii și orezul.

$image_altSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Pe lângă schimbarea numărului de kilograme și a stilului de viață, Cornelia Rednic are acum și un nou look. Cu părul scurt, într-un blond cuceritor, artista aduce extrem de bine cu Marilyn Monroe. Pe rețelele de socializare, postează tot mai mult imagini cu ea în ținute elegante, nu doar în costume populare. Iar în acest fel, fanii ei pot vedea cu ușurință ce trăsături frumoase are îndrăgita artistă.

Citește și: Ana Baniciu, cerută în căsătorie

Foto: Facebook/Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete