Lavinia Pîrva, despre intervențiile estetice: „Le-am făcut publice de fiecare dată”

Vezi pozele

În luna mai a anului acesta, Lavinia Pîrva (34 de ani) și artistul Ștefan Bănică Jr. (52 de ani) au devenit părinții unui băiețel, Alexandru (7 luni).

Recent, artista, iritată de informațiile care circulă despre ea în spațiul public, a reacționat printr-un mesaj publicat pe pagina personală de Instagram.

Cântăreața a declarat, așadar, că nu și-a făcut nicio operație estetică. Cu toate acestea, Lavinia Pîrva se află în plin proces de remodelare și rejuvenare facială, lucru mult mai evident la nivelul buzelor.

Lavinia Pîrva, despre intervențiile estetice: „Le-am făcut publice de fiecare dată”

Lavinia a recunoscut că se află în mijlocul unui proces de remodelare și rejuvenare facială. Dezvăluirea vine în contextul în care, în spațiul public, au apărut mai multe informații potrivit cărora ar fi apelat la chirurgia estetică.

„În general, nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea.

Însă, pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată față de oamenii care mă apreciază și care sunt alături mine, să explic această schimbare de imagine!

În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face!

Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială și corporală, minim invazive!

Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al doilea rând, menționez că, tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită!

Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea! Consider că a avea grijă de tine este un simț pe care orice femeie ar trebui să il dețină!

Îmi place să mă văd frumoasă și îmi place ca lumea să vadă acealași lucru!”, a scris Lavinia, pe contul personal de Instagram.

Lavinia Pîrva și-a revenit spectaculos după sarcină, iar acum are o perioadă extrem de activă pe rețelele sociale, unde promovează numeroase produse cosmetice.

Foto: Instagram

Citește și:

Andreea Bănică își lasă deseori copiii în grija tatălui lor: „Dacă Lucian este cu ei acum, nu-mi fac absolut nicio grijă”

Anca Serea și Adi Sînă și-au scos locuința la vânzare: „Este o casă superbă, dar care a devenit neîncăpătoare pentru noi”

Delia, impresionată de Mr Bean în semifinala iUmor: „Momentul acesta este cel mai frumos cadou de Moș Nicolae”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete