Lavinia Petrea, mama-model de la Știri

Lavinia Petrea este una dintre prezențele elegante ale știrilor Pro Tv. Cucerește de fiecare dată prin finețe și naturalețe, dar și prin siguranța cu care vorbește despre creșterea celor trei copii. Aflată în vacanță în Grecia, Lavinia și soțul ei au explorat locurile alături de micuți.

O poză recentă din vacanță îi surprinde pe Lavinia Petrea și pe băiețelul ei cel mare, Mathias. Poza este superbă și transmite multă liniște și iubire. În plus, într-un alt filmuleț, îi putem vedea pe cei mici așezați pe o stâncă înaltă, admirând peisajul, alături de tatăl lor, Romulus Varga.

$image_altSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Lavinia Petrea este una dintre mamele model de la pupitul știrilor. Aceasta pare să fi găsit echilibrul în ceea ce privește creșterea celor trei – un băiețel, Mathias, și două fetițe, Karin și Klara. În același timp, pentru a evita impresia că sunt o familie perfectă, Lavinia Petrea simte nevoia să precizeze în mod constant că este mama unor copii cu reacții imprevizibile, potrivite vârstei lor. Tocmai din acest motiv, a postat acum câteva luni un filmuleț în care fetele aveau un moment mai tensionat. Însă, cu eleganța caracteristică, a arătat că astfel de momente pot fi depășite cu blândețe.

„Vreau să cresc copii independenți'

Cel mai important pentru Lavinia este să crească copii independenți. Pe blogul ei, laviniapetrea.ro, aceasta a scris: „Copilăria mea este busolă în procesul de creștere și educare a copiilor mei. Așa cum a fost, cu bune și cu rele. Nu mă îndepărtez prea mult de mine-copil pentru că le-aș induce celor trei copii o imagine falsă despre mama lor, iar ei nu pot fi păcăliți. Corectez doar acolo unde experiența mi-a arătat că eu trebuie să acționez altfel față de modelul din copilărie.'

Ce-a făcut în acest sens? Cum chiar ea mărturisește, Lavinia nu ține cont de trendurile în materie de parenting, ci pe simplul fapt de a fi alături de copiii ei și de „a-i simți'. „Nu m-am furișat niciodată ieșind pe ușă ca să nu mă vadă copiii că plec. Chiar dacă nu le-a fost mereu pe plac, chiar dacă uneori Karin, cea mai mică, a început să plângă spunând că vrea să plece cu mine, eu nu am fugit. Am întârziat stând în ușă și le-am dat asigurări că mă voi întoarce. Le-am repetat că-i iubesc și că mă gândesc la ei și când eu sunt la serviciu sau acolo unde am treabă'.

Citește și: Cum arată casa lui Kate Middleton și a lui William?

Foto: Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete