Laura Ionescu: „Nu m-am luptat pentru nimeni așa cum am făcut-o pentru mama”

Copywriter freelance și trainer în comunicare pentru ONG-uri, Laura Ionescu este o maestră a cuvintelor. Însă pentru cartea pe care a scris-o, primul ei volum, nu a fost nevoie de măiestrie, ci de acceptare că a venit momentul să vorbească despre cel mai important om din viața ei.

Laura Ionescu, Luluts, cum îi spun apropiații, are un fel cuceritor de-a modela cuvintele pentru a-și spune poveștile. Publicate în „Decât o revistă', „Revista de Povestiri', în antologia de texte „Ea. Perspective feministe asupra societății românești' sau pe site-ul ei, www.luluts.ro, textele semnate de Laura te lăsau să întrezărești doar câte puțin din cine este ea și din universul ei creativ. Până la apariția cărții Nu te găsesc pe nicăieri, publicată la Editura Publica.

Aici, Laura a lăsat deoparte propria cenzură, propriul joc cu vorbele, pentru a spune povestea unei femei aprige, duioase, cu miere și venin pe limbă, o femeie pentru care nu existau jumătăți de măsură, o femeie care s-a confruntat cu diagnosticul de care ne temem cel mai mult, o femeie pe care a însoțit-o până în ultima clipă. Povestea mamei sale.

Naivă mai ești, mamă, oare când o să vezi lucrurile așa cum sunt?', mă întreba ea atunci, iar eu îi răspund: acum. În momentul în care scriu lucrurile astea, le văd pentru prima oară așa cum au fost. Le văd pentru că e prima oară când simt că dacă mă uit la ele așa cum au fost n-o să orbesc. Am crescut, iar timpul îți dă puterea asta. Mă uit la trecut și știu că n-o să mă orbească, pentru că am văzut destule până acum.'

Laura, îți mărturisesc că mi-a fost tare teamă de cartea ta… până când mi-am făcut curaj, am dat prima pagină și-am început s-o citesc. Cum a fost pentru tine începutul lucrului la această carte?

Începutul a fost ușor. Continuarea, nu prea. A fost ușor pentru că nu îmi propusesem să scriu o carte, ci să mă eliberez de povestea care m-a crescut în omul de astăzi – viața alături de mama și viața în absența ei. Pandemia m-a prins în casă cu foarte multe cărți primite cadou pe care nu apucasem să le citesc. Una dintre primele a fost Virginia Woolf – O cameră doar a ei (apărută în 2018 la Editura Black Button Books). Poate fiindcă eram pregătită să aud, cartea asta mi-a vorbit și m-a făcut să înțeleg că dacă nu ne luptăm în scris cu ceea ce ne doare, ne condamnăm să scriem la infinit același lucru sub alte forme. Făceam asta. O menționam pe mama în articole, o transformam în personaj, dar niciodată nu scriam doar despre ea. În seara în care am terminat de citit, m-am pus pe scris. Când simți ceea ce scrii, când mintea rămâne în fundal, e ușor să scrii. Duelul inimă-minte a venit după, începutul lui a fost începutul greului. Și de aici citatul care deschide cartea, de fapt – „Doar ceea ce este greu de spus merită spus', din Aleksandar Hemon, „Asta nu-ți aparține'.

A fost scrisul acestei cărți o formă de terapie?

Da, a fost. Dar terapia nu a fost intenție, ci mai degrabă rezultat. Mă uit la carte, albastră și ușoară, și mă întreb: cum poate ceva care a fost atât de greu să devină ceva atât de ușor? Mi-am trăit durerea în văzul tuturor – dar nu mai aveam nimic de regretat, nimic de pierdut și nimic de care să îmi fie rușine. Nu m-am luptat pentru nimeni așa cum am făcut-o pentru mama, dar nu știam că nu o pot salva. Am înțeles asta acum. M-am iertat.

Laura IonescuSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Nu sunt prima care îți mărturisește asta, sunt sigură, dar m-ai făcut să mă îndrăgostesc de personalitatea mamei tale, mai ales de felul în care vorbea. Ce-ai apreciat mereu la mama ta?

E greu de ales, fiindcă pe mama o alegeai cu totul sau nu o alegeai deloc. I-am iubit umorul nerușinat, i-am iubit curajul și forța de a se regenera, i-am iubit mândria de a fi din Dobrogea și de a fi româncă, am iubit-o pe mama pentru că nu se credea superioară lumii în care trăia. I-am iubit umanitatea – mama era parte din lume și nu și-ar fi dorit să fie altcumva.

Ea este cea care te-a îndemnat spre „lumea cuvintelor'?

Cred că ea m-a văzut. A văzut că îmi place să citesc, așa că îmi recomanda cărți și găsea întotdeauna bani (oricât de departe ar fi fost salariul) ca eu să-mi cumpăr ce carte, culegere sau bandă desenată voiam. Nu m-a împins în direcția asta, pentru că eram o copilă încăpățânată care nu ar fi ascultat-o și care voia să facă doar ce voia ea să facă. Știu că se temea și pentru viitorul meu – există această preconcepție (deși e foarte posibil să fie realitate) că drumul spre independență e mai lung când pleci în viață din stația Uman. Ce nu știa mama, dar știu eu acum, e că stația din care am plecat eu e Mama. Urma să mă descurc pentru că am avut un exemplu bun, nu pentru că am ales literele.

Laura Ionescu: „O caut, dar căutarea ei îi marchează prezența'

În timp ce scriu întrebările, mă tot uit la coperta cărții și mă întreb… în ce momente simți nevoia să o cauți pe mama ta?

O caut în momentele în care știu că ar fi pus mâna pe telefon să alerteze neamurile cu privire la cât de deșteaptă e fii-sa: a luat bacul cu notă mare, a absolvit facultatea, a terminat masterul, are un job bun, a câștigat un premiu INTERGALATIC de creație, a scris o carte. Nu poți niciodată să vorbești despre tine cum o face mama ta, pentru că ai părea super arogant. Așa că mi-am sărbătorit victoriile în liniște, iar liniștea le-a mai luat din strălucire. Învăț să mă bucur de ce reușesc în fiecare zi, dar parcă și fericirea e mai fericită când e mama lângă tine. O caut în momentele în care ar fi pus mâna pe telefon să mă întrebe dacă am mâncat, să îmi spună să nu mai umblu cu spatele gol, să am grijă fiindcă e frig. Îmi lipsește când fac ciorbă și sarmale și mă-ntreb dacă ar fi bănuit vreodată că o să mă descurc în bucătărie chiar și-așa, fără să tai legumele la dungă. O caut, dar căutarea ei îi marchează prezența. Oare fiindcă am căutat-o, nu a fost, de fapt, mereu acolo?

Povestea ta este și povestea copilăriei unei generații, cu jocurile ei, cu obiceiurile, cu modele și certurile ei. Cu ce crezi că i-ai cuceri pe copiii de azi, povestindu-le despre propria copilărie?

Nu aș vrea niciodată să cuceresc copiii cu povești despre ceva ce sună extraterestru – telefoane cu disc și vecini care te ascultă pe fir, televizoare cu tub, fără telecomandă, bomboane Bonibon și Natalia Oreiro. Nici pe noi nu ne-a cucerit clasicul „pe vremea mea', deși am ajuns să spunem asta mai des decât ne-am dori. Așa că le-aș zice, de fapt, ce-mi zicea și mie mama: să iasă afară, să se joace cu ceilalți copii. Să descopere cât de mult pot, să fie curioși, să întrebe fără să se teamă că nu li se va răspunde. Cu cât te străduiești mai mult să faci un copil să te placă, cu atât te va plăcea mai puțin. Așa că le-aș spune că nu e nevoie să stea să asculte poveștile mele când le pot scrie singuri pe-ale lor.

E important să le spui oamenilor ce simți', ai scris în finalul cărții. Ce simți azi, cu această carte care îți poartă numele în mână?

Simt că mi-am găsit vocea și că vocea mea mi se aude cel mai bine în scris. Simt că am reușit să-i spun mamei ce simțeam pentru ea și că am făcut-o în văzul tuturor – ca o serenadă la balcon care strânge trecătorii. Simt o bucurie imensă căptușită cu imens de multă tristețe – totuși, haina asta îmi ține mai degrabă de cald. În inima mea e o petrecere cu toți oamenii care au citit cartea. Tristețea și Bucuria se ceartă într-un colț. Le-mpac eu: una ia zâmbetul, cealaltă ochii. Pot să coexiste. Așa am supraviețuit.

Avem o rubrică în revistă, se cheamă „Avantajele vieții' și în care fiecare persoană invitată să răspundă vorbește despre cele mai importante momente, persoane, lucruri din viețile lor. Care sunt avantajele Laurei Ionescu acum, la 31 de ani?

Deși n-am ascultat-o pe mama, am învățat de la ea să ascult. Am învățat de la ea să iubesc oamenii. Am învățat să nu renunț, să transform fiecare „nu' în motivație pentru mai departe. Am învățat că dacă ceva nu îmi place mie, nu înseamnă că nu e bun. Poate că cel mai mare avantaj pe care-l am e că învăț repede: din greșeli, de la oameni, din tot ce văd, ce citesc. Nu vreau să mă opresc niciodată din învățat, pentru că nu vreau să rămân niciodată în același loc.

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș

Foto: Bogdan Dincă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Interviurile Avantaje