La 40 de ani, arată ca la 20. Cum se menține în formă Iuliana Tudor

Timpul parcă stă în loc în ceea ce o privește pe Iuliana Tudor. Prezentatoarea TV se pregătește pentru o seară de neuitat la Cerbul de Aur din acest an, iar noi am aflat cum reușește să-și mențină silueta din tinerețe.

Cum se menține în formă Iuliana Tudor

Nu țin o dietă anume, am doar un mod de viață disciplinat. Adică, mănânc la patru ore, dorm opt ore pe noapte, nu mănânc lucruri nesănătoase (prăjeli sau fast food). Mai mult, de ceva vreme încerc să elimin de tot zahărul. Apă cât mai multă, iaurturi foarte ușoare, dar încerc să fie un regim divers, în așa fel încât să pot hrăni organismul cu de toate. Totul în cantități mici', spune Iuliana Tudor.

Vedeta, mama unui băiețel de 9 ani, nu renunță nici la sport, indiferent cât de ocupată este agenda sa zilnică. Și asta, pentru că sportul îi dă o stare de bine… 'Fac pilates de două ori pe săptămână. Recunosc, e o chestiune pe care nu o fac pentru că trebuie să arăt bine, ci pentru sănătate și pentru că-mi dă o stare de bine. Când te mişti organizat, făcând sport, se reechilibrează totul: scapi de stresul de peste zi şi faptul că primeşti oxigen nu are cum să-ţi facă altceva decât bine, a spus Iuliana.

Seara de folclor a Cerbului de Aur 2019, prezentată și în acest an de Iuliana Tudor

Cum se menține în formă Iuliana Tudor

Duminică, 25 august, în ultima seară a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2019, peste 100 dintre cei mai apreciaţi artişti aduc momente în premieră. Tradiţionala seară de folclor, realizată şi prezentată de Iuliana Tudor, debutează cu vechi cântece ale lăutarilor, iar apoi, firesc şi armonios, muzica populară se va împleti cu limbajul muzical modern, dând naştere unui show total şi inedit.

Pe scenă vor urca cele mai mari nume ale muzicii populare: Irina Loghin, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui Iancu, Daniela Condurache, Dinu Iancu Sălăjanu, Nea Dudu, Taraful de la Mîrsa + Nea Vasile, Floarea Calotă, Iulia Mihai + Taraful de la Clejani, Raluca Radu, Mihai Teacă, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ion Ghiţulescu.

Invitați speciali vor fi și: Emy Drăgoi, celebrul acordeonist recunoscut internaţional, supranumit „Regele jazzului la acordeon', Orchestra „Lăutarii'
din Chişinău (dirijor maestrul Nicolae Botgros), Gabi Luncă, Loredana şi trupa Agurida, Lidia Buble, Alexandra Ungurean, Ionuţ Ungureanu, alături de Provincialii, dar și maestrul Gheorghe Zamfir şi invitaţii săi, cu show-ul Zbor de Ciocârlie', un concept original despre mitul creatorului.

Îi mai puteți vedea și asculta pe: Paula Seling  Laura Bretan, Rodica Anghelescu, Valentin Boghean şi trupa sa vor aduce alături de maestrul Gheorghe Zamfir un omagiu muzicii şi sunetelor lumii.

Citeste si

Iuliana Tudor revine cu un nou sezon VEDETA POPULARĂ

EXCLUSIV AVANTAJE Iuliana Tudor: Provocările ne ajută să descoperim cine suntem'

Iuliana Tudor a dezvăluit ce dietă ține pentru a arată senzațional după 40 de ani: „Mănânc la 4 ore'

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete