Karmen, fiica lui Adi Minune, a avut nevoie de ajutorul medicilor. Artista a ajuns la spital

Karmen, fiica lui Adi Minune, este una dintre cele mai iubite și apreciate artiste din România. Fiica lui Adrian Minune este activă pe rețelele de socializare. De ceva timp însă, a luat o pauză. Se pare că aceasta are ceva probleme de sănatate, despre care nu a vorbit.

În vara anului trecut, Karmen, fiica lui Adi Minune, a anunțat că divorțează de soțul ei, Bogdan Căplescu. Cei doi au împreună o fetiță și în ciuda faptului că au făcut totul pentru a-și salva căsnicia, nimic nu a funcționat, așa că au luat-o pe drumuri separate. Anul acesta a început prost pentru artistă, care a ajuns pe patul de spital.

Karmen 1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Se pare că problemele și divorțul de tatăl fetiței sale au afectat-o enorm, deși a încercat să fie tare, în cele din urmă stresul și-a spus cuvântul. Astfel că, la începutul acestui an, Karmen a ajuns la spital, după ce s-a simțit rău. Vedeta nu a dat detalii despre ce i s-a întâmplat, însă, le-a răspuns scurt internauților care au întrebat-o de ce a lipsit din mediul online. „Mi-e rău. Sunt bolnavă', a fost răspunsul scurt dat de fiica lui Adi Minune.

Ultimele luni ale anului 2024 a adus schimbări în viața lui Karmen Minune. Artista și Bogdan Căplescu, tatăl fetiței ei, au decis să se despartă după aproximativ cinci ani de la cununia civilă.

Mesajul transmis de Karmen după despărțirea de soț

În vara anului trecut, Karmen Simionescu, fiica lui Adi Minune, a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, Bogdan Călpescu, după cinci ani de căsnicie. Artista a postat un mesaj pe contul de socializare, fără a da foarte multe detalii despre motivele care au dus la ruptură. Acum, aceștia au semnat actele de divorț, iar Bogdan a publicat dovada, în mediul online.

„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta (…)

De ceva timp eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate, am ajuns la concluzia că nu a fost să fie, sau că nu suntem făcuți unul pentru celălalt, suntem construiți total diferit. Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie faptul că există Sofi. Aș vrea ca toți cei care ne cunosc, dar și cei care nu ne cunosc să se abțină de la comentarii.', a spus Karmen Simionescu în urmă cu patru luni.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro