Joseph Hadad, în lacrimi la „Master Chef”. Ce i-a spus unui concurent: „Noi avem ceva în comun”

Un nou sezon „Master Chef' a avut debutul pe 12 ianuarie. Prima ediție a fost încărcată cu multe emoții de tot felul, însă un concurent l-a făcut pe Joseph Hadad să plângă în fața tuturor.

Pro TV a început anul în forță. Una dintre emisiunile preferate ale românilor, „Master Chef' a început miercuri, 12 ianuarie. Începând din această săptămână, telespectatorii îi vor urmări pe cei trei chefi, Chef Foa, Chef Radu Dumitrescu și chef Joseph Hadad, în fiecare miercuri și joi, de la 20.30.

Concurenții și-au arătat talentul culinar încă din prima ediție, însă unul dintre aceștia a venit și cu o poveste emoționantă care l-a determinat pe chef Joseph Hadad să plângă și să-și amintească un moment trist din viața lui.

Constantin Neagu a apărut în fața juraților cu o ținută de culoare neagră și le-a spus acestora că fiul său a încetat din viață. Concurentul și-a spus povestea printre lacrimi și a mărturisit că durerea din suflet îi este alinată de gătit.

Joseph Hadad nu a rămas deloc indiferent la suferința acestuia și a empatizat imediat cu el amintindu-și de soția lui.

„Să știi că noi avem ceva în comun. Și soția mea a decedat acum 13 ani. Eu știu ce simți tu, în sufletul tău', a spus celebrul bucătar, cu lacrimi în ochi.

Joseph-HadadSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Joseph Hadad are un succes magnific în arta culinară, însă în spatele acestuia se ascunde o poveste de viață cutremurătoare. Copilăria i-a fost marcată de lipsuri, de sărăcie, de război. Hadad își amintește că, în 1991, când fost războiul cu Saddam Hussein din Irak, lucram cu masca de gaz.

A fost bucătar pe front, apoi a ajuns să profeseze în bucătăria unui hotel de 5 stele din Ierusalim. În 1996 s-a mutat în România, iar lucrurile păreau că se așază frumos pe toate planurile, însă la doar 48 de ani a rămas văduv cu trei copii pe care i-a crescut singur.

Aveam 48 de ani când am rămas văduv. Soția mea avea 42. Am rămas văduv cu 3 copii, cu Dor, băiatul cel mare de 16 ani, Daniela de 10 ani și Lipaz de 3 ani și jumătate. Eu nu știam să mă descurc cu copiii, eram doar cu munca și cu adusul banilor, Gila avea grijă de casă, de mâncare, de familie… Când a murit Gila, am rămas singur, a mărturisit Joseph Hadad în urmă cu ceva timp în emisiunea Destine ca-n filme', de la TVR2.

Foto: Captură Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete