Jojo, operată de urgență. Ce afecțiune a tratat actrița?

Vezi pozele

Recent, actrița Jojo (38 de ani), pe numele ei real Cătălina Grama, a fost operată de ugență. Actrița se află acum în perioada de recuperare.

Jojo a ajuns pe masa de operație, iar intervenția chirurgicală a fost un succes. Actrița se află în acest moment în afara oricărui pericol.

Jojo, operată de urgență. Ce afecțiune a tratat actrița?

Cătălina Grama s-a operat din cauza unei hernii ombilicale, afecțiune care a împiedicat-o în ultima perioadă să mai facă sport.

„M-am apucat destul de serios de sală. Sau măcar îmi imaginez asta. Înainte să mă antrenez cu Eliza mergeam la sală şi făceam tot felul de exerciţii uşoare. Acum s-a schimbat povestea.

Eliza spune că o să fiu iar fit. Mai mult decât atât, o să am şi un posterior antrenat! După două naşteri şi multă pauză de sport, pentru că am avut hernie ombilicală şi am operat-o, iată cum începe încet, încet, călătoria mea cu Eliza alături”, a scris Jojo, pe contul personal de Instagram.

Timp de trei ani, Jojo a fost căsătorită cu omul de afaceri Ionuț Grama, iar, din mariajul acestora, a rezultat un fiu, Achim Ioan, în vârstă de 8 ani.

În prezent, actrița formează un cuplu cu actorul Paul Ipate alături de care mai are o fiică, Zora, în vârstă de 4 ani.

„Nu am sperat niciodată la cât am astăzi”

În urmă cu ceva timp, în mediul online, Jojo le vorbea urmăritorilor ei despre familia sa.

„Ei sunt totul. Nu am sperat niciodată la cât am astăzi. Nici nu am crezut că voi avea cândva nu unul, ci doi copii.

În ultima perioadă, care a fost grea după ce bunica mea a plecat, am învățat în fiecare zi ce înseamnă smerenia.

Știu că e un cuvânt pe care nu îl folosim prea des, însă este cuvântul care descrie cel mai bine ceea ce simt.

M-am smerit în fața acestei lumi din care facem parte cu toții și în fața vieții. Am simplificat totul în mintea și în inima mea.

Iar bucuria pe care o am când sunt cu familia mea nu se compara cu nimic. Chiar dacă am simțit astfel mereu, încă dinainte de a deveni mamă, acum simt acest lucru mai puternic decât oricând.

Îi mulțumesc cerului că avem o familie unită. Și că mă pot bucura de ei mai ales în aceste clipe de vacanță.

Abia începe vacanța noastră. Mă bucur că a venit! Vă iubesc”, a scris atunci Jojo.

Foto: Instagram

Citește și:

Iubita lui Elon Musk a confirmat că este însărcinată în 25 de săptămâni: „Am avut o serie de complicații la început”

Iuliana Marciuc, despre secretul unei relații de lungă durată: „Nu cred că un act poate ţine o relaţie”

Dana Războiu, despre relația pe care o are cu primul ei soț: „Nimeni nu se căsătorește cu intenția de a divorța peste 3, 5 sau 15 ani”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete