JOHNY ROMANO: „Nu sunt pregătit să vorbesc despre cea mai dură lecție pe care mi-a dat-o viața, dar vă spun una dintre ele…”

19.04.2024, 12:46 . Actualizat 04.11.2024, 19:18

E ceva cu băiatul acesta… dincolo de harul evident pe care-l intuiești de la primele acorduri, e ceva mai mult de atât. În etnia rromă, Dumnezeu a oferit, cu dărnicie, talent cu carul, iar muzica lăutărească a fost mereu parte din identitatea noastră. Așteptăm cu emoție să reapară în peisajul muzical, Gabi Luncă, Gore, Romica Puceanu… care să ne tulbure simțurile din tâlpi până în creștet. Dar mai întâi de toate, a fost trimis, să dezlege drumurile și să unească oamenii prin ritmul acela oriental-psaltic, Johny Romano. Copilul teribil născut dintr-un neam liber, obișnuit să învețe singur meserie, atent la lumea din jur, cu vorbă cuminte și voce blândă, acest Johny Romano, încă nu știe (Na Janau) că va fi vârful de lance al generației sale, care va uni pentru totdeauna oamenii, din dragoste pentru muzică.

VEZI FOTOPOZA (1 / 5)

De ce Johny? De ce Romano?
Așa mă striga tata când eram mic. Sunt botezat cu numele de Ionuț, chiar dacă nu e trecut în buletin. De la Ionuț tata îmi spunea Johny, așa îi plăcea lui. Iar Romano… evident, vine de la etnia mea.

Unde ai copilărit, cine sunt părinții tăi?
Am copilărit în mai multe locuri, ne-am tot plimbat… De exemplu, m-am născut într-un loc iar la vârsta de 3 ani deja eram mutați în altă parte, acum, dacă mă întrebați, nici nu mai știu exact unde ne-am mutat. Aveam și foarte multe neamuri acolo în capăt în Pantelimon. Primele amintiri le am de la Foișorul de Foc, am stat și acolo. Părinții mei erau cam nomazi, se tot mutau în diverse locuri până când, la un moment dat, s-au stabilit în Ferentari. Am plecat și în Spania cu ei. Iar eu, mai târziu am plecat prin Portugalia, apoi prin Grecia. Dacă ar fi să vorbesc odată de părinții mei, cred că mi-ar lua o veșnicie să vă povestesc despre ei. Sunt oameni normali, inteligenți, m-au crescut cum au știut ei mai bine.

Care a fost cea mai dură lecție pe care ai primit-o de la viață?
O să vă spun o a doua cea mai dură lecție. Nu sunt pregătit încă să vorbesc despre prima… încă nu e ceva ce vreau să împărtășesc lumii. Dar una dintre cele mai importante lecții pe care le-am primit nu e neapărat dură pe cât e de matură. Am realizat că ești singur, că trebuie să te descurci singur, oricât de mult te-ar iubi cineva sau te-ar ajuta, de tine depinde să te descurci. Dacă nu ești capabil, degeaba ai oameni în jurul tău care te ajută. Trebuie să te bazezi în primul rând pe tine și apoi pe restul.

Există o amintire din copilăria ta pe care n-o poți uita, orice-ai face?
Am foarte multe. Parcă am mai multe amintiri de când eram copil decât din perioada adolescenței. În primul rând îmi amintesc haosul, mutarea permanentă în diferite case, noi suntem patru frați… dar dacă e să-mi amintesc ceva ce nu voi uita niciodată este ziua când mi-a luat tata Sega Terminator, era un joc Play Station care se juca pe televizor. Pentru mine a fost un lucru colosal în perioada respectivă!

Știu că ai declarat că nu există, din câte cunoști, artiști în familia ta. Asta înseamnă că ți-ai șlefuit un talent care exista ascuns în tine transmis din generații? Sau e doar hazard?
Sunt sigur că în familia mea din perioada recentă, mă refer și la bunici, nu există muzicanți sau artiști. Dar e posibil să fi existat în generații mai vechi, e ceva în ADN-ul meu. Poate de aceea mi-a și plăcut foarte mult muzica de când eram copil, aveam nici patru ani când cântam tot ce auzeam. Partea cea mai grea este că neavând în familie vreun membru care să înțeleagă cu adevărat fenomenul muzical, nu a știut nimeni să mă îndrume, să mă așeze pe un drum, să mă învețe ce trebuie. Nu am avut un tipar muzical. Mi-a plăcut și muzica țigănească dar și hip-hop-ul. Nu fac parte din curentul care dezbină muzica.

Hai să facem un exercițiu de imaginație: să zicem că ai avea șansa să fii primarul sect. 5 pentru un mandat. Ce-ai face? Ce-ai schimba în cartierul Ferentari, de exemplu…?
Păi, în primul rând aș ști unde și cum să împart fondurile! Eu trăind acolo pe străzile acelea știu cum funcționează lucrurile. Sunt câteva întreprinderi care încearcă să aibă grijă de copii, de multe ori chiar reușesc să le dea exemple bune de educație, alimente. Ăsta ar fi cel mai important lucru pe care l-aș face, dacă aș fi primarul sectorului 5: m-aș concentra să educ copiii, să-i fac să înțeleagă drumul corect în viață, și că lumea e mare, nu e doar o stradă. Apoi aș face curățenie generală acolo pe Aleea Livezilor! Nu e normal așa ceva… Dacă aș ajunge primar, pentru mine asta ar fi o prioritate.

E adevărat că îți plac jocurile pe calculator? În ce joc excelezi, care e preferatul tău?
Oo, da, îmi plac foarte multe jocuri, nici n-aș putea să spun care îmi place mai mult. În ultimii ani nu am mai avut timp de asta, dar când și când mai intru la un joc competitiv, un fotbal, ceva cu bătăi. N-aș putea să spun care e preferatul meu, gândiți-vă că am peste 1000 de jocuri terminate. Recunosc că nu prea îmi place să mă joc singur, prefer jocurile la dublu.

Ce ți-a adus celebritatea: bani, faimă, prieteni noi, influență?
Cred că înainte de toate, celebritatea mi-a adus posibilitatea de a face ceva ce mie îmi place cel mai mult. Cântatul pentru mine nu a fost niciodată un job, sau o povară. Mi-a fost un pic mai greu cu partea logistică. Eu cânt în schimb, toată ziua. Da, mi-a adus bani, dar nu celebritatea adevărată. Faimă, da, dar nu e ceva important pentru mine, nu căutam asta. Eu sunt același băiat care eram și înainte. Nu trăiesc „starea de vedetă'. Eu sunt un om mai simplu, sunt muzicant. Eu așa mă văd un muzicant bun, ideea de vedetă mie nu prea îmi place. Da, am prieteni noi, în domeniu, muzicanți și ei. E nemaipomenit să ai cu cine să te sfătuiești, să-ți arate cineva un intrumental nou, o schemă… Și da, cam asta mi-a adus celebritatea: mi-a permis să trăiesc în adevărul meu, să fac ceea ce mie îmi place cel mai mult. Să fiu autentic.

Ai trecut și tu, ca noi toți, prin clipe de rătăcire. Cine și ce te-a adus pe drumul drept: credința în Dumnezeu, încrederea în tine, ai avut sprijin, un mentor, respectul pentru părinți… Cine te-a ajutat?
Am avut momente de rătăcire extraordinar de mari. La unele dintre ele nici măcar nu eram în țară, eram pierdut total. Dar am simțit că stâlpul meu moral întotdeauna a fost lângă mine. În acest stâlp îi includ pe frații mei, am trei frați mai mici, eu fiind cel mai mare și întotdeauna gândul că vom ajunge să ne pierdem sufletul mi-a dat o credință și o forță imensă. A avut o dorință de a reuși, din această dorință s-a născut și credința, mai târziu am înțeles de ce am reacționat așa în anumite momente și am început să înțeleg lumea și viața.

Vulnerabilitatea este un defect în zilele noastre?
Nu cred că este un defect și nu cred că a fost vreodată. Din contră, mi se pare, cel puțin pentru bărbați, ceva foarte greu de gestionat. Este foarte important să te conectezi cu oamenii la nivel onest și profund, nu așa la suprafață…

De la cine ai moștenit blândețea cu care tu te exprimi? Pare că ai împrumutat bunătatea unor bunici trecuți prin grelele vieții…
Nu știu dacă am moștenit-o de la cineva. Așa am simțit eu să mă exprim, să fiu în felul acesta, așa cum spuneți. Fiind cel mai mare frate, a trebuit să am grijă de frații mei, aveam și eu copii mici, nepoți de care eram responsabil. Când ai copii mici pe lângă tine trebuie să fii blând, că n-ai cum altfel! Nu poți să te cerți cu ei, să le dai ordine, să-i pui să facă lucruri. Trebuie să fii blând și-atât!

Muzica pe care tu o cânți pare un catalizator pentru noua generație: sunt exprimări greșite gramatical, dar ești iertat, per se, tinerii pur și simplu te plac, pe tine și muzica ta. Mai sunt manelele confundate cu un stil de viață reprobabil?
Eu încerc, dar recunosc că nu m-am gândit la asta. Dintotdeauna am încercat să deschid granițele genurilor muzicale, pentru că eu nu cred în această dezbinare: noi suntem rapperi, noi suntem lăutari, noi suntem hip-hopperi, etc Toți facem muzică, unii mai bine, alții mai la început de drum, alții descoperă ritmuri noi. Despre greșelile gramaticale mi s-a atras atenția, au fost folosite pentru a simplifica puțin lucrurile. Eu înțeleg pentru ce oameni cânt.
Cred că muzica lăutărească are foarte mulți admiratori. Nu mai există stigmatul acesta al manelelor, din fericire. A fost o vreme când era rușine să recunoști public că asculți manele, ca și cum era păcat de la Dumnezeu, sau ți se punea o etichetă. Ascultând muzică, indiferent ce muzică, nu poate fi un lucru rău, de care trebuie să te ferești. Un anume stil de viață nu are nicio legătură cu manelele, pur și simplu ăsta este poporul român…

Adrian Șonka: Tot ce ține de anti și pseudo-știință a luat avânt pe internet și nu numai'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro