Janine Sârbu, viață de lux la Paris! Cum s-a afișat recent fosta soție a lui Adrian Sârbu
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/02/janine-sarbu-fosta-sotie-adrian-sarbu-1.webp)
La 57 de ani, Janine Sârbu este la fel de frumoasă cum o știm de pe vremea când era manechin și apoi designer. Are părul șaten, ușor ondulat, iar trăsăturile de model au rămas încă vizibile. Nu-și ascunde ridurile, din câte se vede în imaginile din galeria foto. Fosta soție a lui Adrian Sârbu, apariție rară în online!
Janine Sârbu s-a afișat recent pe Instagram, în poze cum nu prea obișnuiește, și a ținut să-și anunțe toți prietenii că a primit o distincție importantă din partea Ministerului Culturii din Franța, și anume renumita insignă „Chevalier de lordre des Arts et des Lettres', o recunoaștere a contribuției sale în artă și cultură.
În prezent, Janine este curator de artă, sprijină artiștii vizuali din Franța și organizează expoziții de impact la Paris și nu numai. La ceremonia oficială, la care a participat și Ioana Bivolaru, ambasadoarea României în Franța, Janine Sârbu a purtat un costum impecabil, negru, sobru, dar care nu i-a știrbit cu nimic feminitatea. Se vede cât de mândră e cu medalia în piept (foto în galerie).
„Sunt foarte onorată să fi primit medalia Ordinului Artelor şi Literelor în grad de Cavaler (Chevalier de lOrdre des Arts et des Lettres) din partea doamnei Ministru al Culturii', a notat Janine, iar felicitările au curs în lanț. „Așa DA, felicitări, ești tare!', a fost mesajul Andreei Esca, știrista PRO TV fiind foarte apropiată de familia Sârbu chiar și după divorțul celor doi.
Janine Ştefan a divorţat de Adrian Sârbu în 2003 şi s-a mutat la Paris, unde locuieşte împreună cu fiica ei, Janice Arianne, acum în vârstă de 23 de ani. Tânăra e frumoasă ca mama ei, dar a moștenit și trăsăturile tatălui, fostul boss de la PRO TV, Adrian Sârbu. Acesta le-a cumpărat o garsonieră în Capitala Franței și s-a asigurat că nu le lipsește nimic.
Cum arată azi Janine Sârbu. Vezi în galeria foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/02/janine-sarbu-fosta-sotie-adrian-sarbu-6.jpg)
Janine Sârbu și Adrian Sârbu au divorțat în 2003
Janina Ștefan și-a început cariera ca model la APACA și a făcut parte din aceeasi generație de manechine cu Romanița Iovan, Dana Săvuică, Melek Amet și Cătălin Botezatu. Până la mariajul cu Adrian Sârbu, se pare că a mai avut relații cu Florin Segărceanu, Florin Răducioiu și Dan Chișu.
A devenit soția mogulului Pro TV în 1997, avându-i nași pe Mircea și Mihaela Geoană. Janine și Adrian Sârbu au divorțat în 2003, iar în urma partajului, Janine a primit o casă, o maşină şi 11 milioane de dolari. După divorț, fosta creatoare de modă s-a mutat imediat la Paris, unde locuieşte şi acum, alături de fiica ei și a lui Adrian Sârbu, Janice-Arianne, născută în 2002.
Citește și: Denise Rifai, regina schimbărilor de look. Cum arăta blondă, pe vremea când nu era atât de cunoscută