India: Fericirea de la capatul lumii

India: Fericirea de la capatul lumii

Alina Tuica
O VACANTA PENTRU SUFLET
„La aceeasi scoala a studiat yoga si Eliade“

Alina a absolvit Filosofia si a lucrat in televiziune si in presa scrisa mai bine de zece ani. A renuntat la jurnalism fiindca nu-i aducea decat impliniri profe-sionale, nu sufletesti si, ca sa faca ceva pentru lumea in care traieste, a inceput proiectul „Carti pentru orfani“ si a infiintat doua ONG-uri bazate pe voluntariat: „Ajutor Real“ si „Societatea Vegetarienilor din Romania“, ea insasi fiind vegetariana de multi ani.

„In urma cu zece ani, cand citeam romanul Maitreyi, nici nu indrazneam sa visez ca voi ajunge in India, la scoala unde a studiat yoga insusi Eliade. Dar cum viata este plina de surprize, intr-o zi am aflat, intamplator, ca scoala este accesibila si celor care nu vorbesc malayala, limba locala. Nici nu m-am trezit bine din surpriza si am inceput sa-mi planific calatoria. Aveam atunci 32 de ani.

 

India

„Te impresioneaza profund demnitatea indiencelor imbracate in sari-urile lor colorate.“

12 ore de zbor
Am rezervat bilete de avion cu sase luni inainte, nu doar pentru a obtine un pret mai mic, dar si ca sa pot lucra in avans si sa organizez activitatile ONG-urilor, care urmau sa aiba loc in lipsa mea. A fost greu sa plec, dar mi-am spus ca daca nu am timp si pentru sufletul meu, unde voi ajunge continuand asa?! Mi-a placut sa intrerup comunicarea si sa las grijile acasa atunci cand am plecat in India.

Am obtinut viza, mi-am rezervat un loc in ashram, am zburat 12 ore, cu escala in Qatar, si m-am trezit aterizand in Kerala, India. Aerul cald avea un miros placut, exotic, cum numai aici am simtit, cred ca datorita vegetatiei: palmieri, bananieri, cocotieri, ficusi, arbori de cauciuc si santal.

Am luat un taxi cu destinatia Sivananda Ashram si un indian cu bustul gol, purtand kurta (un fel de fusta alba din panza), imi arata – gesticuland si facandu-si loc prin multime – drumul catre masina: un fel de Aro vechi, care nu arata prea grozav.

Pentru ora patru dimineata era incredibil de multa lume asteptand in fata aeroportului. Imbulzeala si cald, dar o caldura placuta, putin umeda. Plante exotice, pe care noi ne straduim sa le crestem in ghivece, strajuiau drumurile, dar erau uriase, aproape de nerecunoscut…“

India

Sesiune zilnica de practicare a unor asane, posturi specifice in yoga


Aromele Indiei

Acolo, in taxiul hodorogit cu care se adancea catre necunoscutul junglei, a trait, spune Alina, o libertate plina de pace si bucurie… „Zambeam pentru mine insami, la gandul incredibil ca pot fi azi aici si maine acolo, in alt colt al lumii, ca azi pot trai asa si a doua zi complet altfel. Si ca totul depinde de alegerile pe care le fac, zi de zi, ora de ora…

Incepuse deja sa se lumineze si din mersul masinii vedeam indience in sari-urile viu colorate, pasind cu o tinuta demna, ca niste printese, printre casele lor saracacioase. Daca le zambeam imi zambeau si ele, cu gura si cu ochii, din suflet. Zambete calde, pline de pace si de o bucurie ascunsa, parca numai de ele stiuta… Muzica indiana rasuna pe strazi, unul dintre nenumaratele lor feluri de a serba viata…“

Viata ascetica
Povesteste ca ashram-ul a impresionat-o profund. „…O multime de flori viu colorate, unele cresteau chiar pe trunchiurile copacilor, iar in templu, cateva zeci de oameni din toate colturile lumii meditau, asezati turceste sau in pozitia lotus, cu ochii inchisi. Pe un indicator era scris: «Silence, please. People are meditating.» (Liniste, va rugam. Oamenii mediteaza.)

Linistea si pacea locului erau intrerupte doar de cantecele greierilor si trilurile unor pasari. «Strigatele de buna dimineata» ale unor elefanti se auzeau in departare. Mi-am dus valiza in camera si am facut un dus. Nu era chiar grozav cu apa rece. Doua soparle stateau la panda pe un perete, in cautare de tantari, iar o a treia se odihnea langa chiuveta de la baie.

Ma intrebam cui ii este mai frica: lor de mine sau mie de ele… Am inghitit in sec si mi-am spus ca, la urma urmei, sunt si ele niste vietati… cu care va trebui sa convietuiesc…“ Alinei i s-a parut dificil. Chiar mai dificil decat viata de ashram: „…Zilnic lecturi specifice, patru ore de asane (pozitii de yoga), trei ore de meditatie si chanting in sanscrita, karma yoga (munca in folosul comunitatii).

Trezirea la cinci dimineata, stingerea la ora 22.30. Mese la ore fixe, in tacere. Dieta vegetariana. Nu se fumeaza si alcoolul este interzis. Coplesitor, la prima vedere. De aceea, multi veneau, se straduiau sa reziste cateva zile, apoi plecau…“

Meditatie

Contemplarea in tacere, un exercitiu care iti deschide spiritul

 

Cahnting

Cahnting – intonarea unor mantre speciale, in limba sanscrita

Teatru initiatic

Personaj dintr-o piesa de teatru initiatica

India, localnic

Localnic din Kerala, in drumurile lui de zi cu zi

O calatorie initiatica
Au urmat cateva zeci de zile pe care Alina le-a trait intens si care fiecare era unica in felul ei. Zile de asceza cu program strict, dar si de conversatii cu oameni interesanti, fiecare cu povestea si cautarile lui interioare, de plimbari in satele din apropiere si de zambete prietenoase din partea localnicilor, zile incarcate de aromele ceaiurilor de ierburi, de gusturi si senzatii neasteptate si de extraordinara bucurie de a descoperi un alt fel de a simti viata.

„Nataraj, cel care conducea scoala, un fost medic care decisese sa ramana pentru totdeauna in ashram imi spunea: «Am renuntat la viata mea lumeasca in momentul in care mi-am propus sa ating fericirea si am inteles ca viata mea de pana atunci nu ma ajutase sa o gasesc. Yoga ne invata sa gasim fericirea in interiorul nostru si, odata ce experimentam multumirea interioara, ne putem mentine fericirea in orice conditii. Acum sunt atat de fericit pe cat omul poate fi.»

Este greu de inteles intrutotul o astfel de experienta. Ar fi ca si cum nu ai mancat niciodata un mango, iar cineva ar incerca sa iti descrie gustul. Oricat de exacta ar fi descrierea, nu iti vei putea imagina exact gustul. Cu atat mai mult cu cat, in India, o astfel de experienta yoga e insotita de magia exotica a acelui taram, de sarbatorile pline de culoare, de ritualuri cu petale de trandafiri, in jurul focului, insotite de contemplare si meditatie. Un prilej fabulos pentru a-ti pune ordine in ganduri si pace in suflet, pentru a fi cu tine insati. Si a te intoarce un om nou.“

Meditatie pe marginea lacului, la rasaritul soarelui

 

 

Meditatie

Ritual

Ritual cu flacari si petale de trandafiri

 INFORMATII UTILE
Scoala Sivananda, una dintre cele mai respectate in India, are mai multe asharm-uri, printre care si cel din Kerala-Trivandrum, situat in sudul Indiei.
Ashram-ul este deschis intregul an, mai putin in perioada sarbatorilor de iarna.
O luna in ashram, care include cazare, mese si cursuri de incepatori/intermediari, costa in medie 200 euro.
Cursul de incepatori si cel de intermediari dureaza fiecare 14 zile.
Biletele de avion costa pana la 1000 euro, in functie de companie si perioada.
In ashram nu se vorbeste la telefon, acesta se preda la receptie. Se poate folosi intre anumite ore, in zona receptiei. Exista acces la internet in zona, dar tot intre anumite ore pe care trebuie sa le respecti.
◆ Toate detaliile despre ashram le gasesti pe www.sivananda.org. Tot pe site se poate face si rezervare.
◆ Se recomanda solicitarea unei vize de turist de la Ambasada Indiei la Bucuresti.
Tinuta obligatorie este decenta-conservatoare, cu umerii acoperiti.
Distanta de la aeroportul Kerala, la Neyyar Dam (zona unde se afla ashram-ul) este de 1–2 ore cu un taxi sau o ricsa (ceva intre motocicleta si masina, partial neacoperita).
Se vorbeste si se preda in limba engleza.
◆ Despre Alina Tuica si povestea ei poti afla mai multe pe www.svr.ro sau pe www.viataefrumoasa.net, noul ei site-campanie.

Text: Adrian Ciltan; foto: arhiva personala a intervievatei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii