INCREDIBIL: Iată de ce ne atrag vampirii

INCREDIBIL: Iată de ce ne atrag vampirii

Așa cum le spune și numele, miturile urbane sunt creații noi, apărute în mediul urban și nu au nimic în comun cu mitologia tradițională. Ele apar datorită nevoii de mit pe care o simt oamenii, chiar dacă se îndepărtează de vechile tradiții. Ele se bazează foarte mult pe temele, motivele, imaginile zeilor și eroilor din mitologia clasică, fiind upgradate în funcție de nevoile oamenilor de azi.

Iată de ce ne atrag vampirii

După anii ‘50 ai secolului al XX-lea, când a început angoasa atomică, moda monștrilor sau a mutan­ților a continuat cu mare succes, chiar dacă acum este vorba de alte surse de energie, mult mai spectaculoase (vezi Avengers – Age of Ultron, Infinity War) este și ea un semn al acestei angoase și al dorinței oamenilor de a o exorciza. Ca să nu mai vorbim de faptul că aceste catastrofe nucleare au alimentat, pe de altă parte, distopiile care prezintă noile societăți deja capturate de stăpâni autoritari.

Pentru realitățile contemporane, când vorbim de noile mitologii trebuie să remarcăm apropierea extrem de mare pe care acestea o au cu utopiile. Și utopiile, și miturile au ca principal obiectiv prezentarea imaginii lumii, structurarea acesteia și indicarea în ea a locului omului. În utopie, ca și în mit, sunt neapărat prezente motivele trecerii de la haos la ordine. Dintre miturile, mai mereu scientiste, prezente și la noi, sunt cele care vorbesc despre clonare și manipularea genetică (toți oamenii au visat să aibă calități selectate cu grijă de la eroi legendari) și despre noii eroi ai viitorului care vor apăra omenirea de pericole incredibile (de data aceasta mitul nu mai vorbește despre ceva care s-a petrecut în trecut, in illo tempore, ci în viitor), dar nu lipsesc nici cele de factură etnologică, în care personaje umanoide mai mult decât agreabile sunt în realitate ființe supranaturale, vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, în luptă între ei sau aliați în fața unor pericole cosmice. Și într-un caz, și-n celălalt prezența gândirii mitologice devine o constantă a felului în care privesc lumea tinerii de azi: sunt încă interesați de basme cu eroi și sfârșit fericit, de prezența, printre noi, a elementelor supranaturale, dar au nevoie de o actualizare radicală a înfățișării și puterilor acestora.
Voi exemplifica mutațiile pe care le-au suferit vampirii în acest proces de rebranding pe care îl vedem în ciclurile de filme Jurnalele vampirilor și saga Amurg (Twilight). Vampirii prin excelență sug sângele ființelor vii (spre deosebire de strigoi, care pot produce și alte afecțiuni, nu desangvinarea și nu neapărat moartea); mai mult, au apetență numai pentru sângele de om, cel de animal slăbindu-le puterile. Au o înfățișare perfect normală atâta timp cât își respectă dieta de sânge, dar, în timpul atacului, le apar trăsături specifice, cum ar fi înroșirea ochilor, conturarea accelerată a venelor și apariția colților. Sunt nemuritori (trăsătură care nu apare în credințele populare), dar există totuși câteva ritualuri, ocultate, prin care pot fi făcuți praf și pulbere și vampirii nu mai pot reveni la viață (înfigerea în piept a unui țăruș/ pumnal de lemn). Dacă au fost vampirizați mai târziu și erau bolnavi de cancer, boala are întâietate (mortalitatea nu e deci o trăsătură obligatorie). Decapitarea sau dezmembrarea lor duc de asemenea la moartea definitivă, permanentă, principiu care concordă cu cel al destrigoirii tradiționale. Alte modalități „clasice' de distrugere a unui vampir: incendierea (de aici și interdicția de a se expune îndelungat la razele soarelui, fapt ce justifică activitatea preponderent nocturnă), scoaterea inimii etc.
În noile tradiții, vampirii originari sunt creați de vrăjitoare, descendenții lor apărând prin vampirizare succesivă. Un detaliu la care vechile tradiții nu făceau referire se referă la sensibilitatea lor. Se crede că simțurile le sunt augmentate (în special auzul și vederea), au o viteză de deplasare fulgerătoare etc. Dintre remediile naturale care există împotriva lor amintim verbina; se mai folosește de asemenea veninul de vârcolac (mușcătura de vârcolac), și el fatal pentru un vampir. În orice caz, usturoiul nu mai este la modă, alături de variate artefacte religioase (cruci, apă sfințită ș.a.). Se păstrează capacitatea de constrângere/ hipnotizare a victimei, ce ne apropie chiar de telepatie.

Antoaneta Olteanu, profesor universitar și lector la Fundația Calea Victoriei 

Foto: 123rf

Citeste și:

DOSAR SPECIAL Ce sunt strigoii. Ce diferență există între strigoii morți și cei vii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre