Incidența cancerului mamar este în creștere în România. Cum s-a dezvoltat tratamentul cancerului de sân în ultimii ani?

La nivelul României, incidența cancerului mamar este în creștere, iar specialiștii sunt de părere că în anii ce urmează, numărul de cazuri noi apărute în fiecare an va depăși 10.000, ajungându-se astfel la un nivel similar cu cel întâlnit în țările din Europa Occidentală. Pentru că numărul femeilor care își pierd viața din cauza cancerului de sân este și el în creștere, medicii își concentrează atenția în zona tratamentelor care pot stopa evoluția bolii.

În ceea ce privește dezvoltarea tratamentului cancerului de sân, atât la nivel mondial, cât și în România au fost înregistrate progrese. Cu toate acestea, pentru că România nu beneficiază de un program național de screening, diagnosticul este pus tardiv, iar șansele de supraviețuire sunt mult mai mici.

Cum s-a dezvoltat tratamentul cancerului de sân în ultimii ani?

Profesorul Alexandru Blidaru, Președintele Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie, a explicat că deși tratamentul cancerului de sân a evoluat în România, acesta nu este aplicat la fel în toate zonele țări, existând locuri în care sunt folosite în continuare proceduri învechite.

“Bucuria e că lucrurile s-au schimbat în bine. Se fac operații cum se fac în cele mai renumite centre mondiale, se fac tratamente așa cum ar trebui făcute peste tot în lume. Din păcate, în afara faptului că în România nu există un program program național de screening, în afara faptului că diagnosticul este pus în consecință târziu, tratamentul nu e uniform pe toată întinderea țării. Sunt locuri în care pacientul este tratat ca în cele mai bune locuri din lume, dar sunt și alte locuri, din păcate, unde tratamentul e la nivelul anilor ’50.”, a spus prof. dr. Alexandru Blidaru, Președintele Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie.

Un alt aspect important care s-a schimbat de-a lungul timpului în ceea ce privește tratarea cancerului de sân este renunțarea la mastectomie, chiar dacă în România această procedură încă este privită ca fiind singura modalitate prin care pacientele se pot vindeca.

“Chirurgia cancerului mamar a devenit mult mai nuanțată și individualizată, iar renunțarea la mastectomie e un lucru care s-a întâmplat peste tot în lume, chiar dacă în ritmuri diferite. În România însă, din cauza contextului socio-economic, diagnosticului de multe ori tardiv, mentalității pacienților, medicilor și populației în general, mastectomia este încă privită ca singura soluție sigură de vindecare a bolii și, din păcate, multe paciente nu beneficiază de reconstrucție mamară, chiar dacă există un program național în această direcție. Deși în România avem acum mai multe cazuri de reconstrucție mamară imediată decât în anii anteriori, suntem foarte departe de procentele de reconstrucție post mastectomie efectuate la nivel mondial. Dacă în lume 60 – 80 % dintre pacientele care au mastectomie beneficiază de reconstrucție, în țara noastră procentul este în jur de 5%”, a precizat prof. dr. Alexandru Blidaru, Președintele Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie, în cadrul deschiderii celei de-a VI-a ediții a Conferinţei Naționale dedicate cancerului mamar.

Urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea părerea profesorului Alexandru Blidaru despre evoluția tratamentului cancerului mamar în România.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Profesorul Alexandru Blidaru explică care sunt principalele mituri legate de cancerul de sân: “E foarte greu să convingi pacientele că…”

Metode alternative în lupta cu cancerul

Ce se întâmplă cu implantul mamar în cazul unui cancer de sân?

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din #NUcancerului