Persoanele care petrec foarte mult timp stand în picioare sau cele care parcurg distanțe mari mergând pe jos sunt sfătuite de către specialiști să folosească încălțăminte ortopedică pentru a-și proteja sănătatea picioarelor. Acest tip de încălțăminte este adesea utilizat de către cadrele medicale și de către personalul auxiliar, precum și de către farmaciști.
De asemenea, încălțămintea ortopedică este recomandată și pacienților care suferă din cauza unor afecțiuni la nivelul membrelor inferioare, ca de exemplu monturi sau picior diabetic. Pe de altă parte, încălțămintea ortopedică este indicată și în cazul copiilor, pentru că în această perioadă a vieții este importantă favorizarea unei dezvoltări armonioase a musculaturii prin susținerea și stabilizarea gleznelor.
În afară de faptul că încălțămintea ortopedică este fabricată din materiale speciale și de foarte bună calitate, dispune și de mai multe feluri în care se poate închide, pentru a fi cât mai încăpătoare și pentru a asigura un grad cât mai mare de confort în timpul purtării. Talpă este fabricată din material flexibil, dar care poate să asigure eficient susținerea articulațiilor de la nivelul labei piciorului. Este important să aveți grijă să alegeți mărimea potrivită, în special dacă prezentați anumite afecțiuni la unul sau la ambele membre inferioare.
Pantofii ortopedici sunt ideali pentru persoanele care au nevoie de un plus de confort, dar și pentru cele care suferă de diabet. Pentru a permite purtarea cu tot cu bandaje și pentru a nu jena în niciun fel piciorul, pantofii ortopedici sunt fabricați din materiale nețesute, fără cusături. Pentru a susține eficient musculatura piciorului, glezna, călcâiul sau bolta plantară, puteți opta pentru ghete ortopedice. Acestea contribuie la un mers mai lejer și mai relaxat, chiar și în situația persoanelor cu anumite probleme de sănătate. O altă opțiune o reprezintă cizmele ortopedice, care sunt ideale pentru pacienții care poartă ghips sau bandaje. De asemenea, aceste cizme sunt recomandate de către specialiști și în perioada de recuperare de după o intervenție chirurgicală.
Este important de conștientizat faptul că încălțămintea pe care o purtăm influențează poziția coloanei vertebrale, iar în cazul unei poziții incorecte se poate ajunge la dureri de spate și chiar la unele afecțiuni. Sandalele ortopedice favorizează circulația sangvină, permit pielii să respire și asigura condițiile necesare pentru a stimula circulația periferică. În situația în care circulația periferică este defectuoasă, va puteți confrunta cu probleme precum picioare reci, dureri și umflarea membrelor inferioare sau senzația de picioare ude.
Sandalele ortopedice sunt ideale pentru personalul medical din clinici, spitale și laboratoare, precum și pentru persoanele care își desfășoară activitatea în domenii ca cel hotelier sau cel al alimentației publice. Sunt produse profesionale, care asigură un plus de confort și care favorizează scăderea efectului forțelor dinamice din timpul mersului pe jos.
Papucii ortopedici și saboții medicali sunt fabricați din mai multe tipuri de materiale, de foarte bună calitate, durabile și ușoare, ca de exemplu microfibra și stretch, piele ecologică sau piele naturală. Puteți opta pentru papuci ortopedici care să aibă branțuri anatomice detașabile. Unele modele pot avea două barete pentru reglaj, altele trei astfel de barete, dar pot avea și baretă fixă. Există și saboți ortopedici anume concepuți pentru femei, precum și modele unisex, potrivite și pentru bărbați.
Acești papuci pot să fie purtați atât pe stradă, cât și la interior, fiind un aliat important pentru menținerea sănătății picioarelor, a articulațiilor și a coloanei vertebrale. Față de o pereche obișnuită de papuci, rezistă la purtare pentru perioade lungi de timp. De asemenea, ajută la o mai bună circulație sangvină și la diminuarea durerilor de la nivelul spatelui.
Pantofii sport ortopedici sunt fabricați din materiale premium, fiind concepuți în așa fel încât să ofere un plus de confort pentru perioadele în care va antrenați. În cazul în care pantofii ortopedici obișnuiți nu vi se par suficient de potriviți pentru ținutele dumneavoastră, pantofii ortopedici sport reprezintă o alternativă cu un design estetic. Aceștia sunt practici și discreți, fiind recomandați atât persoanelor active, cât și celor care suferă din cauza unor afecțiuni. Pentru persoanele care practică diverse sporturi, acești pantofi ajută la tonifierea musculaturii membrelor inferioare și asigură o flexibilitate și o aderență sporită. Pe de altă parte, pantofii sport ortopedici sunt utili pentru a ameliora și pentru a trata anumite probleme – ca de exemplu platfusul.
Încălțămintea ortopedică destinată copiilor are calapod anatomic și ortopedic, care favorizează formarea unui mers corect și care scad și riscul de picior plat. Felul în care este conceput calapodul acestui tip de încălțăminte sprijină tonifierea musculaturii membrelor inferioare și poate chiar să ducă la corectarea platfusului. Sunt articole de încălțăminte care pot să fie purtate atât în parc și la joacă, precum și atunci când copilul merge la școală. Acești pantofi ortopedici pot să fie purtați atât de băieței, cât și de fetițe, fiind ideali pentru a ameliora anumite probleme de mers cât și pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.