Imaginile durerii: Selma Blair se luptă cu scleroza multiplă

Imaginile durerii: Selma Blair se luptă cu scleroza multiplă

Selma Blair se luptă de doi ani cu scleroza multiplă. În ciuda durerilor multiple, actrița de 48 de ani încearcă să ducă o viață normală, de dragul fiului său, Arthur.

„Am fost averizată, aşa că am început cumva să-mi fac planurile pentru moarte şi i-am spus asta fiului meu, iar el mi-a zis că ar prefera să fiu incinerată. Am făcut mai multă chimioterapie decât face în mod obişnuit un pacient bolnav de cancer, aproape că te ucide cantitatea pe care am făcut-o eu, însă celulele stem m-au ajutat să supravieţuiesc, a mărturisit ea, potivit adevarul.ro.

Scleroză multiplă, aceată boală teribilă, afectează peste 2 milioane de oameni din întreaga lume. Selma Blair a povestit, pentru revista People, care au fost cele mai grele momente de până acum. Faptul că organismul ei nu a răspuns la tratamentul standard prescris în cazul sclerozei multiple, dar şi prognosticul sumbru al medicilor au determinat-o să accepte o serie agresivă de chimioterapie.

“Chiar nu aveam nicio intenţie să fac aceste lucruri, mă gândeam că nu vreau să-mi distrug ce mai rămăsese din corpul meu. Mă gândeam doar: «De ce să bag în mine acest drog oribil care este chimioterapia? Nu am cancer. Dar efectiv mi-am dat seama că nu mai am nicio soluţie, a conchis actrița.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete