Iată cum arăta Nina Iliescu în tinerețe când locuia în cartierul Crângași din București

nina iliescu

Nina Iliescu s-a născut pe data de 4 martie 1930 într-un sat din Transilvania. Anul acesta, fosta prima doamnă a României a împlinit venerabila vârstă de 89 de ani.

Nina Iliescu l-a remarcat pe fostul Președinte al României  în anul 1948, când amândoi erau elevi în București: ea la “Iulia Hasdeu”, el la “Sfantul Sava”. Numele ei de fată era Elena Șerbănescu, iar întâlnirea cu cel care avea să-i devină soț pentru toată viața, a fost categoric, mâna destinului: cei doi sunt împreună și astăzi pe când amândoi aveau 18 ani.

Când nici nu intrase bine în anii adolescenței, Nina Iliescu a rămas fără tată, acesta decedând în anul 1945, într-o perioadă de grele frământări sociale. Mama Ninei, o femeie simplă și modestă, și-a crescut astfel, singură cele două fete.

Nina Iliescu, ambițioasă și tenace a ajuns în 1949 bursieră la Institutul Tehnologic Mendeleev din Moscova, unde a studiat Chimia. Un an mai târziu Ion Iliescu o urmează ca bursier al Institutului Energetic de la Moscova, Facultatea de Hidroenergetică.

Cei doi s-au căsătorit imediat ce-au ajuns în țară la mijlocul lunii iulie al anului 1951 pe când amândoi aveau 21 de ani. După căsătorie au plecat… la Sovata!

Într-un interviu din 2003 Președintele Ion Iliescu declara: “Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere. După o viață petrecută împreună, singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o masină…”

Foto: Libertatea

Citește și:

EXCLUSIV AVANTAJE Femei celebre care au murit la CUTREMURUL DIN 1977: Daniela Caurea, scriitoarea cu ochi visători

EXCLUSIV AVANTAJE Femei celebre care au murit la CUTREMURUL DIN 1977: Eliza Petrăchescu, o actriță complexă

Mircea Radu, adevărul despre relația cu soția sa

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete