Horoscop Urania 26 – 31 martie

Horoscop Urania 26 – 31 martie: iată de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

BERBEC

Nu este indicat să se ia decizii radicale și definitive dacă o întâmplare lasă loc de nedumeriri și îndoieli cu privire la caracterul unei persoanei dragi unui Berbec, dar dacă situația se repetă și ea va continua șirul unor ipostaze delicate și deranjante pentru nativ, atunci, atât relația, cât și persoana trebuie să fie analizate cu obiectivitate, iar dacă aceștia vor ajunge la concluzia că nu pot schimba nimic, este bine să ia în calcul o eventuală despărțire sau o distanțare temporară. Cadență rapidă a evenimentelor ce au loc în plan personal; momente de entuziasm (efervescență a ideilor).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

TAUR

Marte le va fi util celor care învață, pentru că va susține atenția, concentrarea și răbdarea în procesul de acumulare a cunoștințelor, va fi favorabil memorării, dar nu va fi un sprijin astral în cazul examenelor desfășurate oral sau care presupun demonstrarea abilităților literare, gramaticale ori de cunoaștere a limbilor străine. Din 31 martie, posibil accident în gospodărie (defectarea aparaturii casnice, avarii).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

GEMENI

Gemenii vor dori să participe la activități curente care să le permită să-și pună în valoare calitățile personale, vor fi inventivi și plini de farmec. Între 28 martie, după ora 12:22, și 30 martie, griji materiale, conștientizarea nevoii de a face economii sau de a opera schimbări în modul de viață (prea scump) prin renunțarea la o serie de obiceiuri și plăceri costisitoare.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

RAC

Racii vor fi mai tăcuți, mult mai prudenți și mai preocupați de propria persoană: sănătate, afirmare, relații socio-profesionale care, cu prilejul acestui tranzit, se vor transforma brusc în numeroase provocări. Din 31 martie, neplăcere financiară (confuzie, încurcătură, eroare în documentele fiscale); posibile informații care îi vor neliniști pe unii cu privire la felul în care (nu) vor mai fi plătiți (ca până acum) pentru o serie de activități suplimentare celor curente, salarizate.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

LEU

Va fi nevoie de măsură și de o atitudine cerebrală, fără exagerări. Din 31 martie, Luna va tranzita zodia Leului și nu se va afla într-o postură favorabilă în plan personal, în planul relațiilor parteneriale și nici în privința posturii socio-profesionae (31 martie/1 aprilie); în acest răstimp, nativii vor da dovadă de o mare combativitate dacă vor fi contraziși în planul ideilor, al atașamentelor și al convingerilor ideologice.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

FECIOARA

Între 28 martie, după ora 12:22, și 30 martie, regimul relațiilor de prietenie va sta sub semnul tranzitului Lunii, care va introduce o notă de afectivitate în acest context, dar mai ales va evolua sub influența planetei Marte, care va intra în acest sector pe 25 martie și, până pe 20 mai, va permite strângerea rândurilor în jurul unui grup de prieteni motivați de un scop comun, dar care poate spori și o serie de trăiri și reacții speciale (secretomanie, discreție excesivă, dialog plin de reticențe).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

BALANȚĂ

Întreaga săptămână, Balanțele s-ar putea confrunta cu ridicarea gradului de ostilitate între ei și diverșii parteneri de viață, de afaceri, colegi de proiect, dușmani, părți ale unui contract. Nota generală este de afirmare exagerată, sonoră și neproductivă a intereselor personale sau de impunere a voinței celor cu care nativii se vor discuta.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

SCORPION

Atenție, în cazul celor care desfășoară activități de creație sau de interpretare artistică la ceea ce se va petrece aievea sau doar va fi intuit ca posibil blocaj, amânare, interdicție, răzgândire ori impunere a unor condiții abuzive în viitor. Intensă solicitare a activității cerebrale. Risc de traumatisme în zona capului.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

SĂGETĂTOR

Între 28 martie, după ora 12:22, și 30 martie, probleme materiale care, pentru a fi rezolvate, vor avea nevoie de acordul, de arbitrajul sau de decizia unei persoane ori a unei instituții; acestea vor evolua, între 25 martie și 20 mai, sub semnul planetei Marte care va pune accente speciale, mai greu de catalogat pentru că adevărata lor motivație nu fi cunoscută dar nativii vor observa că dialogurile se vor desfășura cu reticențe, că persoanele abordate nu vor spune tot adevărul sau nu vor declara ceea ce cred, ce doresc, ce intenționează, lăsând să plutească în aer o notă de mister; secretomanie în numele discreției sau a unor reguli fanteziste; indisponibilitate pentru concesii și abordări firești, cramponare de bani și bunuri, confruntări tensionate care nu vor conduce la nici o rezoluție favorabilă.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

CAPRICORN

La ordinea zilei, vor fi animozitățile, competițiile mai mult sau mai puțin justificate dar, mai ales, ambițiile ambelor părți care vor fi alimentate de vibrația acestei planete într-un semn al gândurilor și al sentimentelor mocnite, pline de năduf. În acest răstimp, se vor contura noi conflicte și se vor altera relațiile care păreau trainice (mai ales între soți).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

VĂRSĂTOR

Persoanele cu afecțiuni gastrice (ulcer, gastrită, reacții de respingere a unor alimente sau medicamente) vor fi mai sensibile și se vor împăca mai greu cu o serie de substanțe pe care organismul nu le va tolera, impunându-le un regim de cruțare și o atentă selectare a alimentelor precum și o veghe asupra funcțiilor digestive.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

PEȘTI

Atenție la tot ceea ce se va petrece sau se va rosti în preajma zilei de 31 martie, când nativii ar trebui să primească indicația sau explicația piedicilor care stau în calea posibilității lor de a găsi o liniștire, o fericire sau o împlinire personală. Perioadă marcată de conflicte interioare în care Peștii vor avea tendința să se învinovățească pentru niște neîmpliniri. Nu vă obosiți să regretați ce a fost, concentrați-vă pe ceea ce puteți și trebuie să faceți în avantajul personal.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 25 – 31 martie 2023

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Horoscop