Horoscop Urania, 25- 29 aprilie, ce probleme vom avea săptămâna aceasta

Horoscop Urania, 25 – 29 aprilie, iată de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

BERBEC

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, sectorul lucrurilor tăinuite va fi provocat să se dezvăluie pe fondul celor cinci planete care vor tranzita zodia Peștilor și care le vor da celor născuți în Berbec numeroase prilejuri de a intui, de a face conexiuni nebănuite care să-i conducă spre un alt tip de înțelegere a realității sau a trecutului; motive de relaxare și de satisfacție interioară.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

TAUR

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, sectorul relațiilor de prietenie continuă să funcționeze armonios și protectiv față de aceste persoane. Unii pot primi un ajutor necesar, alții pot doar să petreacă clipe agreabile alături de cei cu care se regăsesc pe aceleași coordonate de gust, dorințe, plăceri, interese și satisfacții.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

GEMENI

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, posibilă șansă de excepție pentru carieră; ipostaze de viață și activitate publică și care vor stârni interesul, simpatia sau admirația celor cu care vor intra în contact.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

RAC

ntre 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, univers mental și procese de gândire îndreptate spre chestiunile superioare ale existenței care pleacă de la premise de viață și de educație bazate pe valori morale, religioase, culturale care stau la baza construcției lor personale.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

LEU

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, se va menține activ, chiar hiperactiv, contextul astral instaurat acum câteva săptămâni, care le va permite nativilor să primească favoruri, daruri, atenții, cadouri, înlesniri, ajutoare financiare sau materiale.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

FECIOARA

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, relațiile parteneriale vor fi privilegiate. Posibile împăcări ale părților implicate în litigii și procese, evoluție favorabilă în rezolvarea unui dosar, a unei teme în dispută, ca o consecință a procedurilor la care vor recurge instituțiile abilitate.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

BALANȚA

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, casa a VI-a a sănătății curente va fi în continuare sub influența celor cinci planete care tranzitează zodia Peștilor și care, în felul acesta, aduc o semnificativă și binefăcătoare îmblânzire a simptomelor neplăcute ori șansa unei vindecări, poate nu foarte rapide, dar sigure și fără surpriza recidivelor.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

SCORPION

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, va funcționa, spre beneficiul, dar și spre deliciul nativilor, influența celor cinci planete în tranzit prin zodia Peștilor, care controlează sectorul relațiilor sentimentale, al relațiilor dintre părinți și copii sau al creativității și activităților artistice. Sunt posibile trăiri pe toată gama emoțiilor și disponibilităților sufletești.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

SĂGETĂTOR

Contextul este șubred pentru toți cei care vor susține interviuri în vederea unei angajări, audiții, audieri, audiențe, examene orale. Complicații neprevăzute în timpul unor deplasări provenind, de cele mai multe ori, de la defectarea vehiculului de transport, indiferent de natura acestuia (mașină, autocar, tren, avion, vapor, barcă, tractor).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

CAPRICORN

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, sectorul comunicării și al dialogurilor va funcționa armonic și în beneficiul Capricornilor, care pot afla sau învăța tot felul de lucruri noi și utile, mai degrabă pentru persoana sau viața lor decât pentru latura pedagogică, educativă sau profesională. Între 27 aprilie, după ora 19:10, și 29 aprilie, bine știutele replici acide între nativ și rudele sale (părinți), obișnuitele disfuncții casnice.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

VĂRSĂTOR

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, contextul astral care s-a alcătuit cu mai multe săptămâni înainte va fi acum amplificat de Luna care se va alătura celor patru planete, aflate deja în tranzit, prin sectorul Peștilor. Chiar dacă acestea și-au făcut poate până acum datoria și au creat culoarele de viață și activitate necesare pentru a produce niște avantaje bănești sau materiale, șansa lor continuă și în această perioadă.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

PEȘTI

Între 25 aprilie, după ora 13:15, și 27 aprilie, spre seară, Luna va tranzita zodia Peștilor și se va alătura celorlalte patru planete care tranzitează de mai mult timp zodia lor natală, dând, în felul acesta, casei I, a personalității, din cerul lor de naștere, o greutate majoră, o importanță uriașă prin șansa rară de a evolua, de a face salturi existențiale, de a depăși o criză personală, de a ajunge la o viziune coerentă legată de viitorul în indiferent ce plan – social, profesional, medical, familial, sentimental, financiar, religios, cultural.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 23 – 29 aprilie

Foto: arhiva Avantaje

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Horoscop