Horoscop: Reorganizare în jurul inimii
Astrologul Ana Gabriela Tăutu ne prezintă previziuni astrale pentru 23-29 decembrie 2013. Începem ultima săptămână a anului, cu zilele Crăciunului și pregătirile pentru trecerea dintre ani. Am trecut prin poarta stelară a solstițiului de iarnă și am început de fapt noul an solar.
Pentru unii dintre noi, par depășite și siropoase ideile despre atmosfera sărbătorilor, despre iertare și iubire. Pentru aceștia a te desprinde din gravitatea și importanța problemelor personale sau profesionale pare de neconceput. Să slăbești controlul derulării experiențelor ?
Și ce s-ar întâmpla cu toate problemele, care par să se rezolve sau să se permanentizeze, dacă ne-am muta atenția în altă parte? Eventual asupra noastră ?
Anul acesta însă, această perioadă, între solstițiu și prima zi din noul an, este foarte importantă pentru noi. Am putea spună că este mult mai importantă decât în alți ani, dacă ne raportăm la logica noastră, așa cum înțelegem noi logica.
De fapt, fiecare moment este important exact în cursul derulării lui, și niciun alt moment nu ar putea să-i ia locul și să fie mai important. Încercați să folosiți acest interval de timp, pentru a vă desprinde de rutina zilnică, sau de rutina succesiunii activităților pe care le considerați foarte importante și pentru care vă neglijați pe voi și pe cei dragi vouă.
Observați-vă. Observați ce vă preocupă de fapt, ce vă doriți cu adevărat, (nu ce considerați că aveți nevoie).
Observați încotro vă poartă gândurile voastre, față de unde vă poartă viața prin ce vă oferă de fapt. Astrele se pregătesc să ne ofere un moment de cotitură pentru procesul nostru de creştere.
Acest moment va declanșa o perioadă de succesiune a unei înșiruiri de astfel de momente, care ne vor ajuta să aducem în realitatea noastră, în anul pe care-l începem, transformările interioare pe care le-am realizat în ultimii ani.
Am mai vorbit despre aspectul de cuadratură pe care-l formează planetele Uranus (în semnul Berbecului) şi Pluton (în semnul Capricornului).
Planetele personale interacționează din nou, simultan, cu această configurație și vor intra pe rând în mecanismul ei. Astfel că este posibil ca noi să simțim deja strânsoarea mecanismului.
În prima zi de Crăciun, planeta Marte se potrivește perfect în schema energetică a interacțiunilor astrale, prin opoziție la Uranus, iar până la trecerea dintre ani, Soarele și planeta Mercur, în aspect de conjuncție, se integrează în echipă și construiesc cuadratura cu Uranus și conjuncția cu Pluton.
Devine foarte importantă atitudinea noastră față de tot ce se întâmplă în jurul nostru. Influențele astrale ne susțin prin încredere în noi înșine, prin disponibilitatea și prin voința de a ne implica.
Suntem creativi, avem imaginație, percepem schimbările subtile care se produc în planurile energetice. Este important să alegem să folosim aceste influențe, să ne adaptăm fluxurilor energetice. Această cerință s-ar putea traduce prin a slăbi controlul, asupra celorlalți și asupra situațiilor pe care le trăim.
Comunicarea devine foarte importantă, mintea noastră este din ce în ce mai activă și se poate adapta situațiilor existențe. Este important însă să renunțăm la ambițiile demonstrative, la încrâncenarea de a implementa doar adevărul nostru.
Întreaga perioadă până la sfârșitul anului, poate fi, pentru unii dintre noi foarte intensă, agitată cu tendință spre conflict, cu posibile schimbări neașteptate care ar putea naște emoții puternice. Ar fi potrivt să ne adaptăm din mers la noutățile care ar putea să apăra, pentru fiecare dintre noi în acel domeniu de viață în care lucrăm în procesul schimbării.
Amintiți-vă că nevozitatea poate perturba fluxul energetic benefic și poate produce schimbări nepotrivite de atitudine, generând sau amplificând în continuare starea de conflict.
Este posibil ca cei care călătoresc să se confrunte cu modificări sau întreruperi ale programului prestabilit. Este important să ne observăm impulsul, entuziasmul și intenția, să rearmonizam lucrurile din mers dacă cumva ne-am lăsat atrași în zona agresivității. Traversăm o perioadă de închidere și deschidere simultană de subiecte de lucru, cu noi și în viața noastră.
Iar mobilierul din realitatea proprie orbitează în jurul nostru prin rezonanță cu Lumina proprie. Prin urmare, ceea ce nu ne place, s-a plasat acolo într-un moment (situație) în care Lumina noastră a strălucit mai puțin.
Astfel că, nimeni nu este vinovat, pentru că nimeni nu are acces la panoul propriu de bord. Ce facem noi acum, de fapt, dar şi ce este important să facem acum? Reglăm strălucirea Luminii și schimbăm decorul.
Cum facem asta?
Reorganizându-ne în jurul inimii. Redescoperind ce înseamnă să folosim acest instrument, dar, într-un mod practic, care să ne ofere bucuria trăirilor interioare. Dincolo de prejudecăți și de conveninte. Prin interacțiunea directă, prin schimbul de impresii, prin răspunsul afectiv oferit cu drag.
Zile și gânduri frumoase să aveți!
Ana Gabriela Tăutu
Astro Mercur – http://astromercur.blogspot.com/