Horoscop: O săptămână pe sufletul nostru!
Astrologul Ana Gabriela Tăutu ne prezintă previziunile astrale pentru perioada 26 mai – 1 iunie. Suntem la finalul ciclului Lunar curent, iar miercuri, 28 mai, se va forma faza de Lună Nouă în semnul Gemenilor.
Vibrația energetică a semnului Gemenilor reprezintă comunicarea, mobilitatea, informația (mentalul), dar și disponibilitatea și capacitatea de a le folosi.
Odată cu Luna Nouă începe un nou ciclu al fazelor Lunii și noi putem lansa planuri noi, sau relansa planurile aflate deja în curs de materializare. Primele două zile sunt potrivite pentru a gândi și planifica ceea ce alegem să facem. Apoi începând cu a treia zi, după Luna Nouă, putem face primii pași în dezvoltarea proiectelor.
Este un moment potrivit să folosim influențele astrale pentru a ne redobândi claritatea gândirii, pentru a ne dezvolta capacitatea de concentrare. Este timpul potrivit pentru a căuta răspunsuri, la întrebări ca: Care este scopul meu? Cum îmi ating scopul ales, prin ceea ce fac? Cum să exprim ceea ce gândesc?
Până la Luna Nouă avem câteva zile potrivite pentru a face curățenie în casă, dar și pentru curățare energetică. Este un timp potrivit să triem ce ne trebuie de ceea ce nu ne mai trebuie.
Este momentul potrivit să scoatem din casă lucrurile pe care nu le mai folosim, iar din mintea noastră preocupările care nu mai sunt de acualitate.
În aceste zile ne desprindem mai ușor de ceea ce ar putea face obiectul unor renunțări – lucruri, obiceiuri (obsesii, vicii), relații, activități și tot ceea ce doriți să lăsați în urmă, să nu mai facă parte din prezentul vostru.
În continuare este important acum să ne concentrăm asupra scopurilor noastre. După reluarea mersului direct al planetei Marte (20 mai) este posibil să observăm o accelerare a derulării experiențelor noastre, în acel domeniu de viață care este găzduit în harta natală de semnul Balanței.
Planeta Marte a fost în mișcare aparent retrogradă aproape trei luni (din 3 martie). În tot acest timp cei mai mulți dintre noi s-au confruntat cu diferite blocaje în acțiune, sau cel puțin cu o întârziere, cu reluări, cu reorganizări ale activităților.
Dacă am fost atenți la cauzele acestor întâzieri, am putut extrage niște învățăminte pe care le putem folosi acum ca să așezăm lucrurile pe direcția potrivită. Săptămâna aceasta ne aduce alte două schimbări de regim vibraţional.
Planeta Mercur intră în semnul Racului joi, 29 mai, pe care îl tranzitează până pe 1 august, când va intra în semnul Leului. În acest interval de timp va retrograda și va reintra în semnul Gemenilor, pe 17 iunie.
Pe durata de timp în care Mercur tranzitează semnul Racului gândirea poate deveni mai subiectivă, aflându-se sub influența mai puternică a planului emoțional.
Este posibil ca mintea să fie mai receptivă și percepțiile mai intense, oarecum instinctive. Ne putem adapta mai ușor, dar este posibil să se manifeste o anumită tendință spre suspiciune, stimulată mai ales de emoțiile care sunt mai intense și mai profunde.
În aceeași zi, planeta Venus intră în semnul Taurului, domiciliul său astrologic. În ultimele săptămâni am avut parte de experiențe solicitante în plan afectiv, care ne-au călit și ne-au maturizat, eventual. Acum ne stabilizăm, ne regăsim forța interioară și suntem pregătiți să ne manifestăm în modul potrivit sentimentele.
Este important să ne orientăm în planul relațional după vocea inimii. Experiențele, depășite deja în lunile aprilie-mai, ne-au pregătit pentru aceasta.
Cele două planete Mercur și Venus trec dintr-un semn în altul într-un aspect armonios și astfel noi primim o influență astrală care ne ajută să interacționăm frumos unii cu alții, dacă alegem să facem asta. Urmează câteva zile favorabile interacțiunilor sociale, asocierilor, călătoriilor scurte.
În funcție și de predispozițiile hății natale, unii dintre noi se pot bucura de o comunicare mai bună, eventual de reușită socială. Este stimulată creația, este sprijinită dezvoltarea imaginii publice, consolidarea relațiilor care ne ajută în ceea ce avem de făcut.
Este posibil să simțim un imbold puternic pentru acțiune, pentru atingerea scopurilor și, după cum spuneam mai sus, intrăm într-o perioadă de actine. Vitalitatea și competitivitatea sunt la cote maxime și putem reuși în orice demers.
Ar fi potrivit, însă, ca motivația oricărei intenții să fie sănătoasă, constructivă, fără să forțeze liberul arbitru al nimănui.
De asemenea, trebuie să ne păstrăm obiectivitatea, să ne focalizăm atenția asupra a ce avem fiecare de făcut fără să judecăm ce fac sau ce nu fac alții.
Este important acum să facem alegerile către care ne îndeamnă sufletul nostru. Și este important să acționăm în sensul alegerilor pe care le facem, să folosim ocaziile care apar, oricât de minore par la prima vedere.