Horoscop 30 august. Cineva caută scandalul cu orice preț
Horoscop 30 august. Ziua de azi ar putea fi una liniștită dacă vă abțineți să răspundeți provocărilor ieșite din comun sau persoanelor puse pe harță. Unii nativi se vor simți ținta ironiilor, alții vor vedea că sunt trași la răspundere în mod nejustificat, alții se vor trezi în mijlocul unor scandaluri în care nu ar fi vrut să intre.
BERBEC
Curiozitatea voastră este, azi, puțin mai mare decât de obicei. Asta v-ar putea face să puneți niște întrebări nelalocul lor, iar indiscreția voastră i-ar putea enerva pe cei cărora le adresați întrebările. Ar fi de preferat să aveți puțină răbdare (da, știm, răbdarea e o problemă majoră în cazul vostru), iar informațiile vor veni la voi fără să le cereți.
TAUR
La locul de muncă, spiritele sunt destul de încinse azi. Toată lumea e agitată, nemulțumită, unii colegi încearcă să vă provoace. Ideal ar fi să reușiți să nu ripostați, chiar dacă vă irită atitudinea lor.
GEMENI
Pentru voi, este o zi a surprizelor plăcute. Primiți o veste bună pe care o așteptați de multă vreme, partenerul de viață vă face un cadou scump, iar un prieten apropiat, căruia, probabil, i-ați făcut un serviciu cu ceva vreme în urmă, se revanșează acum și vă face o surpriză foarte plăcută.
RAC
Azi sunteți puși pe scandal. Nimic nu vă convine, toți oamenii cu care intrați azi în contact par să vă enerveze. Adevărul este că sursa problemelor, a nemulțumirii, ar trebui s-o căutați în adâncul vostru, și nu în cei din jur. Poate e momentul să luați în calcul câteva ședințe de terapie. Vă vor ajuta să găsiți sursa furiei și să gestinați corect toate trăirile negative care v-au cam copleșit în ultima vreme.
LEU
Sectorul financiar este foarte bine aspectat în această perioadă. Azi e posibil să vi se ofere un surplus salarial, o recompensă pentru munca depusă în ultima vreme, dar poate fi vorba și despre o colaborare avantajoasă.
FECIOARĂ
Se știe că sunteți cei mai organizați reprezentanți ai zodiacului, dar astăzi pare că vă lepădați de trăsăturile native. Nu reușiți deloc să vă adunați, să vă prioritizați sarcinile, să fiți eficienți. Este valabil și în sectorul profesional, și în viața personală. Dinf ericire, este ceva trecător, mâine veți fi iarăși voi.
BALANȚĂ
Azi pare că sunteți ținta ironiilor mai multor colegi de muncă. Este suficient ca unul să vă ironizeze, pentru ca ceilalți să îl copieze. Acest lucru vi se pare nedrept și oricât de echilibrați sunteți de obicei, azi sunteți tentați să vă certați cu toți cei care se distrează pe seama voastră.
SCORPION
În familie, a izbucnit un scandal cu care nu aveți nicio legătură, dar în care este posibil să fiți trași fără să vă doriți asta. Încercați să nu fiți părtinitori, să fiți de partea adevărului. Lucrurile se vor așeza cât de curând.
SĂGETĂTOR
La locul de muncă, se produce o încurcătură, iar oalele se cam sparg în capul vostru, chit că nu purtați o vină atât de mare precum cred acuzatorii Încercați să nu vă enervați, pentru că nu veți obține nimic, ba, mai mult, veți reuși să încingeți spiritele și mai tare. Explicați calm cum stau lucrurile.
CAPRICORN
În ultima vreme, v-ați pus destul de multe întrebări existențiale, despre rostul vieții pe pământ. E timpul să începeți să aflați răspunsurile la aceste întrebări. Există o sumedenie de materiale online de dezvoltare personală, cărți, audiobookuri, videouri pe YouTube. Luați-o treptat și faceți-vă obiceiul de a vă dedica în fiecare seară o oră în care să citiți astfel de materiale. Nici nu vă imaginați câte lucruri o să aflați despre voi.
VĂRSĂTOR
Azi aveți o energie fantastică, ce vă determină să vă doriți să dați refresh anumitor sectoare din viața voastră, iar cel sentimental este prioritar. Cu energia și inventivitatea pe care le aveți, cu certitudine veți reuși să ieșiți din rutină și să dați un suflu nou vieții voastre de cuplu.
PEȘTI
Contextul astral al zilei vă aduce un focus puternic pe relații. Puteți fi atrași de o persoană de sex opus în nilte circumstanțe atipice. Îndrăzneala de a o aborda vă poate deschide calea către o relație de lungă durată.
Cele 5 elemente care guvernează Zodiacul Chinezesc