Horoscop 17 octombrie. Zodia care se rupe de trecut!

Horoscop 17 octombrie

Horoscop 17 octombrie. Este o zi importantă pentru mai mulți nativi ai zodiacului. O zodie se rupe de trecut, alta își vede proiectul realizat, în timp ce nativii unei zodii vor vorbi deschis despre problemele lor. Iată care sunt previziunile astrale pentru cele 12 zodii.

Horoscop 17 octombrie. Zodia care se rupe de trecut!

Horoscop 17 octombrie, BERBEC

Începi ziua cu o stare de nervozitate accentuată și ai impresia că tot ce se întâmplă este gândit astfel încât să te influențeze în mod negativ. Lucrurile se vor calma în a doua parte a zilei, dar trebuie să ai mare grijă la tot ceea ce spui și, mai ales, cui spui.

Horoscop 17 octombrie, TAUR

Ești răsfățata astrelor astăzi, dar depinde și de tine dacă știi să profiți de lucrurile bune care îți ies în cale. Încearcă să te detașezi și să privești totul din exterior, iar în acest mod vei reuși să îți schimbi complet viziunea în raport cu anumite situații de viață.

Horoscop 17 octombrie, GEMENI

Schimbările de temperatură ți-au dat peste cap organismul, iar la capitolul sănătate nu excelezi. O răceală îți poate da mari bătăi de cap, iar simptomele neplăcute te pot împiedica să te concentrezi și să îți îndeplinești sarcinile. Dacă poți lipsi de la birou ar fi bine să o faci și să te odihnești astăzi.

Horoscop 17 octombrie, RAC

După luni de muncă, astăzi vezi că proiectul tău prinde contur și ești încrezătoare în șansele acestuia de reușită. Este un eveniment ce merită sărbătorit, așa că nu ar strica să îți inviți prietenii la cină. E o ocazie perfectă să te relaxezi și să petreci timp în compania celor dragi.

Horoscop 17 octombrie, LEU

Astăzi ești nevoită să lucrezi cu o persoană în care nu ai încredere absolut deloc, iar toată această situație tensionată nu îți face deloc bine. Ești obișnuită să te exteriorizezi și îți este foarte greu să îți măsori cuvintele și să ai grijă la fiecare gest pe care îl faci. Ambiția te va ajuta să treci peste această zi complicată.

Horoscop 17 octombrie, FECIOARĂ

Astăzi te rupi de trecut și ești mai hotărâtă ca niciodată să lași în urmă orice lucru care te-a împiedicat să îți atingi obiectivele. Asta înseamnă că poți renunța la obiceiurile nesănătoase, la persoanele toxice din viața ta, dar și la acele detalii care te-au făcut nefericită până acum.

Horoscop 17 octombrie, BALANȚĂ

În relația de cuplu lucrurile nu sunt tocmai roz și, chiar dacă îți este greu să recunoști, de această dată vina îți aparține. Ești foarte posesivă și ai un comportament care poate fi catalogat drept sufocant de persoana iubită, motiv pentru care nu este exclus să îți ceară o mică pauză. Pentru a evita o posibilă despărțire, de preferat ar fi să îi oferi mai multă libertate.

Horoscop 17 octombrie, SCORPION

De multă vreme încerci să îi mărturisești unei persoane apropiate tot ce ai pe suflet, dar până acum nu ai găsit puterea să faci acest lucru. Astăzi este momentul să scapi de povara care apasă pe umerii tăi. Te vei simți mult mai bine după ce vei spune ce te macină!

Horoscop 17 octombrie, SĂGETĂTOR

Ai foarte mult de muncă și deși din punct de vedere financiar ai parte doar de satisfacții, simți că ai ajuns la capătul puterilor. O pauză te-ar putea ajuta să te liniștești și să dai mai mult randament la locul de muncă.

Horoscop 17 octombrie, CAPRICORN

Cei dragi îți reproșează că refuzi să te maturizezi și că tratezi totul în joacă. Lipsa ta de seriozitate poate fi taxată scump astăzi. Reacționezi copilărește într-un moment în care era nevoie să dai dovadă de seriozitate, iar acest lucru poate avea consecințe negative.

Horoscop 17 octombrie, VĂRSĂTOR

Comunicarea cu familia a devenit un subiect sensibil, iar astăzi sunt șanse mari ca un conflict puternic să izbucnească. O vorbă spusă la întâmplare, într-un moment nepotrivit, poate deranja mai mult decât ți-ai putea imagina, așa că astăzi trebuie să ai mare grijă la tot ce spui.

Horoscop 17 octombrie, PEȘTI

Astăzi reușești să pui capăt unui conflict mai vechi, care durează de ani buni, iar asta îți aduce liniște în suflet. Cu toate acestea, orgoliul te poate pune într-o situație stânjenitoare, așa că ar fi bine să renunți la el și să lași mai mult de la tine dacă este nevoie.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Urania: previziunile astrologice ale săptămânii 12-18 octombrie 2019

Horoscop octombrie 2019. Lasă trecutul în urmă și vindecă rănile vechi prin iubirile noi

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop