Horoscop 12 octombrie. Zodia care face o alegere greșită

horoscop 12 octombrie

Horoscop 12 octombrie. Este o zi a relaxării și chiar și cei care se vor ocupa cu activități casnice (gătit, curățenie) vor găsi plăcere în aceste activități și vor reuși să se relaxeze. Nativii dintr-o zodie vor face o alegere greșită în relația cu prietenii.

BERBEC

Azi aveți ocazia să întâlniți oameni cu care să vă simțiți compatibili din multe puncte de vedere. Compania lor vă face bine și vă relaxează. Nu vă mai preocupați de problemele care vă așteaptă acasă sau la serviciu. Învățați să trăiți clipa și bucurați-vă de această atmosferă pe care o creează acești oameni minunați.

TAUR

O persoană din anturajul vostru se joacă cu mintea voastră și reușește să vă convingă să intrați într-un proiect, să vă asociați la o activitate comună. Atras de privilegiile pe care vi le prezintă această persoană, riscați să faceți o alegere greșită. Dacă vă luați timp pentru a analiza mai mult beneficiile și neajunsurile, ați putea ajunge la concluzia că alierea cu persoana respectivă la acel proiect nu este cea mai înțeleaptă decizie.

GEMENI

Ziua de azi o dedicați activităților casnice. Faceți puțină curățenie, gătiți ceva bun de care aveți poftă și reușiți să vă destindeți mai mult decât v-ați fi destins dacă ați fi ieșit cu prietenii sau dacă i-ați fi invitat la voi. Încheiați ziua uitându-vă la niște filme bune, ideal comedii.

RAC

Azi te bucuri de bunăvoința unei persoane apropiate care încearcă să-ți dea o mână de ajutor într-o problemă care te frământă de multă vreme. Sfaturile ei sunt bine-venite și reușiți să ieșiți cu capul sus din acea situație neplăcută.

LEU

Există șanse ca azi să întâlniți o persoană pe care nu ați mai văzut-o de multă vreme și de care nu mai știați nimic. Este un moment bun pentru a reînnoda acea prietenie. Beneficiile de pe urma relației cu acea persoană nu sunt deloc de neglijat.

FECIOARĂ

E posibil să cheltuiți mai mult decât v-ați propus, dar nu vă faceți griji. Nu este cazul să faceți rabat de la calitate. Investiți în niște lucruri care au o durată de viață lungă și care vă vor fi de folos mult timp de-acum înainte.

BALANȚĂ

Poate avea loc o reuniune cu oameni pe care-i cunoașteți, în cadrul căreia puteți face cunoștință și cu persoane pe care acum le vedeți pentru prima dată, dar față de care simțiți pe loc simpatie. Cel mai probabil, sentimentele sunt reciproce, iar relația cu acele persoane vă va fi de folos și pe viitor.

SCORPION

Relația cu partenerul de viață are de câștigat în acest weekend dacă vă decideți spontan să faceți o activitate plăcută. Ar fi drăguț să plecați doar voi doi pentru două zile. Comunicarea dintre voi se va îmbunătăți, iar relația are șanse mari să se consolideze. În cazul cuplurilor care nu sunt împreună de multă vreme, sunt șanse să se treacă la următorul nivel. Adică să vă așteptați, de exemplu, la o cerere în căsătorie, la o propunere de logodnă sau la propunerea de a deveni părinți.

SĂGETĂTOR

Aveți tendința să acționați impulsiv și veți ajunge să regretați. Dați-vă mai mult timp pentru a analiza lucrurile și consecințele reacțiilor și acțiunilor  voastre. Învățați să aveți ceva mai multă răbdare și evenimentele vor decurge mai lin și nu vor mai fi atât de apăsătoare.

CAPRICORN

Se anunță invitați și intrați puțin în priză cu pregătirile. Nu vă agitați. Faceți ce puteți în timpul pe care-l aveți la dispoziție. Invitații voștri nu vin să vă inspecteze casa sau să dea iama în frigider și în cămară, ci vin să vă vadă, să stați la un pahar de vorbă, să depănați amintiri, să faceți schimb de informații. Bucurați-vă de prezența lor și nu vă faceți prea multe griji legate de pregătiri.

VĂRSĂTOR

Aveți multă energie pe care vreți s-o consumați într-o manieră productivă. Sortatul hainelor sau hoinăreala prin magazine vă vor prinde bine, vă vor relaxa și vă vor da bună-dispoziție.

PEȘTI

Aflți vești nu foarte bune despre un membru al familiei la care țineți mult. Îi puteți fi de ajutor mai mult decât vă imaginați. Faceți-vă timp, poate chiar azi sau mâine, și vizitați-l.

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop