Horoscop 11 mai, o zi istorică pentru cei care cred în premoniții

Horoscop 11 mai

Horoscop 11 mai, ziua în care, pentru multe zodii, se vor întâmpla lucruri inexplicabile.

Horoscop 11 mai, BERBEC

Nu suporți să fii mințit(ă) și manipulat(ă), iar momentul în care realizezi că ai fost victima unui asemenea șiretlic îți creează nenumărate angoase… de parcă nu aveai destule! Astăzi, dacă ești atent(ă) la semne, îți dai seama cine te-a mințit, fraierit, păcălit…

Horoscop 11 mai, TAUR

Ești dificil(ă) azi și nu comunici eficient. Vrei ca toată lumea să te asculte și să facă ce vrei tu. Ai impresia că știi cel mai bine și nu asculți alte păreri. S-ar putea să-ți meargă această strategie, dar pe viitor, nota de plată pentru astfel de scăpări de comportament va fi crâncenă.

Horoscop 11 mai, GEMENI

Intuiția astăzi nu greșește, ascultă semnele pe care ți le dă universul, uită-te cu atenție la tot ce se întâmplă în jurul tău. O să ai revelații despre cum vor decurge anumite acțiuni în viitor. Astăzi ești vizionar.

Horoscop 11 mai, RAC

Îți este teamă de ceva anume, nici tu nu știi exact de ce… fie de trecerea timpului, de anii bătrâneții, de pierderea persoanelor dragi, de propriile-ți greșeli. Lasă trecutul în urmă, ai învățat destule din acțiunile tale.

Horoscop 11 mai, LEU

Atâția ani ai consumat atât de multă energie pentru un crez personal în care ai investit enorm. Crezi cu toată ființa în el chiar dacă de multe ori nu ți-a adus satisfacțiile pe care le așteptai. Ce bine-ar fi să te detașezi o secundă măcar și să vezi totul din afară…

Horoscop 11 mai, FECIOARĂ

Deși e weekend, astăzi ai o chemare către singurătatea interioară și propria-ți cochilie. Îți vine să te retragi în tine și să nu socializezi prea mult. Sunt și zile din acestea când e mai bine să ne ascultăm instinctele.

Horoscop 11 mai, BALANȚA

Ce-ți dorești tu și nu ai? Ce te obsedează într-atât încât să-ți strice weekendul și să revii constant la acele gânduri și dorințe? Ai răbdare. Știi cum se spune: când îți dorești ceva cu adevărat, universul conspiră…

Horoscop 11 mai, SCORPION

Se întâmplă ceva cu tine astăzi, un mic miracol prin care o să realizezi ce minune extraordinară este viața și câte examene ai dat și le-ai luat… Pentru cele pe care le-ai picat nu erai pregătit dar mai sunt șanse. Astăzi ești într-o dispoziție spirituală fantastică, să fii atent(ă) la premoniții, vise, vedenii.

Horoscop 11 mai, SĂGETĂTOR

Simți cum se adună prietenii în jurul tău și te susțin. Realizezi cât de bine este să te bazezi pe oamenii din jurul tău care țin la tine. Îți dai, în sfârșit, seama ce minunat este să ai prieteni cu care să împarți momente de fericire sau hopurile destinului.

Horoscop 11 mai, CAPRICORN

Ai nervi și ești nemulțumit(ă). Nimeni și nimic nu-ți intră în voie. Calmează-te, lasă lucrurile să curgă de la sine și să intre pe făgașul firesc. Nu forța nota cu istericale, voci ridicate și certuri. Este o zi ca oricare alta…

Horoscop 11 mai, VĂRSĂTOR

Astăzi vrei să te simți bine, să te distrezi și n-ai cu cine pentru că prietenii, familia, gașca ta este de negăsit iar cei care mai sunt nu au dispoziția ta euforică. Ce să le faci? N-ai ce… Râzi, cântă și dansează.

Horoscop 11 mai, PEȘTI

Simți cum te schimbi, devii altcineva, un om mai bun și mai altruist. Ceva din tine se modifică în bine, ești mai aproape de adevăr și înțelegi lucrurile cu adevărat importante.

Foto: Shutterstock

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop