Gestul făcut de Marius Manole în prag de sărbători. Ce piesă vestimentară și-a donat, în scop caritabil. „Poartă amprenta acelui început”
Marius Manole își donează costumul purtat în prima piesă de teatru în care a jucat. Unul dintre cei mai apreciați actori de teatru și film, este cel de-al patrulea ambasador al Fundației Hope and Homes for Children care se alătură campaniei Ambasador pentru Acasă.
În cadrul acestei inițiative, Marius Manole își donează costumul purtat în debutul său pe scenă, în piesa de teatru Inimă de câine.
Acest gest simbolic vine însoțit de un apel la solidaritate, actorul încurajând oamenii să doneze pentru a contribui la strângerea sumei de 30.000 de euro, necesară construirii unui viitor mai bun pentru 11 copii cu nevoi speciale medii și severe.
„Pentru mine, teatrul este locul în care am simțit, pentru prima dată, că am un ACASĂ. Costumul pe care îl donez poartă amprenta acelui început și sper că va inspira cât mai mulți oameni să ofere un ACASĂ unor copii care au mare nevoie de unul. Donația voastră nu este doar o contribuție materială, ci o șansă de a schimba vieți și destine.' – declară Marius Manole.
VEZI FOTOPOZA (1 / 4)David Popovici, Amalia Enache și Mihai Morar au adunat până în prezent 385.000 de euro, din cei 450.000 de euro necesari construcției casei familiale destinate celor 11 copii cu nevoi speciale din ultimul centru de plasament din sectorul 5.
Campania Ambasador pentru ACASĂ este dedicată strângerii fondurilor necesare închiderii ultimului centru de plasament din sectorul 5 al Capitalei. Hope and Homes for Children își propune să construiască o casă familială sigură și primitoare pentru cei 11 copii cu nevoi speciale. Suma totală necesară proiectului este de 450.000 de euro, bani care vor fi investiți în crearea unui mediu adaptat nevoilor copiilor.