Gabriela Hranovschi: „Să nu uităm de importanța rădăcinilor noastre, să nu le tăiem!”

Pornind de la experiența de educator Montessori, Gabriela Hranovschi a ales să schimbe traiectoria acestui drum, orientându-se spre consultanța educațională.

De atunci, atât în mediul online, cât și offline, a întâlnit numeroși părinți dornici să cunoască mai multe despre ei și despre propriii copii. Tocmai din acest motiv, Gabriela a fost cea mai potrivită persoană pentru a discuta despre subiectul comunităților create în jurul părinților aflați la început de drum. Despre singurătate, susținere și înțelegere. Iar răspunsul Gabrielei, care a devenit și titlul interviului, cred că este una dintre cele mai puternice lecții de viață pe care le-o putem împărtăși copiilor.

Te urmăresc de la începutul drumului tău de consultant educațional. Ai vorbit, de atunci, cu sute de mame. Care sunt principale provocări cu care se confruntă acestea în primii ani de maternitate?

Așa este, întâlnesc și lucrez cu multe mame și pot să spun că există un sentiment pe care aproape toate mi-au mărturisit că îl au sau că l-au avut într-un anumit punct din călătoria maternității – sentimentul că sunt singure. Singure cu emoțiile, cu temerile și nesiguranțele lor. Și cred că sentimentul acesta al singurătății apare pe măsură ce ne îndepărtăm de rădăcinile noastre, de familiile si generațiile trecute. Acum poate că ne simțim independenți ca generație față de părinții și bunicii noștri, însă această independență se transformă de multe ori într-o ruptură a legăturilor cu acești oameni importanți din viața noastră.

Așadar, lipsa ajutorului/susținerii din partea familiei un subiect „fierbinte' pe această listă.

Oh, da! Este lipsa ajutorului, însă înainte de asta este, așa cum spuneam, distanța dintre noi, atât la propriu cât și la figurat. Apoi am mai observat un lucru, mulți dintre noi spunem că nu avem ajutor, însă dacă analizăm mai mult această lipsă, constatăm că nici nouă nu ne este foarte clar de ce fel de ajutor avem nevoie, ca mai apoi să îl cerem explicit. Multe dintre mame așteaptă un ajutor, însă din multe motive poate că ajung să nu îl ceară. Să nu uităm că ajutorul ne-a fost prezentat, chiar și în copilărie, ca pe o dovadă de slabiciune, incompetență, oricum, ceva rușinos. Fie că vorbim de ajutor ca suport emoțional, fie de ajutor fizic, acest subiect este cu sigurață pe buzele mamelor și specialiștilor. Faptul că se vorbește din ce în ce mai mult despre asta este și un semn că devenim conștienți și că stă în puterea noastră să facem lucrurile și altfel.

E o vorbă celebră, „ai nevoie de un sat întreg să crești un copil'. De altfel, așa se creșteau în trecut copiii, cu ceilalți copii de pe uliță, din bloc, cu ajutorul vecinilor. Cum mai arată satul' din zilele noastre?

Pe cât este de adevărată este vorba asta, pe atât de îngrijorător este contextul în care ea este folosită, asta pentru că se simte foarte tare lipsa acestui sat. Satul unui copil, acum, este format din mama și tata (și cateva vizite la bunici și prieteni). În foarte multe din cazuri nu mai vorbim de o comunitate constantă în care copilul crește. În mediul urban, cel puțin, copiii sunt din ce în ce mai privați de tot ceea ce înseamnă comunitate, fie că vorbim de adulți, dar și de copii de toate vârstele. De multe ori însă, această lipsă vine dintr-o distanțare de familie. Așa cum spuneam și mai devreme, autonomia se confundă cu ruperea legăturilor cu membrii familiei, iar asta are la bază de cele mai multe ori dificultă și de comunicare și trasarea unor limite clare.

Limitele corecte

De multe ori, părinții se simt judecați chiar și de familie pentru modul diferit' de a face lucrurile și așa se ajunge la conflicte.

Eu cred că există două tipuri de comunități: este una pe care nu o putem alege și mă refer aici la familie, și una pe care o putem alege după nevoile și valorile noastre – prietenii, apropiații etc. Ambele au rolul lor foarte important în creșterea noastră.

Când vine vorba despre comunitatea apropiată, un subiect important este al relației cu propriii părinți. Sunt multe de discutat aici, însă care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da, în ceea ce privește comunicarea cu propriii părinți despre principiile pe care le avem în creșterea copiilor?

Să nu uităm de importanța rădăcinilor noastre, să nu le tăiem', ci să învățăm să comunicăm eficient. Este o iluzie că o decizie radicală precum întreruperea comunicării sau distanțarea de familie poate rezolva posibilele tensiuni.

Este adevărat că nu este ușor să învățăm să punem limite corect și de cele mai multe ori nu putem singuri să învățăm asta, mai ales când provenim din familii unde comunicarea nu a fost un punct forte.

Am citit de curând un reportaj despre trei mame care și-au organizat propriul sistem de suport/susținere și s-au ajutat unele pe altele atât fizic, având cu rândul grijă de copii, dar mai ales psihic, prin discuții, sfaturi. Cum privești comunitățile online construite în jurul mamelor care vorbesc despre bunele și grelele maternității?

În lipsa unei comunități offline, sigur că și o comunitate online poate fi un suport. Trebuie să întelegem totuși modul în care funcționăm și că o comunitate online nu poate susține și satisfice toate nevoile noastre. Există însă și varianta să legăm prietenii în comunitățile online din care facem parte și să le aducem' în viața noastră offline. Cred totuși că nu orice fel de comunitate poate fi trecută în categoria – ajutor. Aici e nevoie să știm să selectăm și să filtrăm informațiile și să rămânem în comunitățile cu adevărat valoroase pentru noi și care ne ajută real să fim mai bine.

Gabriela Hranovschi: Schimbarea nu e niciodată ușor de făcut

Apropo de grup, nu de puține ori, am vazut reacții foarte dure, critice, făcute de mame la adresa unor postari făcute de persoane publice, mame la rândul lor. Cum gestionăm astfel de situații, pe care le întâlnim, de altfel, și offline?

„Reacțiile' sunt de când lumea, nu? Acum cu atât mai mult cu cât există rețelele sociale, iar unele personae găsesc în ele un mod de a își spune propriile greutăți sub formă de judecăți. Ce cred eu că este esențial este să ne aducem aminte că reacțiile celorlalți nu sunt despre noi și că noi putem decide să nu le lăsăm să ne afecteze.

Și, legat de asta, tu ești una dintre persoanele care, prin informațiile pe care le oferă despre subiectul creșterii copiilor, este considerată un suport pentru multe mame. De ce crezi că unele persoane simt o presiune în plus, când vine vorba despre informațiile din acest domeniu?

Da, motivația mea este aceea de a fi alături de mame, ca ele să fie acolo pentru copiii lor. Ajutorul care vine sub formă de informații poate fi uneori simțit ca o greutate, asta pentru că de multe ori acolo se cere o schimbare a unui tipar sau chiar a mai multor tipare din propria copilărie, din relațiile cu părinții, bunicii sau alți adulți semnificativi.

Pentru că schimbarea nu este niciodată ușor de făcut și pentru că implică o muncă și un efort conștient, dar și un proces terapeutic de multe ori, atunci cred că este de înțeles de unde vine acel sentiment de greu, de presiune.

Gabriela Hranovschi: Am crescut alături de părinții cu care am lucrat

Înainte de a fi consultant educațional, ai lucrat ca educator Montessori. Cum s-a produs tranziția între cele două zone?

Aș spune că am crescut alături de părinții cu care am lucrat și am ajuns la această variantă a mea, din punct de vedere profesional, dar și personal. În ultimii ani, am lucrat cu sute de mame și în felul acesta am ajutat atât de mulți copii! La origini, cursul de educator Montessori pentru nivelul 0-3 ani pregătea specialiștii pentru a merge acasă, acolo unde ajutau proaspetele mame cu informații și suport. Fiind la clasă, colaboram cu părinții copiilor din grupa mea, în egală măsură, zic eu, în care lucram și cu copiii. Eram o echipă. Apoi mi-am dat seama că pot ajuta și mai mulți copii, ajutând mai multe mame. Și iată-mă aici, susținând cursuri și programe online și făcând echipă cu mamele în consultații unu la unu.

Oferi ajutor și în cursurile și sesiunile 1 to 1 pe care le ai, dar și prin intermediul unor scurte conversații online „la cafea'. Care a fost, până acum, cel mai comentat/urmărit subiect?

Cred că de departe este cel referitor la adaptarea la grădiniță/creșă, dar și cel despre gestionarea emoțiilor. Și uite cum ajungem tot la comunitate și emoții. Perspectiva unor adaptări blânde în comunitate încă este una nouă' și pot să spun că lucrurile stau asemănător și în afară, nu numai în România. Lucrez cu mame de peste tot din lume și aud încă destul de des că nu se fac adaptări blânde, copiii fiind lăsați la grădiniță plângând.

Gândindu-te la propria copilărie, ce simți că ți-au oferit părinții cel mai de preț?

Cred că mesajul cel mai puternic pe care l-am primit a fost faptul că e omenește să greșim și că și mai omenește este să ne acceptăm greșelile, văzându-le ca parte din creșterea noastră. Chiar și acum mă bucur când povestesc cu părinții mei despre situații din trecut și realizez că te vindeci și pe măsură ce îți cunoști rădăcinile.

Gabriela HranovschiSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

 

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș; foto: Sebastian Pandelache

Citește și: Sandra O’ Connor, despre importanța unei relații apropiate cu adolescenții

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Educatie