Florin și Manuela Hozoc lansează cel mai spectaculos proiect românesc pe sănătate

Florin și Manuela Hozoc lansează cel mai spectaculos proiect românesc pe sănătate

Oamenii de știință n-au reușit încă să găsească o unitate de măsură a fericirii. Dar pentru Manuela și Florin Hozoc, doi profesionişti într-o meserie dăruită binelui și sănătății oamenilor, fericirea se măsoară simplu: cu dragoste. De performanţă, de mai bine, de familie şi de puterea de a-şi urma drumul și pasiunile.

Au intrat în atenția publică pentru donaţia lor de echipamente de plasmafereză care au salvat peste 1200 de pacienți COVID-19, dar puțini știu că ei sunt principalii promotori ai medicamentelor cu imunoglobulină românească. Pentru familia Hozoc, pe care-o putem admira pe coperta ediției, e greu să cuantifici o reţetă a succesului unei vieţi, dar mulțumirea lor este convingerea că fiecare pas făcut cu iubire, este un pas către împlinire. În ciuda a ceea ce s-ar putea crede despre ei sunt de fapt, doi visători, doi romantici ceva mai temperați, pe care i-a tentat mereu încercarea puterilor, ridicarea ştachetei şi în viaţa personală şi în profesie. Faptul că vor să facă, să aducă ceva nou, altceva decât se aşteptau alţii. Şi că le place teribil ceea ce fac. Un dialog cu ei este ca un drum pe care nu știi niciodată ce vei găsi dar îl faci convins că la final vei fi cucerit de ce afli acolo:

Mai întâi cine sunt Manuela și Florin Hozoc?
Manuela: Mă simt încurcată de această întrebare, pentru că ea se referă la două persoane: Manuela și Florin. Iar noi am pierdut de cel puțin zece ani sentimentul că suntem două persoane. Suntem mereu împreună, atât acasă cât și la birou, în toate vacanțele și în toate întâlnirile cu prietenii. Tocmai de aceea ne simțim o singură persoană sau o echipă și probabil asta ne face să fim atât de puternici. Ne-am întâlnit în momente mai puțin fericite pentru fiecare dintre noi și în foarte scurt timp am devenit echipa care suntem astăzi. Am construit împreună o familie foarte frumoasă și afaceri sustenabile, care cresc în mod sănătos. Dar foarte rar am fost dispuși să plătim prețul pe care alți antreprenori și l-au asumat cu vârf și îndesat… și anume nu am renunțat la a trăi din plin fiecare moment de bucurie alături de familie și prieteni. Asta ne-a ținut mereu cu picioarele pe pământ.

Nu sunteți dintre cei care stau în lumina reflectoarelor sau despre care scriu tabloidele și totuși se știe că sunteți cei care vă luptați să impuneți și în România medicamentele cu imunoglobulină. Ce credeți că determină reușita în proiectele voastre?
Florin: Majoritatea antreprenorilor care au idei foarte bune, talent și care muncesc foarte mult nu ajung să aibă succes tocmai pentru că nu realizează cât de aproape au fost de reușită atunci când au renunțat. Există un proverb chinezesc ce se referă la secretul succesului: cazi de șapte ori, te ridici de opt.

În spatele unui antreprenoriat medical de succes cum este cel al vostru, stă o pregătire științifică solidă, ani de cercetare, studii de piață, inovare. Cum a fost drumul vostru până aici?
Manuela: Frumos. Pentru că am fost mereu împreună atunci când am descoperit ce revoluții se întâmplă în medicină sub ochii noștri. Împreună cu echipa pe care am construit-o în jurul nostru, dar și cu prestigioși colaboratori din lumea medicală internațională, am înțeles cât de mult s-a schimbat medicina ultimilor ani. Astfel, am ales să ne alăturăm celor care inovează în medicină și care se adresează nu doar celor bolnavi, cât mai ales omului sănătos, pe care îl ajută să își cunoască și să își gestioneze cât mai bine riscurile de sănătate pentru a preveni boli grave.

Ce vă visați în copilărie? Ați avut un vis cu care ați pornit să cuceriți lumea?
Florin: Eu în copilărie mă visam medic. În ultimii ani de liceu am descoperit filosofia. Iar despărțirea de medicină a fost provocată de lipsa de empatie a unora dintre colegii mei, studenți la medicină. Așa am renunțat la facultatea de medicină și m-am întors la filosofie, tocmai pentru a-mi împlini vocația umanistă. Din fericire, acum sunt antreprenor în domeniul medical, dar având un bagaj extrem de prețios, adunat în anii petrecuți la facultatea de filosofie.
Manuela: Eu de mică am vrut să fiu economistă, ca mama. Mi-au plăcut și îmi plac cifrele. Prietenii mă știu drept „capul limpede' al familiei. Pentru mine cifrele au sens și am învățat de la Florin să văd creștere în orice șir de numere.

Ce ați schimba în viața voastră de până acum, în alegerile făcute, dacă ați putea face așa ceva?
Florin: Sigur nu mi-aș schimba dușmanii. Le sunt recunoscător acestora, fiindcă fără ei nu aș fi rămas la fel de ambițios dar și la fel de atent să nu fac prea multe greșeli.
Manuela: Eu nu aș schimba foarte multe, doar că… m-aș mărita numai și numai cu Florin.

Vă considerați niște norocoși ai vieții, sau simțiți că drumul vostru are un traseu anume, un beneficiu special?
Manuela: Eu toată viață am crezut în noroc, de-aia am muncit. Cu cât am muncit mai mult, cu atât am avut mai mult noroc. Fiind un om al cifrelor, pentru mine drumul trebuie să fie proiectat cât mai exact, astfel încât să pot anticipa și corecta fiecare deviere.
Florin: Eu cred că e plină lumea de antreprenori fără noroc, în brațele cărora mor mii de idei geniale. Tocmai de aceea eu mă bazez pe inspirație; fiindcă de multe ori norocul dă peste tine exact pe strada pe care o luasei ca să îl ocolești. Drumul nu îl aleg eu, ci se deschide în calea mea atâta timp cât îmi urmez instinctul. Însă traseul îl contruiește și ajustează „capul meu limpede', în funcție de cum îi ies calculele.

Ați avut, sunt convins, multe momente dificile. Ce v-a ținut pe linia de plutire, ce v-a împins mai departe?
Manuela: Am învățat că în viață, atunci când nu îți mai bate vântul în pânze, te apuci să vâslești. Așa reușești să duci mai departe ideile bune.
Florin: Pentru că eu merg mai ales pe inspirație, fără să fiu extrem de atent la calcule, am avut și eșecuri. Așa am învățat că toată viața suntem înconjurați de oportunități, care se deghizează abil sub masca unor probleme irezolvabile sau chiar dezastre. De aceea, pe mine nu mă poate opri un eșec sau o problemă irezolvabilă. Singura mea dificultate este aceea de a alege inspirat una dintre oportunitățile ce tocmai se deschid.

Și de fapt- între oportunități, lupte și probleme- cum arată viața și preocupările unei familii de antreprenori medicali de mare succes?
Manuela: Nu cred că putem vorbi deocamdată de un mare succes. Mai avem destul de muncit ca să ajungem la ceea ce am putea numi un „mare succes'. Cât despre viața și preocupările noastre, acestea sunt cât se poate de normale. Gătim împreună, călătorim împreună, petrecem cât mai mult timp împreună cu copiii noștri – mult mai mult decât cele 30 de minute recomandate în reclamele tv. Și poate cea mai importantă preocupare este să învățăm în fiecare zi cum să ne bucurăm de fiecare clipă; cum să învățăm fericirea împreună. Asta încercăm să îi învățăm și pe copiii noștri: în primul rând să se bucure de fiecare clipă. La fel facem și cu prietenii noștri, dar și cu toți cei care lucrează alături de noi.

Dar ce credeți: statutul unui antreprenor medical de succes ține de audiența pe care oare sau de charismă?
Florin: Ține de etică. Asta înseamnă că în domeniul medical nu-i poți păcăli pe toți pentru mult timp. Atunci când faci profit din sănătatea semenilor tăi, trebuie să știi să oferi la schimb ani mulți de viață sănătoasă, care să merite prețul plătit. Niciodată, oricât de bun PR ai avea și oricâtă charismă, nu vei putea evita o prăbușire spectaculoasă, dacă nu oferi calitate, empatie și un preț corect.

Ați vorbit adesea despre o poziționare solidă a României ca producător de imunoglobuline pe piața internațională a medicamentelor. Ați convins?
Florin: Cred că da. Față de unde eram acum zece ani, când am început discuțiile cu autoritățile române despre fabricarea în România a medicamentelor derivate din plasmă umană, astăzi am ajuns foarte aproape de a deschide primele centre de colectare de plasmă, care sunt prima condiție pentru a putea avea o fabrică de imunoglobulină și în România.

Nu pare utopic? România ar putea produce imunoglobuline?
Florin: Dacă Ungaria cu o populație cât jumătate din cea a României construiește deja a doua fabrică și exportă medicamente derivate din plasmă umană, atunci și România poate. Mai mult, dacă Bulgaria și Ucraina au fiecare câte o fabrică, înseamnă că și România poate.

Ce credeți că ar avea cel mai puternic impact, ce i-ar motiva pe decidenții medicali?
Florin: Până acum au tot închis ochii ca să nu vadă aceste exemple pe care le tot arătăm. Așa cum spunea Nicolae Iorga „poți închide ochii, dar nu poți stinge soarele'. Adevărul este atât de orbitor și suferința pacienților lipsiți de tratament este atât de mare, încât birocrații nu mai pot ține ochii închiși.

Tratamentul cu imunoglobulină ne-ar putea face mai sănătoși? Cum? Folosim anticorpi din plasma celor ce au învins o boală severă pentru a-i vindeca pe cei ce se luptă cu aceeași maladie?
Florin: Imunoglobulinele înseamnă seruri cu anticorpi. Fie e vorba de anticorpi specifici împotriva diferitor viruși foarte specifici (rabie, hepatită, tetanos) fie e vorba de combinații de anticorpi diverși, împotriva unor viruși sau bacterii cu largă răspândire. Imunoglobulinele specifice se administrează pentru profilaxia rabiei, tetanosului, hepatitei B. Imunoglobulina normală se administrează celor care suferă de imunodeficiențe, adică pacienți care nu își pot produce singuri anticorpii. Aceștia fie au imunodeficiență din naștere, fie au dobândit-o în urma unor tratamente (imunosupresoare sau citostatice). Dar toți au nevoie de anticopi, pe care îi extragem de la pacienții sănătoși. În ultimii ani, datorită îmbunătățirii metodelor de diagnostic, sunt descoperiți tot mai mulți pacienți care suferă de imunodeficiențe sau boli autoimune, ce necesită tratament cu imunoglobulină. Pentru unii, imunoglobulina este singura opțiune terapeutică (imunodeficienții), iar pentru alții este cea mai bună opțiune și cu cele mai reduse efecte secundare (bolile autoimune). Se estimează că peste 20.000 de români suferă de diverse forme de imunodeficiență, respectiv peste 50.000 de români suferă de boli autoimune. Dincolo de acești pacienți, sunt cei care au nevoie de imunoglobuline specifice. Marile companii au în dezvoltare noi imunoglobuline specifice, care țintesc tot mai multe boli grave. COVID-19 este doar un ultim astfel de exemplu.

Imunoglobulinele se obțin din plasmă umană printr-un proces de separare. Este o procedură dificilă? Sau ce este atât de dificil încât ne oprește să producem substanțele care ne pot vindeca?
Florin: Nu este o procedură dificilă și există echipamente extrem de moderne de plasmafereză, care extrag sângele de la donator, separă și rețin plasma, iar restul componentelor sanguine sunt reintroduse în corpul donatorului. Omenirea folosește astfel de echipamente de peste 40 de ani. România folosește echipamente de colectare de plasmă doar de 10 luni, de când le-am pus noi la dispoziție gratuit. Singurii care ne opresc să colectăm plasmă pentru producția de medicamente sunt birocrații care gestionează sistemul românesc de transfuzie de peste 20 de ani.

Vorbind de donația echipamentelor de plasmafereză, folosite pentru recoltarea de plasmă convalescentă de la foștii pacienți COVID-19 ce a salvat numeroase vieți: care este nivelul de recoltare de plasmă după începerea vaccinării antiCOVID?
Florin: Până la 15 ianuarie 2021 peste 10.000 de români au donat plasmă convalescentă, astfel, au fost colectate peste 15.000 de doze de plasmă hiperimună COVID-19 care au ajutat la salvarea a peste 1.200 de români infectați cu SARS-COV2. Peste 70% din cele 15.000 de doze de plasmă convalescentă au fost recoltate cu ajutorul celor 24 de echipamente de plasmafereză oferite gratuit și care funcționează în 19 din cele 41 de centre de transfuzie. După începerea vaccinării anticovid nivelul de recoltare de plasmă a rămas același.

Printre opțiunile de tratament pentru pacienţii COVID-19 a intrat și oferta voastră de suplimentare a echipamentelor de plasmafereză și de obținere a hiperimunoglobulinei anti-SARS-COV2 ?
Florin: Încă din data de 3 aprilie 2020 am oferit statului român 50 de echipamente de plasmafereză, astfel încât toate cele 41 de centre de transfuzie să aibă măcar câte un echipament. Ministerul Sănătății a acceptat doar 3 și a refuzat celelalte 47. Ulterior, autoritățile locale din mai multe județe au solicitat echipamentele refuzate de Ministerul Sănătății, astfel că am reușit să instalăm 24 din cele 50 de echipamente oferite gratuit. De asemenea, în luna iunie 2020 am oferit Ministerului Sănătății soluția de a sponsoriza, tot noi, prelucrarea plasmei convalescente într-o fabrică licențiată pentru producția hiperimunoglobulinei anti SARS-COV2. În acest fel se puteau valorifica dozele de plasmă convalescentă cu o concentrație scăzută de anticorpi anti SARS-COV2, dar care prin prelucrare puteau asigura 1.000 de flacoane de hiperimunoglobulină anti SARS-COV2 pentru pacienții români. La acel moment (iunie 2020) România ar fi devenit astfel a două țară, după Israel, care ar fi avut acces la tratamentul cu hiperimunoglobulina anti SARS-COV2. Ministerul Sănătății a refuzat, iar România probabil va rămâne printre puținele țări din UE, unde pacienții COVID-19 nu vor avea acces la acest tratament.

Cum ar trebui să arate în România modul, sistemul de colectare de plasmă și fabricării de imunoglobulină?
Manuela: E atât de simplu. Eu care sunt un om al cifrelor știu să recunosc modelele europene de bune practici, pe care România ar trebui să le urmeze. Austria, Cehia, Germania și Ungaria sunt cele 4 țări din UE care asigură peste 55% din necesarul de plasmă al pacienților europeni. Mai mult, Germania singură asigură aproape 40%. Asta înseamnă că dacă vrem să urmăm modele de succes, trebuie să fim ca ei. În cele 4 țări se colectează plasmă atât în centrele de transfuzie ale statului cât și în centre de plasmafereză private sau deținute de organizații non-profit. Donatorii nu sunt remunerați, dar le sunt compensate costurile de transport, de hrană și timpul pierdut.

Ar putea fi destinul vostru: să aduceți bine atâtor oameni care suferă. Și pentru că veni vorba: credeți în destin?
Manuela: Da, cred în destin. Simt că în viață totul ni se întâmplă cu un scop. Diverse evenimente sau decizii nu le înțelegi atunci când ești în mijlocul lor, dar totul capătă sens puțin mai târziu. Acest sens desenează un destin.
Florin: Eu sunt o combinație ciudată între filosof și om de știință. În ultimii ani fizicienii fac multă filosofie și ne vorbesc din ce în ce mai apăsat despre supradeterminism, care înseamnă că tot ce ni se întâmplă este predestinat. Tocmai de aceea, știu că tot ce mi se întâmplă bun, nu mi se datorează, ci ține de destin. Răul nu există, ci este doar ușa care ascunde un nou bine. Deschizi ușa și răul dispare.

Dar în dragostea la prima vedere? Romantici sau pragmatici?
Manuela: La noi a fost dragoste la prima vedere, deci credem în ea. Suntem doi romantici incurabili. Încă simțim fluturi în stomac când suntem unul în prejama celuilalt…

Și unde stă secretul armoniei necesare în viața voastră? Există tentații pe care le refuzați?
Manuela: Secretul este atât de bine ascuns, că nici măcar noi nu l-am aflat. Dar e clar că el există. Pentru că noi chiar trăim într-o armonie fără să îi știm rețeta. Și culmea, fără să existe tentații pe care să ni le refuzăm.

Cum e viața de familie pentru doi „luptători' pe frontul sănătății? Munciți mult, dar aduceți munca și acasă? Vă rămâne timp pentru alte plăceri și pasiuni?
Florin: Dacă vorbeam anul trecut pe vremea asta aș fi răspuns că eu nu știu ce e munca. Pentru că îmi rezervasem mai degrabă rolul de leader care îi inspiră pe ceilalți membri ai echipei. Dar pandemia m-a adus în situația să muncesc 14 ore pe zi, ca să ofer medicilor din prima linie cât mai multe doze de plasmă pentru a avea cu ce să salveze cât mai mulți pacienți. Culmea este că tot pandemia mi-a oferit și mai mult timp pentru plăceri și pasiuni trăite alături de familie.

Ce urmează în cariera voastră, lucrați la vreun proiect spectaculos?
Florin: De mai bine de jumătate de an pregătim lansarea celui mai spectaculos proiect românesc pe sănătate. Este vorba de o platfomă medicală care va oferi românilor pachete personalizate de prevenție primară și secundară, respectiv acces cu prioritate la cei mai buni medici care le vor evalua riscurile de sănătate și le vor prescrie măsurile preventive: fie că e vorba despre corecții ale stilului de viață, fie medicație profilactică. În acest fel clienții noștri vor fi mai sănătoși; fie că vorbim despre persoane care încă nu au nici o boală dar au diverse riscuri, fie că au afecțiuni a căror progresie poate fi oprită sau încetinită, prevenind astfel complicații sau boli asociate. Aplicația HelloGreen oferă abonaților noștri toate instrumentele moderne de telemedicină, dar și acces la inovațiile digitale de ultimă generație, inclusiv cele de diagnostic cu ajutorul inteligenței artificiale. Nu în ultimul rând, HelloGreen va recompensa abonații care dovedesc responsabilitate crescută față de propria sănătate. Astfel, cu cât se vor conforma mai mult planurilor personalizate prescrise de medici, pentru a diminua riscurile de sănătate identificate pentru fiecare în parte, cu atât vor plăti mai puțin și vor beneficia de mai multe servicii și produse de sănătate. Asta este revoluția în medicină pe care o pregătește de câțiva ani omenirea: medicina omului sănătos va înlocui medicina omului bolnav. Am ajuns deja la un nivel tehnologic ce ne permite să diagnosticăm riscul de îmbolnăvire și astfel să oprim procesele degenerative pentru a preveni boli grave. Platforma noastră asta oferă: soluția unei vieți sănătoase, care se bazează pe cunoașterea și reducerea riscurilor de îmbolnăvire, astfel încât majoritatea bolilor să poată fi prevenite.

Cum vă vedeți peste un deceniu?
Florin: Peste zece ani HelloGreen va fi o platformă digitală complexă, care va avea acoperire globală, iar noi vom fi de mult niște tineri pensionari, activi doar în două zone: proiecte umanitare pentru susținerea persoanelor cu abilități speciale și mecenat antreprenorial. Iar pe plan personal sper că ne vom putea bucura de succesul copiilor noștri.

Foto: Zia Vey

Citeste și:

DOINA RUȘTI: „Am studii clasice și un bagaj de viață adunat pe la periferiile orașelor'

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
CSID
Descopera.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Interviurile Avantaje