Flavia Mihășan, emoții cât casa la botezul mezinului: „Slujba a fost foarte emoționantă, dar…”

Flavia Mihășan a devenit cunoscută de când era „vecina' matinalilor Răzvan Simion și Dani Oțil. Frumoasa fostă asistentă TV este mămică de doi băieți, mezinul având patru luni.

Recent, Flavia Mihășan și-a creștinat cel de-al doilea băiețel, iar cei care au fost invitați au putut observa că ceremonia Sfintei Taine a Botezului a fost un pic atipică. Fosta asistentă TV a explicat și motivul.

Evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns, iar cei prezenți au fost doar prieteni apropiați și familia. Micuțul Tudor a fost foarte liniștit spre bucuria celor prezenți. Flavia Mihășan a postat câteva fotografii pe contul său de Instagram alături de un mesaj emoționant.

„Iubitul nostru bun, când ai venit pe lume ai adus în viețile noastre multă iubire, veselie și deși primele luni în formulă de patru n-au fost cele mai ușoare, tu ne-ai învățat să avem răbdare. Ești tot numai un zâmbet, o lumină de copil, iar momentul în care ai primit taina botezului a fost atât de emoționant!

E o binecuvântare să fim părinții tăi, să te vedem crescând lângă frățiorul tău și abia aștept momentul în care să vă văd jucându-vă și fiind cei mai buni prieteni. Te iubim enorm bubulinule și să fii mereu ocrotit și înconjurat de oameni buni și sinceri', a scris fosta asistentă a matinalilor de la Antena 1 pe Instagram.

Urmăritorii vedetei au fost surprinși să vadă că băiețelul nu a fost băgat în cristelniță potrivit orânduielilor religiei ortodoxe. Flavia Mihășan a explicat că ea este catolică și acest obicei este diferit.

„Eu sunt catolică și l-am botezat la Catedrala Sfântul Iosif, așa cum l-am botezat și pe Carol. Slujba a fost foarte emoționantă, dar la catolici nu se bagă copilul în cristelniță, pur și simplu i se dă cu niște apă pe căpuț. Deci nu a fost nevoie să fie dezbrăcat și să fie băgat în cristelniță', a dezvăluit Flavia Mihășan la Antena Stars.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete