„Fenomenul Constanta“ la NASA

„Fenomenul Constanta“ la NASA

In Romania putini stiu despre ei, se lupta cu lipsa de fonduri, cu birocratia si, de multe ori, cu dezinteresul fata de cercetare. Peste ocean, insa, deja au devenit un subiect de presa si li s-a ales chiar si un supranume: „Fenomenul Constanta“. „Americanisme si denumirile astea!“, ai putea spune. Realitatea este insa contorizata in performante greu de crezut: proiectele lor au primit, an de an, marele premiu la concursul de proiecte organizat de Agentia Spatiala Americana.

La aceste competitii, din aproximativ 300 de proiecte elaborate de colegii celebre de pe toate cele cinci continente ale lumii, NASA selecteaza doar unul si il premiaza pentru rigoarea stiintifica, acuratete, inovatie, solutii tehnice si gradul de aplicabilitate.

Si de cativa ani incoace au fost alese numai proiectele echipei din Romania, iar toti tinerii creatori de proiecte au devenit ulterior bursieri ai celor mai cunoscute universitati: de la American University Bremen, la „varful de lance“ Caltech, din Pasadena, si de la Harvard, la Princeton, „regina universitatilor de pe Terra“, cum spune, mandru, mentorul acestor copii. Astfel, afli ca aceste performante uluitoare au si un al doilea nume: Ion Bararu, creatorul si sufletul unei idei unice in invatamantul romanesc – „Centrul de Cercetari al Elevilor“ de la Colegiul National „Mircea cel Batran“, din Constanta.

Elevi de liceu laureati la nasa.
Daca il cunosti pe profesorul Bararu, iti spui ca este departe de ideea unui vizionar intr-ale stiintei si spatiului. Nu este nici un fel de Einstein zapacit si nici un soi de Jules Verne ratacit in secolul 21. Inalt, grizonat si cu privire de profesor exigent, arata dur, sever si parca putin suparat pe viata asta parsiva.

Poarta o mustata groasa, sobra, asa cum se cuvine unui om serios, fizician titular de catedra, cu grade didactice maxime si 30 de ani de munca „la catedra“, cu lucrari siintifice si diplome peste diplome, director de Centru de Excelenta si lista titulaturilor poate continua.

Dupa primele vorbe, descoperi de fapt ca profesorul este un visator cu picioarele pe pamant si cu sufletul ca o paine calda.

Despre el povesteste cu zgarcenie si retinere, ca si cum ar fi vorba despre un om strain. Insa cand incepe sa vorbeasca despre „copiii lui“, laureatii premiilor NASA, niste elevi de liceu obisnuiti, dintr-o tara pe care multi n-ar da doi bani, despre poezia din formulele fizicii si curbura spatiului, despre transformari de faza si geometrii magnetice, statii orbitale spatiale, locuite de 200.000 de oa­­meni sau despre Medusa, uluitorul proiect al insulei artificiale din Marea Neagra, totul in el se lumineaza.

De trei ori premiul cel mare.
Performantele copiilor insa, spune profesorul Bararu, au consumat destul. Au insemnat mult timp, multi bani pe care „Centrul de Cercetari al Elevilor“ ii pri­meste de la te miri cine, truda de cate 14 ore pe zi, sperante, intrebari, apoi caderi, teste, idei, visuri, incercari… Centrul a aparut in 2006, in cadrul Fundatiei „Alumni“.

„Am vorbit cu cativa elevi mai apropiati, directorul a fost de acord si am demarat inscrierile. Spre surprinderea noastra, s-au inscris cam 100 de candidati, numar care se pastreaza si acum. Concursurile la care am participat sunt organizate de NASA pentru proiecte internationale, iar noi ne-am inscris la cele de la Ames Research Center, din Moffet Field, California, si Johnson Space Center, de la Houston, Texas, unde am obtinut de trei ori la rand marele premiu, pe langa o multime de alte diplome“, spune profesorul Bararu.
 

14 ore de lucru pe zi.
Daca ii atragi atentia ca vorbeste aproape tot timpul la plural, ca si cum ar povesti despre o familie, zambeste discret: „Cam asa si este. Copiii acestia sunt ca propria mea familie, imi sunt prieteni, imi sunt egali din multe puncte de vedere.

Trebuie sa stiti ca proiectele pentru NASA sunt exercitii dificile, de design spatial, pentru care se impune lucrul in echipa, sedinte de brainstorming, cunostinte profunde, abilitati grafice… Si asta am descoperit cu totii, si eu, si copiii, in­­diferent ca ei se numesc Cristi, Florina, Adela, Daiana, Sevda, Alexandru sau mai stiu eu cum. Treptat, am devenit o forta de luat in considerare de catre cei de la NASA, iar anul trecut organizatorii de la ISSDC-Houston m-au numit organizator al semifinalelor concursului pentru Eu­­ropa de Est“.

Recunoaste ca dintre primele zeci de proiecte ale Centrului nu au fost realizate toate, dar crede ca este normal sa fie asa: „Un singur om nu poate sa coordoneze asta, chiar daca lucreaza 14 ore pe zi. Si nu pe saptamana, cum spuneau unii prin noiembrie, anul trecut, despre profesori“.

Acum lucreaza cu sapte grupe la proiecte pentru NASA si au demarat un proiect exceptional, „Medusa Crabs“, o insula artificiala in Marea Neagra, pe care au prezentat-o deja Consiliului Local, dar spune ca si unii parlamen­tari ar fi luat cunostinta de ideea lor… „Cumva normal, nu?“, rade un pic cu amaraciune.

Un visator cu vocatie de dascal.
„Atuul elevilor nostri“, spune domnul Bararu, „este faptul ca folosesc metoda «brainstorming» in mod real, realist. Nu stiu sa mai existe un astfel de mediu educational in Romania. Insa, departe de noi ideea ca centrul nostru sa alimenteze stra­i­na­ta­tea cu valori stiintifice valoroase si ieftine, ci sa dezvolte la membrii sai obisnuinta de a gandi si altfel decat sunt legile stiintelor“.

Suna cam nonconformist pentru un profesor de stiinta exacta si, daca remarci asta, Ion Bararu admite: „Da, un anumit gen de nonconformist. De fapt, sa spunem ca sunt un om total neadaptat la mediul actual, ci la unul de peste 50 de ani. Sunt un visator si asta le spun si elevilor mei, cat de frumos este sa visezi. Din punct de vedere al conceptului profesoral – da, cred ca sunt un fel de pustnic in sistemul educational actual…

De invatat, am invatat bine, fara pasiune, dar temeinic. Stiu si acum amanunte de la diferite materii care starnesc rasul. Am facut sport, scrima si acolo am invatat sa ma descurc singur cu o provocare in fata. Sunt din generatia Beatles, in studentie am fost retinut de militie pentru ca purtam plete, am „inganat“, la Student Club, cu Moni Bordeianu, «Sir de cocori», Gil Dobrica imi oferea uneori o cafea mica la un birt… Noaptea, mai spre dimineata, ne intalneam pe strada, la «un iaurt», cu actori celebri: Toma Caragiu, Dem Ra­dulescu si multi altii ca ei“.

„Este o senzatie coplesitoare“, spune profesorul, „cand te vezi cu un proiect gata terminat, cand vezi ca toate detaliile unor masinarii complexe urmeaza cuminti fiecare gest al tau. E ca o magie, ca si cum ai avea o putere fermecata, pe care nu ti-a oferit-o nimeni si ai castigat-o singur, dupa o munca colosala“. Pentru a obtine locul pe care il ocupa, pentru ca ideea lui sa devina astazi „Fenomenul Constanta“, profesorul Bararu a cheltuit mult timp si energie, iar acestea nu au fost lucruri usoare. Tot asa cum spe­rantele, cautarile, raspunsurile, zambetele multora din jur, nervii, pier­­derile ori vocatia de dascal si dragostea de stiinta nu au fost usoare. Drumul pana la premiile NASA este greu si se duce la capat cu multe sacrificii. Dar merita.

 

 

Adrian Ciltan; foto: centrul de cercetari al elevilor constanta
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii