Femeia care s-a „întors din morți” dezvăluie cum este “viața de dincolo” – și vrea să se întoarcă

Știm că din viața de dincolo nu s-a întors nimeni… Iată poveștile a două femei care jură că au depășit pragul dintre viață și moarte:

Jessie Sawyer și Betty Eadie sunt două femei care „au murit' după ce au fost supuse unor intervenții chirurgicale complicate și au împărtășit cum este viața de dincolo – retrăind propriile morți în drect, în cadrul programul TV America’s Inside Edition.

Două femei care au murit pentru scurt timp, au împărtășit cum este viața de dincolo, iar una dintre ele a declarat că a fost atât de frumos încât ar vrea să se întoarcă oricând. Jessie Sawyer și Betty Eadie au avut parte de o experiență unică după ce au suferit o intervenție chirurgicală și au povestit apoi despre viața de dincolo și rai.

Una dintre ele a povestit cum s-a întâlnit cu cea mai bună prietenă a ei care murise cu doi ani în urmă, în timp ce cealaltă a spus că i-a întâlnit pe Isus Hristos, Dumnezeu, îngeri și „trei bărbați cu adevărat străvechi', citând publicația Daily Star. Cele două femei și-au spus poveștile la programul de televiziune America’s Inside Edition, iar una dintre ele a spus că este atât de frumos “dincolo” încât ar muri fericită chiar și mâine.

S-ar întoarce oricând în viața de dincolo

Betty, care acum are 78 de ani, a avut experiența vieții de apoi după o operație de histerectomie.

Ea a spus: „Eram în camera de recuperare și dintr-o dată am simțit că fiecare picătură de sânge s-a scurs din corpul meu și apoi am avut o senzație a spiritului meu ieșind din corp cu o viteză extraordinară. M-am uitat în jos și mi-am văzut corpul întins pe pat. Știam că am murit și m-am gândit: Doamne, sunt moartă'.

Betty a povestit că a văzut apoi trei „bărbați cu adevărat străvechi' care i-au spus că a murit. Ea și-a dorit foarte mult să-și vadă familia, așa că a „zburat' pe fereastră și s-a dus spre propria casă.

„Soțul meu stătea în fotoliu și eu m-am așezat lângă el; eram îngrijorată pentru că nu știa că am murit, și nici copiii mei nu știau. Dar apoi mi s-a dat o privire asupra viitorului lor și am văzut că toți vor duce o viață frumoasă'.

Betty a spus că s-a întors în patul ei de spital și a intrat într-un tunel și apoi într-un spațiu negru unde s-a simțit „extrem de relaxată și confortabilă'.

La capătul tunelului a fost întâmpinată de o siluetă. „Era Isus Hristos', a mărturisit ea. „M-a îmbrățișat și mi-a spus, încă nu este timpul tău. Atunci au apărut trei femei – îngeri – și Isus le-a spus, să-mi arate tot ce trebuie să știu și am fost dusă în cea mai frumoasă grădină pe care am văzut-o vreodată, ca nimic din ce am văzut vreodată pe Pământ. Apoi, îngerii m-au dus în jurul fiecărei planete iar Isus mi-a spus că trebuie să mă întorc pe Pământ, dar eu nu am mai vrut. Atunci a apărut cel mai frumos om pe care l-am văzut vreodată: era Dumnezeu care mi-a spus că trebuie să mă întorc și brusc mi-am văzut trupul și m-am întors în el'.

Betty a povestit medicului ei despre această experiență iar el a confirmat că din punct de vedere medical ea „murise' pentru o scurtă perioadă de timp. Experiența ei a fost atât de profundă încât ar vrea să se întoarcă oricând la cealaltă viață pe care a trăit-o pentru scurt timp.

M-a durut întoarcerea în corp

Mama a doi copii, Jessie, a povestit cum a „murit' la doar 31 de ani, după ce a fost transportată de urgență la spital cu sângerare internă după o procedură ginecologică. Acum, la câțiva ani după această experiență, Jessie a spus că nu se mai teme de moarte. „Nu îmi este frică să mor, aș putea muri chiar acum și aș fi perfect de acord. Dacă mi-ai fi spus acum 10 ani că aș avea o experiență în lumea cealaltă, nu te-aș fi crezut, eu nici măcar nu cred în Dumnezeu'.

Descriind cum a fost „moartea' ei, Jessie a spus: „În depărtare am putut vedea o siluetă și am recunoscut-o pe una dintre cele mai bune prietene de-ale mele care murise cu doi ani în urmă. Am văzut și o lumină strălucitoare și atunci mi-am dat seama că aceasta este moartea, aceasta este moartea mea'.

Jessie a spus că a văzut apoi cum moartea ei i-a afectat pe soțul și cei doi copii. „Mi s-a arătat cum moartea mea ar avea un impact asupra familiei – că cei doi copii ai mei, deși sunt îndurerați, vor crește și vor avea o viață bună', a spus ea. Experiența ei aproape de moarte nu a durat foarte mult și Jessie a spus că apoi s-a văzut intrând înapoi în corpul ei, „ceea ce a durut-o'.

După aceea, ea le-a spus medicilor ce s-a întâmplat și ei i-au spus că probabil a murit pentru scurt timp. „Au spus că am mers pe linia dintre viață și moarte pentru o vreme', a spus ea.

Sursa: Daily Mirror

Citeste și:

Copil ucis de femeia care încerca să-l adopte: „Am vrut doar să nu mai plângă'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Povesti adevarate