Familia cu mai multi copii

Familia cu mai multi copii

familiePe de o parte, in familie, pe langa legaturile parentale, filiale vor aparea si cele fraternale, iar pe de alta parte dinamica acestor legaturi va aduce cu sine schimbari si reorganizari in grupul familial.

Desi de obicei nasterea unui copil este pregatita de parinti pentru ceilalti copii inainte prin anuntarea vestii, prin introducerea bebelusului din burtica in viata familiei, in dialogurile ei, in viitoarele experiente, prin creearea unui spatiu amenajat special, totusi copiii care exista deja vor trece printr-un proces complex in a accepta inca un copil si a a-si creea propria legatura cu el.

Sigur ca atunci cand sunt intrebati daca isi mai doresc frati sau surori, copiii raspund incantati ca isi doresc, insa cand lucrul acesta devine realitate, multi dintre ei devin extrem de confuzi intre a se bucura de aparitia unui nou tovaras de joaca si a-si dori sa nu fi aparut niciodata.

Un copil, destul de bulversat de vestea ca va avea un fratior si ca va trebui sa isi imparta jucariile cu el, imi spunea manifestandu-si nemultumirea: “Daca tot e sa am un fratior, macar sa se nasca dupa ce vine Mos Craciun”.

Ce se intampla de fapt atunci cand sunt mai multi copii?
In primul rand, copilul cel mai mare care pana atunci era un copil unic, privilegiat, avea acces la parintii sai in orice moment, dragostea lor era numai a lui, toate jucariile erau doar ale sale, este pus in situatia de a imparti toate acestea. Ba mai mult, de a-si vedea fratiorii mai mici ca fiind mai mult in grija parintilor, mai mult in centrul atentiei, ca primind tot ce isi doresc.

Toate aceste momente, firesti de altfel atunci cand in familie apare un bebelus sau cand un copil este mai micut, vor genera gelozie, pana la a considera ca el nu mai este iubit, ca nimanui nu ii mai pasa de el, ca a fost abandonat in favoarea fratelui.

As vrea sa subliniez ca acestea sunt trairi interioare copilului si ele nu isi gasesc intotdeauna corespondentul in realitate, insa uneori ele sunt atat de intense incat produc o mare suferinta.

Copilul isi creeaza propriul scenariu in care el nu este iubit, se simte parasit si nu isi mai gaseste locul in propria lui familie. Este o perioada de trecere, de la statutul de copil unic la statutul de frate. Acest lucru inseamna o schimbare importanta, inseamna a imparti cu celalalt si a-l accepta pe celalalt in spatiul tau, in universul tau, in mintea ta si mai ales de a-l primi, de a constitui o legatura cu el.

Dificultatile care apar se datoreaza situatiilor diferite in care parintii sunt implicati si de care trebuie sa se ocupe in acelasi timp. A avea grija de cel mic, a cumpara haine pentru cel mare, a pregati de mancare, a face ordine, a face baita, a ajuta la teme, a merge afara la plimbare, a raspunde tipetelor sau plansului, a avea grija de toti si de toate. Iata cum timpul devine insuficient fizic pentru a asculta, a privi, a intelege si a cuprinde si ceea ce se intampla in fiecare dintre copii.
 

Fiecare parinte face cat poate si tot ceea ce poate pentru a-i fi mai bine copilului. Insa, adesea, prinsi in acest suvoi de zi cu zi, nu mai ramane timp pentru a se gandi, pentru a reflecta, pentru a vorbi. Si atunci, gandurile si trairile copiilor, lumea lor intima si diferita de cea din jurul lor ramane un mister. Uneori acest mister isi cauta un raspuns, alteori produce neputinta, disperare sau iritare.

Ce se intampla cu copilul meu? I-am dat tot ce avea nevoie, nu i-a lipsit nimic.

Adevarat. Insa poate i-a lipsit o clipa in care sa intrebe si sa isi gaseasca un raspuns, in care sa arate cum vede el lucrurile si de ce este trist, in care sa ne spuna de ce se inchide in camera lui sau de ce se bate cu fratele sau. De obicei pedeapsa este cea care aplaneaza conflictele.

Insa ramane intrebarea, de ce apar ele? Oare ele nu sunt un simptom pentru a lasa loc suferintei sa se transforme intr-o situatie imposibil de ignorat si greu de trecut peste ea? Si atunci care este calea ma veti intreba? Cum sa fim la fel pentru toti copiii?

Raspunsul nu este chiar asa de simplu pe cat pare. Caci parintii sunt aceiasi pentru toti copiii lor. Si totusi nu este asa.

Imaginea parintilor reali difera de cea a parintilor din interiorul unui copil. Un copil poate fi extrem de iubit de parinti, si totusi el se poate simti neapreciat, persecutat sau umilit.
De unde aceasta diferenta? Din modul in care copiii percep anumite cuvinte, anumite gesturi, in care isi imagineaza ce gandesc parintii despre ei, daca sunt suparati sau daca ii mai iubesc.

O singura fraza: “pleaca de aici, nu mai vorbesc niciodata cu tine. Uite la fratele tau cat de cuminte este” sau “ de ce nu poti sa fii si tu asa ca surioara ta, niciodata nu ne face probleme, dar tu esti insuportabil” lasa dupa ea un sir interminabil de ganduri, acuze, tristete, furie, suferinta. Ele pot fi ulterior directionate atat impotriva parintilor, cat si a fratilor. Copilul poate deveni agresiv, tacut, izolat, trist, poate refuza sa mai participe la anumite activitati, poate avea rezultate scazute la scoala, poate deveni agitat sau bolnavicios.

Si atunci ce pot face parintii? Pot incerca sa asculte pe fiecare copil in parte, sa il priveasca asa cum este el si prin ceea ce aduce el. Sa inteleaga actele fiecaruia ca pe un limbaj care doreste sa le transmita ceva si nu ca pe o obraznicie sau rasfat. Sa comunice, sa lase intotdeauna deschisa calea catre ei si sa o caute pe cea catre copiii lor.

Tot ceea ce se intampla intr-o familie este trairea intregii familii si fiecare dintre cei implicati pot da glas sau pot suferi in tacere. Nu este deloc usor sa fii parintele unui copil. Cu atat mai mult al mai multor copii. Dar nu este cu nimic mai putin greu sa fii copil sau frate.

 

de Psiholog Cristina Calarasanu
CPAP- Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
Str. Nicolae Filipescu, nr. 61, sector 2; tel: 021 317 40 43
Foto: arhiva Edipresse.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii in familie