Internet-cafe-ul poate fi periculos pentru copii
Internet-cafe-ul poate fi periculos pentru copii
Tot mai multi copii isi petrec timpul in Internet- cafe-uri, chiulind de la scoala. Afla unde inceteaza raspunderea parintilor pentru faptele copiilor lor si de unde incepe raspunderea altor persoane.
CE SE INTAMPLA?
Mirajul Internet-cafe-urilor atrage din ce in ce mai multi copii de varsta scolara care, pentru a petrece cat mai multe ore in fata calculatorului, chiulesc sistematic de la cursuri, isi cheltuiesc banii de mancare sau chiar fura lucruri din casa, pe care le vand pe sume derizorii pentru a face rost de bani.
De cele mai multe ori, parintii afla despre escapadele odraslelor dupa ce se sesizeaza profesorii, in urma absentelor repetate ale copiilor.
Intrebati de ce le permit copiilor accesul in salile de Internet-cafe, patronii raspund ca nu exista vreo lege care sa interzica ori sa limiteze accesul copiilor in aceste locuri si ca pe ei ii intereseaza in primul rand sa obtina profit. Parintii si educatorii se simt neputinciosi in fata acestei situatii si ne-au solicitat un sfat juridic, care sa-i ajute sa inteleaga cadrul legislativ in care isi desfasoara activitatea Internet-cafe-urile.
Astfel, am incercat sa aflam pana unde se intinde raspunderea patronilor acestor localuri fata de expunerea copiilor la consumul de alcool, de droguri si, nu in ultimul rand, de pornografie.
RASPUNDEREA PE CARE O AU PATRONII SI ANGAJATII INTERNET-CAFE-URILOR
Conform prevederilor Legii nr. 349/2002 (prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun), unitatile care comercializeaza sau detin automate pentru vanzarea produselor din tutun au niste obligatii:
- Sa afiseze la loc vizibil interzicerea vanzarii produselor din tutun tinerilor sub 18 ani.
- Sa afiseze cuantumul amenzii aplicate pentru incalcarea prevederilor de la pct. a. Nerespectarea acestor obligatii se sanctioneaza cu amenda contraventionala.
La randul lor, elevii contravenienti sunt obligati sa efectueze 20 de ore de munca in folosul comunitatii, in conditiile legii.
De asemenea, potrivit Legii nr. 196/2003 (prevenirea si combaterea pornografiei), se interzice inchirierea sau vanzarea de filme pornografice catre minori.
In mod similar, este interzis accesul minorilor la site-uri pornografice in Internet-cafe-uri.
Legea nr. 61/1991 (care a fost republicata in anul 2000) interzice si sanctioneaza urmatoarele infractiuni:
- servirea cu bauturi alcoolice, in localurile publice, a consumatorilor aflati in vadita stare de ebrietate si a minorilor n consumul de bauturi alcoolice, in localurile publice, de catre persoane aflate in vadita stare de ebrietate si de catre minori. Contraventiile se sanctioneaza cu amenda de la 400.000 lei la 20.000.000 lei.
INDATORIRILE ELEVILOR
Printre indatoririle lor (Ordinul nr. 4747/2001, privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar) se numara si acela de a frecventa cursurile (art. 100). Prin acelasi act normativ (art. 102 lit. f), se interzice si detinerea, respectiv consumul in perimetrul scolii si in afara acestuia, de droguri, bauturi alcoolice si tigari, participarea la jocuri de noroc.
Colaborarea dintre scoala si parinti se consolideaza la inceputul anului scolar prin insusirea si semnarea de catre elevi si parinti a Regulamentului scolar (obligatiile si drepturile elevilor si, in subsidiar, raspunderea parintilor). Absentarea de la cursuri se sanctioneaza in mod specific si se aduce la cunostinta parintilor.
RASPUNDEREA PARINTILOR
Codul Civil (art. 1.000, alin. 2) reglementeaza raspunderea parintilor pentru „faptele copiilor care locuiesc cu dansii”.
In art. 1.000, alin. 4, se stipuleaza raspunderea profesorilor fata de faptele elevilor in timpul in care se gasesc sub supravegherea lor. In ambele situatii, acestia nu isi angajeaza raspunderea daca dovedesc ca nu ar fi putut impiedica prejudiciul. De exemplu, in situatia in care scoala nu a semnalat si sanctionat absenta repetata a elevilor, va fi responsabila, impreuna cu alte persoane implicate, pentru faptele elevilor. in caz contrar, parintii sunt datori sa vegheze la educatia copiilor.
IMPORTANT:
In cazul in care se constata influente negative exercitate asupra minorilor, trebuie sesizate urmatoarele:
- Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor – tel. 312.12.75, 313.50.26
- Asociatia pentru Protectia Consumatorilor, tel. 315.71.49
- Oficiul pentru Protectia Consumatorului, tel. 250.55.50, 250.54.47
- Politia – tel. 955.