Există viață după cancer!

Supravietuitoare cancer

 

Supravietuitoare cancer

Supraviețuitoarele acestei lupte cu cancerul îți dovedesc că exită viaţă după cancer.

Cancerul poate fi învins!

În luna octombrie, luna dedicată luptei împotriva cancerului, împreună cu Cosmina Grigore, laureata trofeului Femeia anului 2015, pentru Inițiativa în sprijinul semenilor și fondatoarea Asociației Imunis, am lansat o serie de testimoniale ale supraviețuitoarelor de cancer.

UPDATE

Luna aceasta, începând cu 17 octombrie începe a doua sesiune a Şcolii pentru pacienţi: 8 module dedicate traseului de vindecare pe care fiecare pacient şi-l croieşte.

Daca eşti într-o astfel de situaţie sau cunoşti pe cineva care trece printr-o astfel de încercare, îndrumă-l către Şcoala pentru pacienţi. În comunitatea Imunis, nu va fi singur! Cursurile sunt gratuite, trebuie doar să vrei să vii. Trimite un e-mail la asociatiaimunis@gmail.com

Detalii despre Şcoală: https://cosminagrigore.wordpress.com/2016/10/03/vino-si-tu-la-scoala-pentru-pacienti-8-module-pentru-traseul-tau-de-vindecare/

Șansa mea, cancerul

Mai multe supraviețuitoare care au fost incluse în programul Școlii pentru pacienți – prevenție și vindecare ne vor povesti despre experiența lor.
Citește-le povestea, lasă-te inspirată, vezi ce au facut bine, unde au greșit și antrenează-te și tu să devii un supraviețuitor!
În continuare dăm startul poveștilor emoționante ale celor care s-au luptat cu cancerul și au ieșit învingătoare. Dacă tu însăți ești o persoană care se luptă cu cancerul sau știi pe cineva în această situație, veți găsi resurse interioare de a înfrunta această temută boală.

Mary din București are 38 de ani, este prima care ne-a împărtășit povestea ei și îi mulțumim că a ales să le spună cititorilor noștri prin ce a trecut și cum a reușit să învingă această temută boală, care seceră anual foarte multe vieți.

Ascultă semnalele sufletului, ale minții și corpului

La sfârșitul anului 2014, încercând să vizualizez anul 2015, mi-am dat seama că era o pâclă foarte densă, un geam opac prin care nu puteam întrevedea nimic și totodată un sentiment straniu de anxietate, de pericol nedefinit ce plutea în aer. Am încercat să ignor senzația, deși simțisem fix același lucru și la cumpăna dintre ani spre 2002, anul acela fiind un an extrem de dificil (mi-am pierdut tatăl chiar la începutul lunii ianuarie 2002, apoi în martie (la numai 24 ani!), am suferit o intervenție chirurgicală ce s-a complicat cu o hemoragie internă masivă, urmată de o tromboză venoasă profundă ce a necesitat luni de zile de spitalizare, tratament, monitorizare și recuperare.

În martie 2015, chiar de ziua mea de naștere, am avut din nou senzația și mai acută de gol în suflet și în stomac, de pericol, și totuși nu puteam identifica sursa… Era doar ceva ce mă ținea permanent în gardă. Zece zile mai târziu, tot în luna martie, pe când făceam dușul de seară, am simțit o zonă tare, o indurație a sânului stâng. În prima fază m-am gândit că poate mi se pare, nu am dat foarte mare importanță. Cand m-am întins apoi în pat, la culcare, împreunându-mi mâinile la piept pentru a rosti o scurtă rugăciune de seară, am simțit nodulul în toată forma și duritatea lui. A fost momentul când sufletul a transmis instantaneu pericolul și în mintea mea atunci a bubuit asurzitor cuvântul cancer'!

Medicul oncolog mi-a transmis brutal diagnosticul

Imediat am fugit la medic pentru o ecografie și o mamografie ce aveau să confirme temerile mele. Mă agățam totuși de formularea de pe buletinul ecografic: 'suspect de malignitate'. Îmi spuneam pentru propria încurajare că suspiciunea nu înseamnă neapărat și o confirmare clară a bolii.
Următorul pas a fost să fac o vizită unui medic chirurg oncolog.

Speram să îmi spună că e ceva benign, chiar dacă s-ar impune totuși o operație. Medicul mi-a dat un duș rece', trezindu-mă la o realitate pe care mintea nu putea să o conceapă: 'Ai venit târziu, eu nu te pot opera! Înțelegi ce spun? Eu nu te operez! Tot ce pot să îți recomand să faci acum e o puncție biopsică!' Îmi amintesc că l-am implorat cu lacrimi șiroind pe obraji să nu fac acea biopsie pentru că știam din auzite că dacă 'înțepi' nodulul și ar fi de natură malignă, se poate împrăștia rapid…

Fără pic de menajamente, mi-a replicat dur că nu suntem la piață să ne tocmim și să nu mă mai prindă vreodată cu lacrimi vărsate în fața lui, dacă vreau să mă mai primească vreodată la el la consultație. A fost atât de dur și brutal în exprimare și comportament încât cuvintele lui mi-au răsunat în minte zile și nopți în șir, aruncându-mă spre cele mai negre insomnii cu care m-am confruntat vreodată. Am experimentat frica și groaza până în măduva oaselor, la un nivel organic, hiperbolizant. Efectiv eram paralizată fizic și psihic. Erau zile în care eram atât de vlăguită, secătuită, încât abia puteam să mă ridic din pat să îmi iau un pahar cu apă…

Am făcut evident, puncția biopsică, așa cum îmi recomandase doctorul. Rezultatul: carcinom inductal invaziv G3! Am primit recomandare clară să încep chimioterapia cât mai urgent! Și am început-o…

Chimioterapia și efectele adverse

Habar nu aveam la ce să mă aștept la începutul chimioterapiei. Tot ce îmi amintesc e că l-am întrebat pe medicul oncolog care mi-a prescris și monitorizat tratamentul, câte ședințe voi face în total. Răspunsul a fost sec și ambiguu: 'multe!'. Bun așa, mi-am spus, primesc doar răspunsuri în doi peri, numai bune de scenarii proaste și de vise rele!…

Cât de multe au fost, am aflat până la urmă pe propria piele! Au fost 12 serii de Paclitaxel făcute în ritmul 1/săptămână și alte 4 'minunății' roșii ca sucul de zmeură (Doxorubicina + Endoxan) câte o serie la 3 saptamani. Aceste 'zmeurate' dădeau niște grețuri și stări de vomă imposibil de descris! Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, le-am suportat pe toate deși nu a fost deloc ușor sau plăcut să le simt din plin efectele!…

Primul efect advers a fost căderea masivă a părului (undeva între a III-a și a IV-a ședință săptămânală), iar dupa a IV-a ședință am fost nevoită să mă tund cât mai scurt (câțiva milimetri) cu mașina de tuns. Apoi, după mai multe ședințe au început să îmi pice și genele, apoi sprâncenele, iar unghiile am simțit că încep și ele să cedeze și să se desprindă puțin câte puțin… Am fost nevoită să îmi tatuez sprâncenele, pentru că dacă rămâneam așa, era un efect optic ce îmi zbârlea pielea (că păr oricum nu mai aveam!) când mă priveam în oglindă…

Alte simptome pe care mi le-a produs chimioterapia erau: sângerări nazale ușoare, dar frecvente (la fiecare folosire a șervețelului), dureri de cap, un episod acut de 3-4 zile de diaree extrem de severă, uscarea și sensibilitatea dureroasă a tuturor mucoaselor, afte bucale dureroase, abces dentar sever, cu febră, ce a necesitat extracție stomatologică, gastro-esofagită de reflux, pirozis, disfagie, alterarea destul de pronunțată a sensibilității gustative (aveam în gură, în permanență, un gust metalic, de 'cocleală'). Acum când le enumăr îmi par multe și mă mir și eu cum de le-am suportat pe toate câte au fost, dar la momentul respectiv doar m-am delectat' cu fiecare!…

Trucuri de ascuns lipsa părului

În privința trucurilor podoabei capilare, am purtat turbane colorate, eșarfe, pălării și pentru că am prins perioada de vară, am constatat că nu pot purta niciuna din cele 4-5 peruci pe care le aveam. Era ca și cum aș fi purtat o căciulă groasă de lână în mijlocul verii! Plus că aveam niște bufeuri teribile (din cauza menopauzei induse de chimioterapie) din 15 în 15 minute.

Cand a venit toamna, însă, m-am dus la serviciu și a trebuit să port perucile zi de zi. Lucrez într-o grădiniță și zâmbetul matinal, inocența și gingășia copilașilor m-a ajutat și m-a motivat să vin la serviciu zilnic, deși eram în plină perioadă de chimioterapie.

Cum a decurs operația?

În ianuarie 2016, în prima zi lucrătoare din an, mi-am luat curajul la purtător și m-am prezentat, conform programării făcute cu câteva luni în urmă, la același medic chirurg care cândva îmi dăduse insomnii și spaime de neimaginat! Ciudat că acum nu îl mai vedeam ca pe un călău (așa cum l-am perceput cu groază la primele consultații!). Îmi părea perfect uman, simțeam că pot avea încredere să mă las în mâinile lui și mai ales în mâinile lui Dumnezeu, al cărui ajutor l-am simțit în permanență! Și puteam vedea în acest medic un salvator ce mă ajută să parcurg și această etapa a vindecării mele, cea chirurgicală!

Încă nu știam cum va fi operația, dar mă rugasem atât de mult la Bunul Dumnezeu să îmi salveze sânul de amputare, încât nu îmi permiteam să gândesc că va fi altfel. Când chirurgul a confirmat că se poate face operația cu ajutorul chirurgiei conservatoare, (tumora răspunsese atât de bine la tratamentul citostatic încât nu mai era decelabilă nici ecografic, nici tomografic!) am rasuflat ușurată, i-am mulțumit în gând lui Dumnezeu și am acceptat imediat cu bucurie și recunoștință această variantă de conservare a sânului!

Am intrat în sala de operații senină și luminoasă. După operație m-am recuperat ușor, iar la o săptămână eram deja acasă, fără tuburi de dren! Singura sechelă postoperatorie cu care am rămas este o anchilozare dureroasă a umărului stâng ce îmi limitează mobilitatea chiar și la ora actuală.

Radioterapia

Deși rezultatul postoperatoriu anatomo-patologic nu a indicat invazie tumorală în niciunul dintre ganglionii limfatici îndepărtați chirurgical, a trebuit să fac și 30 de ședințe de radioterapie pentru că intervenția chirurgicală fusese sectoriala. Aici a fost o adevărată aventură să găsesc un aparat de radioterapie disponibil în tot Bucureștiul!

Dupa ce am facut un CT de simulare (aceasta este procedura preliminară obligatorie înainte de radioterapie) la un spital de stat cu oarece prestanță medicală, am așteptat două săptămâni pentru elaborarea planului de tratament de către medicul radioterapeut împreună cu echipa de fizicieni.
Trecând perioada de așteptare, exact în ziua când trebuia să încep tratamentul, am fost anunțată că aparatul de radioterapie nu funcționează și astfel începerea tratamentului meu se amână…

Birocrația din spitalele de stat

Trei săptămâni am sunat zilnic la spital, în speranța că între timp s-a remediat defecțiunea. Fiind spital de stat, procedurile de achiziție a pieselor (foarte scumpe, de altfel!) se desfășurau lent și anevoios. A fost o perioadă de stres și maximă încordare psihică pentru mine.
În cele din urmă, presată de timp (pentru că trecuseră aproape trei luni de la operație, iar eu nu începusem încă radioterapia) am renunțat la ideea de a merge la un spital de stat și m-am îndreptat spre mediul privat.

Când timpul nu trece în favoarea ta – Spitalul privat și prețurile…

A trebuit să fac un alt CT de simulare și să aștept alte două săptămâni pentru elaborarea unui alt plan de tratament.
Prețul tratamentelor de radioterapie – un fel de coplată reprezentând cheltuieli administrative ale firmei și echipei medicale – (deși procedurile propriu-zise erau decontate prin casa de asigurări de sănătate) a fost destul de costisitor, însă eram prea stresată și presată de timp până la începerea radioterapiei ca să mă mai gândesc la aceste aspecte financiare.

Când în sfârșit am început tratamentul, am avut 'minunata' surpriză să constat că în prima săptămână de tratament, ședințele de iradiere îmi fuseseră programate numai noaptea, de fapt spre dimineață aș putea spune, la orele 1.30 – 2.00 dimineața și din cauza aglomerației de peste zi, se mai și decalau uneori chiar peste această oră!!! Una peste alta, am finalizat cu bine și ședințele de radioterapie, chiar dacă am avut valori ale analizelor de sânge constant în scădere, stări de oboseală și somnolență, arsuri pe piele foarte mari și dureroase…

Sprijinul familiei este esențial

Mă refer aici la persoanele dragi care mi-au fost alături și m-au susținut tot timpul tratamentului. Este vorba despre soțul meu care a manifestat optimism aparent inepuizabil, infinită iubire, grijă și multă răbdare față de mine, fiul meu aflat la vârsta adolescenței care s-a purtat în așa fel încât să nu creeze prea multe probleme specifice vârstei lui, sora și cumnatul meu care m-au susținut și încurajat permanent și încă vreo câțiva prieteni din cercul familiei care s-au ocupat de partea de socializare, de ieșiri, picnicuri și alte evenimente petrecute împreună.

Au fost însă și rude apropiate cărora nu le-am povestit nici până azi despre cele ce mi s-au întâmplat. Aici este vorba de mama mea, pe care am vrut să o cruț de ceva ce știu sigur că nu ar fi putut suporta, ar fi fost efectiv dărâmată, poate nici nu ar mai fi găsit rațiunea de a trăi… Nici socrul și nici alți membri din partea familiei soțului nu știu aceste aspecte din viața mea.

Am preferat să îi menajez și în felul acesta să mă menajez o dată în plus pe mine însămi de a suporta toate temerile și îndoielile lor, de a le simți fricile în care poate m-ar fi învăluit permanent.
Aș fi fost poate pusă în situația de a-i încuraja și ridica eu pe ei, într-o perioadă în care abia mă puteam susține și ridica pe mine…

La final se întrevede speranța

După finalizarea tuturor acestor proceduri, am realizat că am încheiat un capitol (mai mult sau mai puțin dureros din viață) și am avut un sentiment de eliberare, fantastic!
Cât am urmat toate aceste tratamente dureroase și neplăcute, am fost constant într-o stare de stres, de tensiune psihică, de temeri, frici, îndoieli…

Când le-am finalizat, am simțit că încep să ies din această noapte grea a sufletului către Lumina infinită a Vindecării, a Speranței, a Iubirii!
Am schimbat artileria grea de război pe steagul alb al păcii și am căutat o cale prin care să mă recompun și să mă reechilibrez sufletește.

Păstrarea continuă a legăturii cu Dumnezeu

Am citit în continuare rugăciunile care m-au ajutat foarte mult și în timpul tratamentului. De asemenea, am continuat să frecventez biserica și să practic ritualurile religioase specifice (post, spovedit, împărtășit). Am citit cărți de evoluție spirituală, am ascultat muzică terapeutică sau de relaxare, am ieșit, m-am plimbat, m-am bucurat de fiecare frunzuliță și de fiecare fir de iarbă, de fiecare respirație în stare de Libertate și Vindecare! M-am îndreptat către un altfel de alimentație, către alimente vii și bogate în nutrienți care să îmi ofere antioxidanți naturali, minerale, vitamine, enzime.

Recomandări pentru un stil de viață sănătos

Consider că este necesară o disciplină destul de riguroasă a alimentației după o astfel de afecțiune, chiar dacă medicii vor recomanda pacientului, cu nonșalanță, să mănânce orice (și mai ales multă proteină animală, carne și lactate!).

Și mai mult decât disciplina alimentară, cred că este nevoie de o disciplina interioară, de o disciplina și igienă a gândirii, a vorbirii, a simțirii, a tot ceea ce emiți, chiar și a limbajului interior. Fiecare gând emis și fiecare cuvânt au frecvența și 'greutatea' lor. Acestea chiar pot face diferența între sănătate și boală.

ȘI DA, SE POATE! Vindecarea chiar EXISTĂ, trebuie doar sa crezi cu toată tăria în ea!
Nu îți permiți să gândești altfel nicio clipă și să nărui tot ce ai obținut cu atâta efort! Daca ți-e teamă de înălțime, pur și simplu nu privi deloc în jos, privește și țintește doar în sus, nu te lăsa tras înapoi și prins în mrejele fricii!

O oportunitate de a te naște a doua oară

Cancerul vine în viața fiecăruia cu o mare oportunitate de a te (re)descoperi pe tine însăți, ca un Iov golit de tot și de toate! O șansă' de a te ridica din colbul uitării de sine și de a te transforma iar într-un giuvaer strălucitor, pentru a putea simți că valorezi din nou ceva în fața ta și a oamenilor.
Vine cu o scară de care te agăți și pe care poți fie să cobori spre abis, fie poți să urci, să crești constant.

Alege să urci, trăind armonios! Alege să fii conștient(ă) de tot ce te înconjoară, să iei decizii asumate, alege să te bucuri și, mai presus de toate, alege SĂ TRĂIEȘTI! Nimeni în locul tău nu îți va trăi VIAȚA – acest DAR minunat primit de la Dumnezeu, chiar și pentru a doua oară!

Citește și Ce aş fi vrut să ştiu înainte de chimioterapie

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate