EXCLUSIV AVANTAJE Nadine: „Fericirea este atunci când înțelegi că dincolo de tot ceea ce pare a fi este cu totul altceva”

Nadine

Nadine

În 1995, pe când avea doar 18 ani, Nadine debuta la TVR în emisiunea „Școala Vedetelor', care promova tineri cu voci excepționale. 24 de ani mai târziu, artista revine la televiziunea care i-a fost pistă de lansare, unde este gazda unei emisiuni ce-i poartă numele.

Emisiunea “Nadine” se bazează pe informații semnificative pentru evoluția personală. Este, așa cum îi place amfitrioanei să spună, „o emisiune-manual, din care să iei notițe despre cum să rezolvi diverse situații de viață'. O emisiune pentru sufletele zbuciumate, care se simt dezarmate în fața vitregiilor vieții, aflate permanent în căutare de „pansamente'.

Concret, Nadine împreună cu invitații săi, oameni cu povești inspiraționale, pun în discuție acele situații de viață care au puterea, fie de a ne transforma în mod pozitiv, fie de a ne doborî. Emisiunea poate fi văzută la TVR, de luni până vineri, de la 18.35.

Dar ce-a făcut Nadine în ultimii 24 de ani? În linii mari, a locuit șapte ani în America unde a studiat actoria, a revenit în România unde s-a căsătorit cu avocatul Dragoș Apostolescu, l-a născut pe Noah (8 ani), a scris cartea „Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine', s-a reînscris la liceu, acum fiind elevă în clasa a XI-a, și, poate cel mai important, a investit enorm în propria-i dezvoltare.

S-a aplecat asupra creșterii personale în momentul în care a realizat că nu-i mai plăcea omul care devenise și nici viața pe care i-o crea acel om în pielea căruia nu se regăsea.

Ai revenit la tv după o pauză de câțiva ani. Cu ce te-ai ocupat în toată această perioadă?

Mi-am crescut copilul, am gătit, am citit, am investit în evoluția mea și a copilului, am călătorit și am creionat o strategie de viață pentru mai departe. Cred că nu ar trebui să mergem prin viață din inerție. Fiecare dintre noi trebuie să aibă o schiță a ce își dorește să se întâmple în viitor.

Pe ce criterii îți alegi invitații din emisiune?

Când invităm pe cineva, ținem cont de tema emisiunii și ne gândim în ce măsură invitatul se potrivește cu această temă. Însă, din cauza faptului că nu citesc presa mondenă și nu mă mai uit la tv de vreo cinci ani, sunt neinformată. În consecință, mulți dintre invitații propuși de mine… nu mai sunt printre noi.

Eu propun cu seriozitate și entuziasm, iar oamenii din echipă se uită perplecși la mine crezând că fac o glumă macabră. În general, majoritatea invitaților vin la sugestia echipei, însă, din când în când, am și eu câte o afinitate pentru o anumită persoană și atunci rog colegii să o invite.

A existat vreun invitat cu vreo poveste de viață care să te impresioneze foarte mult?

Da, m-a impresionat în mod deosebit Lucian Mândruță, invitat la tema „Superstiții și obsesii', care a dezvăluit faptul că cea mai mare obsesie a lui sunt banii. A explicat pe larg că, în urmă cu ceva ani, când a rămas fără serviciu, fiindu-i greu să-și găsească un altul, o bună perioadă de timp a avut probleme financiare care l-au marcat.

Am regretat situația prin care a trecut, însă am fost recunoscătoare că a vorbit despre asta, în condițiile în care societatea în care trăim îi forțează pe bărbați să accepte un rol nedrept, din punctul meu de vedere. Rolul de a avea mai mulți bani ca femeia, de a face tot soiul de gesturi și cadouri costisitoare și extravagante, de a avea anumite bunuri.

Construim în mentalul social un bărbat-personaj, potent, viril, macho, cu mușchi, cu bani, detașat sau fără frici. Acest bărbat nu există, iar dacă există, pe alocuri, plătește un preț foarte mare. Nu întâmplător vedem bărbați care fac diverse fițe pe seama cărora chicotim pe la colțuri. Noi îi forțăm să facă acele fițe. Noi îi forțăm să nu își dea voie să plângă, să fie vulnerabili, să nu poată ceva anume… pentru că bieții de ei așa au înțeles că trebuie să facă pentru a fi bărbați.

Am cunoscut bărbați care s-au bucurat câțiva ani că au putut trimite șampanii la alte mese sau că au plătit singuri, constant, nota de plată la restaurante de fițe, iar acum înfundă pușcăriile. De aceea m-a bucurat faptul că Lucian Mândruță a vorbit despre cât de greu i-a fost, în acea perioadă în care nu avea serviciu. În acest fel, și alții pot vedea că este în regulă să ai probleme financiare.

Nu ești mai puțin bărbat dacă nu ai o perioadă serviciu sau dacă nu îți permiți un suc la o terasă. Însă NU ești bărbat dacă bați oameni, dacă scuipi pe stradă, dacă urinezi pe garduri, dacă furi, dacă minți etc. Un bărbat, înainte de a fi bărbat, este om. Un om supus acelorași situații de viață ca și noi, femeile. Nu văd de ce ei ar trebui să facă și șpagatul la sfârșit.

Cum convingi pe cineva să-ți urmărească emisiunea?

Emisiunea mea are la bază informații semnificative pentru evoluția noastră atât la nivel individual, cât și social. Nu există materiale despre modă, frumusețe, horoscop etc. Personal, nu le consider semnificative, necesare sau utile. În general, merg pe premisa „dacă eu nu m-aș uita, nu intră în emisiune'. Îmi doresc să fie o emisiune-manual. Să îți vină să iei notițe despre cum să rezolvi diverse situații de viață.

Cum gestionezi momentele tensionate din cuplu?

Am stabilit mai multe reguli, iar încălcarea flagrantă a acestora este semn că cel care le încalcă nu își mai dorește să continue parteneriatul. Atât de simplu.

1. De exemplu, una dintre reguli este că, dacă unul este cu capsa pusă, celălalt așteaptă și depune, conștient, un efort de a reduce tensiunea. De exemplu: în cupluri, de obicei, există următorul scenariu:
Ea: Niciodată nu mă susții atunci când vine vorba despre…
El: Da, dar tu mă susții pe mine? Când te-am rugat să…, nici măcar nu m-ai auzit. În primul rând, la noi nu se generalizează. Niciodată nu generalizăm pentru că atunci scandalul se face și mai mare.

2. Dacă unul dintre noi se simte lezat într-o situație, nu vine și celălalt cu o altă problemă în același timp pe post de contraargument. Le rezolvăm pe rând.

Dragoș mai uită și vine cu o problemă de-a lui peste a mea și atunci îi reamintesc că o rezolvăm întâi pe a mea și după trecem la a lui, iar pe viitor să nu aștepte până am eu o problemă ca să și le spună pe ale lui. El îmi spune, râzând, că uită și că își amintește doar când îl cert eu.

Așa este, eu nu uit. De fapt, nu aștept. Dacă simt că încep să dezvolt o frustrare într-o situație anume, o spun atunci ca să nu se transforme în mintea mea într-un bau-bau. În mintea lui, însă, nu se transformă nimic în niciun bau-bau pentru că, după cum spune, uită, sau este zdravăn la cap și metabolizează cu ușurință conflictele.

Tot ceea ce fac în relație sunt lucruri citite în cărți de specialitate. Eu am intrat documentată în căsnicie. Am citit tomuri de cărți despre conflicte, aplanarea lor sau granițele sănătoase dintre parteneri.

Nimic nu mă ia prin surprindere în căsnicia mea. Toate merg conform studiilor de cercetare în domeniul comportamentului uman în cuplu. Mă încadrez în mai toate statisticile, iar asta mă bucură nespus.

 

Nadine

Care e cea mai importantă lecție pe care ai primit-o de la viață?

Am priceput, în urma observației și a experienței de viață, că singura diferență între noi toți, indiferent de cine suntem sau cum arătăm, este starea minții. Am întâlnit oameni bogați, fără probleme de sănătate, nici la ei, nici la vreun alt membru al familiei, cu posibilități nelimitate, însă incapabili să perceapă privilegiile din viața lor, incapabili să se bucure de ceva.

Și am întâlnit oameni cu un nivel de trai la limita subzistenței, care se bucurau de fiecare zi. Bucurie conștientă, asumată, venită din contemplație. La un moment dat, s-a tras o linie în mentalul meu și am priceput că, indiferent de situația de viață în care mă aflu, dacă am o stare a minții neîmbâcsită, atunci o pot scoate la capăt pe plus.

Mintea se îmbâcsește de la bârfă, de la pierderea timpului, de la lipsa lecturii, de la traiul nesemnificativ, de la nimicnicia oamenilor cu care ne înconjurăm, de la compromisuri, de la lipsa valorilor etc.

Ce te-a determinat să te apleci asupra dezvoltării personale? În ce moment ai decis că este nevoie să-ți schimbi percepția asupra vieții?

Au fost multe situații de viață pe care nu le voiam repetate. Nu îmi plăcea omul care devenisem și nu îmi plăcea ce fel de viață îmi crea acel om care eram. Am vrut alți prieteni, alte conversații, alt set de gânduri, altă perspectivă asupra vieții.

Transformarea a început odată cu plecarea mea din țară, în 2003, și continuă și azi. Au trecut 16 ani de atunci. Beam, fumam, sufeream din dragoste, aveam diverse conflicte, eram în fiecare zi la club, bar sau terasă. Intuiam că ceva este în neregulă, însă nu știam să articulez ce anume.

Azi, cu mintea de acum, investesc în continuare în evoluția mea și a altora, deoarece mi se pare singurul lucru semnificativ și de importanță monumentală de care omul ar trebui să se ocupe. Dacă omul nu e bine, nu evoluează, nimeni nu este în siguranță, nici planeta, nici evreii, nici negrii, nici femeile, nici copiii, nici animalele.

Este evident că recreăm ororile trecutului sub alte forme, dar cu același fond. Pentru că omul nu și-a depășit nivelul de primitivism. Nivelul evolutiv îl vezi cel mai clar în țări în care oamenii scuipă pe străzi, urinează pe garduri, iar copiii mor în WC-ul din fundul curții de la școală.

Vorbești, pe blogul tău (nadinevoindrouh.com), despre revoluție interioară. Cum știm că avem nevoie de o revoluție interioară, iar când ne dăm seama de unde începem?

Revoluția interioară trebuie activată atunci când ți-ai spus prima oară în gând „Gata, destul!'. Asta poți ajunge să o spui fiindcă nu mai suporți să locuiești cu părinții sau cu socrii, sau fiindcă trebuie să-i ceri bani soțului pentru un ruj, ruj pentru care trebuie să dai și explicații, sau pentru că nu mai suporți să fii terorizat de șef.

Fiecare are un moment al său de „Destul! Până aici!'. Iar revoluția interioară începe cu introspecția. Intri în tine și afli ce zace în tine: bucurii (de la ce?, de la cine?, de când?), dureri (de la ce?, de la cine?, de când?), idealuri, dorințe, viziune de viață etc.

Harta ta este în tine și trebuie descifrată de tine. Eu nu pot intra în tine pentru a te afla, nici soțul, nici iubirea vieții tale, nici părinții care ți-au dat viață. Oamenii, în general, așteaptă să fie descifrați și descoperiți de alții. Mare greșeală! Când afli, cât de cât, care îți este mobila internă, atunci începi să decizi ce pleacă, ce se vindecă, ce rămâne, ce se adaugă.

Mă dau exemplu pe mine: aveam nevoie să vindec situații din trecut. Începutul a fost să identific ce durea (de ce?, de când? etc.), apoi să citesc ce s-a scris despre acea durere (cărți de specialitate, studii etc), după care să mă duc la specialist. M-am dus cât de cât informată.

Pe urmă, aveam nevoie să adaug educație, cultură generală, erudiție. Știam că nu le găsesc la bar. M-am dus la școală și am să mă tot duc. Acest gen de introspecție schimbă paradigma unui om aflat în mijlocul furtunii. Nu există om fără furtuni, însă unii preferă să învețe cum să supraviețuiască în furtună decât cum să iasă din ea și să n-o mai trăiască vreodată.

Au existat momente în viața ta în care ai simțit că nu mai ai putere să continui, în care să-ți fi zis „Fericirea e pentru alții, nu pentru mine'? Cum le-ai gestionat?

Au existat, în adolescență și la începutul vieții de tânăr adult. Spuneam că fericirea este ca un tester pe care îl primești în copilărie, iar copil fiind tot consumi până rămâi fără. Acum înțeleg că fericirea este un corn al abundenței pe care alegi să îl umpli și să îl tot umpli.

Așadar, la acea vreme, nu am știut să gestionez problemele și din această cauză obișnuiam să beau. Beam și anesteziam orice emoție, simțire. Am băut până când am decis să mă scot din mediul care îmi provoca nefericirea. M-am scos din lumea mea.

Aș putea spune că gestionarea a venit odată cu capitularea. La 23 de ani, am plecat departe, iar îndepărtarea de mediul toxic mi-a adus vindecarea.

Nadine

Care crezi tu că este secretul fericirii?

Pentru mine, secretul fericirii stă în „ochelarii' pe care îi pun pentru a vedea lumea, oamenii și situațiile de viață. De exemplu, nu mi se pare niciodată că cineva vrea să îmi facă vreun rău intenționat. Nu mi se pare niciodată că oamenii sunt proști sau răi.

Pentru că „ochelarii' prin care aleg să văd lumea nu au aceste opțiuni. Și atunci sunt fericită în fiecare zi. Fericirea este atunci când înțelegi că dincolo de tot ceea ce pare a fi este cu totul și cu totul altceva. Cu „ochelarii' mei văd dincolo de corpul unui om, de acțiunile sale, dincolo chiar și de intențiile sale.

Cu „ochelarii' mei, toate situațiile de viață trăite de mine sau în afara mea fac parte dintr-o anume filozofie de viață. Una în care nu există început sau sfârșit, stânga sau dreapta, timp și mai niciunul dintre reperele pe care se bazează creierul omului, în general. Înțeleg că majoritatea trăiește într-o bulă în care lucrurile se întâmplă într-un anume fel.

Eu nu trăiesc în bula majorității. Ieșirea din bulă mi-a adus bucurie zilnică și fericire profundă în relație cu viața.

Citeste si

EXCLUSIV AVANTAJE Cum a slăbit Irina Reisler. Drumul de la 100 kg la 50 kg

EXCLUSIV AVANTAJE Margareta Pâslaru: „În viață, ceea ce este esențial nu se vede, se simte.'

EXCLUSIV AVANTAJE Aurelian Temișan: Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că elimină din viața mea oameni care nu-mi fac bine, scutindu-mă pe mine de chinul de a-i scoate cu forța'

Autor: Oana Anghel

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje