Epilarea laser, metodă științifică de tratament medical!

epilare laser

Femeile, dar și bărbații care au o pilozitate mare, caută soluția ideală de a scăpa de părul nedorit. Cu toții am auzit de epilarea definitivă cu laser, dar ne punem întrebări: chiar scăpăm de păr? Este sigur? Este dureros?

Dacă până acum aveam îndoieli în privința tratamentelor de epilare laser, aflați că aceste proceduri au ajuns la alt nivel, datorită metodelor științifice de tratament și a noilor tehnologii în domeniu.

O tehnică medicală

Soprano Ice Platinum, un laser certificat FDA se găseste doar în clinicile medicale!  Epilarea permanentă cu Soprano Ice se poate face pe toate suprafeţele corpului şi ale feţei. Acţiunea este ușoară și blândă, mult mai plăcută decât epilarea cu ceară. Pielea rămâne fină la atingere, fără nicio urmă de iritație.

Aparatul are la baza singura metodă clinică utilizată pentru îndepărtarea pilozității, lipsită de durere, cu recunoaștere la nivel mondial. Este o metodă unică de încălzire graduală, extrem de eficientă în fotocoagularea papilei dermice, cu efecte durabile în timp, ce previne agresiunea asupra țesuturilor înconjurătoare. În același timp el răcește suprafața pielii, prevenind arsurile superficiale și senzația de durere. 

Laserul Soprano funcționează pe principiul fototermolizei selective. Lumina, în momentul în care iese din aparat, pătrunde în tegument și interacționează cu pigmentul care se găsește la nivelul rădăcinii firului de păr. În urma interacțiunii, se degajă căldura, care, datorită intensității, distruge rădăcina firului de păr. Laserul este aplicat la suprafața pielii, permițând energiei să penetreze în dermă.

6-8 ședințe pentru a scăpa de părul nedorit

Intervalul dintre ședințe variază în funcție de zona tratată. Astfel, pentru zonele mici (facial, axile, inghinal) periodicitatea este de 1 ședință la 4-6 săptămani, iar pentru picioare, de exemplu, perodicitatea este de 1 ședință la 8-10 săptămani. Ulterior, în timp, sunt necesare ședințe de întreținere la 6-12 luni. 

Medicul va stabili eventualele contraindicații în această procedură. Nu se vor expune tratamentului laser femeile însărcinate, sau cele care alăptează și pacienții cu istoric de cancere. Pentru alte afecțiuni, medicul va face recomandările, în funcție de fiecare pacient. 

Un laser pentru toate tipurile de piele!

 Soprano Ice Platinum este tehnologia Alexandrite în mediu solid. Aceasta permite tratamentul pentru toate tipurile de pilozitate, inclusiv părul subțire şi blond și pentru toate fototipurile cutanate, inclusiv pielea bronzată sau închisă la culoare, unde, până nu demult,  nu se recomanda aceste tip de epilare.

Noua tehnică nu folosește un singur impuls cu energie mare, cum se întâmplă în majoritatea tehnologiilor laser, ci o serie de impulsuri repetitive cu energie mică. Soprano Ice Platinum este tehnologia laser de ultimă generație cu cea mai mare eficiență în îndepărtarea pilozității. Tehnologia aparține companiei Alma Lasers, lider în domeniul tehnologiilor medicale și estetice.

Soprano Ice Platinum combină beneficiile celor trei lungimi de undă diferite și este eficient pentru toate nuanțele de piele. În timpul procedurii de epilare cu laser se folosește o metodă unică de încălzire graduală, cu efecte durabile în timp, ce previne agresiunea asupra țesuturilor. Simultan, pielea va fi răcită cu un capăt de safir care previne arderea pielii.

Procedura este rapidă, uşoară, lipsită de durere şi confortabilă pentru pacient. De la o ședință la alta, se va observa o subțiere a firelor de păr, care se vor rări până la dispariție.

Înainte de tratament, părul se îndepărtează cu lama

Firul de păr nu trebuie smuls cu 2-4 săptămani anterior de începerea tratamentului și pe toată durata acestuia, poate fi îndepărtat cu lama de ras sau crema epilatoare; acesta trebuie îndepărtat recent față de ziua terapiei, deoarece ținta în acestă procedură este foliculul pilos,  nu firul de păr.

Următoarele 48 de ore după epilarea cu laser se vor evita piscinele, jacuzzi, sauna sau alte medii călduroase. În timpul tratamentului, pacientul poate să se expună la soare. Vara și nu numai, se vor folosi creme speciale cu factor de protecție solară, SPF 50, mai ales în cazul persoanelor care au apelat la epilarea laser în zona feței. 

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete