Elena Marin, probleme grave de sănătate după ce s-a întors din Republica Dominicană

Elena Marin a fost una dintre concurentele show-ului „Survivor România 2021'. Faimoasa nu a reușit să ajungă în marea finală așa cum și-a propus încă de la începutul competiției.

Elena Marin a stat în Republica Dominicană aproximativ șase luni. Pe parcursul concursului, aceasta a dovedit că este extrem de puternică, determinată și ambițioasă, însă pe măsură ce trecea timpul, dorul de casă, de familie și-au pus amprenta pe psihicul ei, implicit pe sănătatea fizică.

Întoarsă acasă, frumoasa dansatoare s-a bucurat de cei dragi, dar a și început câteva investigații medicale. Motiv pentru care nu a fost activă pe rețelele de socializare, iar fanii s-au îngrijorat și i-au lăsat numeroase mesaje.

Elena Marin ține foarte mult la comunitatea pe care a reușit să o formeze în spațiul online, astfel că a lăsat un mesaj tuturor în care le-a dezvăluit că are câteva probleme de sănătate care ar putea fi remediate dacă ajunge pe masa de operație.

„Știu că am fost absentă în ultimul timp din mediul online. Mi-ați trimis foarte multe mesaje, în care mă rugați să pun story-uri, să postez, să vă spun mai multe detalii despre mine. Din păcate, problemele de sănătate pe care le am sunt ceva mai grave.

Există probabilitatea să mă operez, încă nu voi da mai multe detalii din casă pentru că nu am luat o hotărâre, o să vă spun la momentul potrivit despre ce este vorba, dar până atunci voiam să vă mulțumesc, citesc zilnic mesajele de la voi și nu aveți idee cât de mult înseamnă. Vă mulțumesc, vă iubesc și mă înclin în fața voastră', a transmis Elena Marin pe contul ei de Instagram.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete